În cele ce urmează vă oferim un interviu cu Alec Năstac, boxer campion european și olimpic, antrenorul lui Sergiu Nicolaescu pentru filmul Ringul. (Citiți aici interviuri pe aceeași temă cu Andrei Gorzo, Răzvan Theodorescu, Radu Corciova, Ioana Corciova, George Mihăiță, Valentin Teodosiu, Nita Chivulescu, Viorel Sergovici jr., Sorin Chivulescu și Bogdan Mustață)
Alec Năstac: L-am cunoscut în 1983 pe Sergiu Nicolaescu. A fost anul în care am avut o hepatită și am stat în concediu cam vreo doi ani de zile și a prins foarte bine. Domnul Sergiu a venit la mine în Plevnei la sala de box și m-a rugat dacă pot să îl pregătesc pentru filmul Ringul. Și așa a început colaborarea noastră.
C.N.D.: Deși bolnav, încă vă antrenați?
A.N.: Am avut o zi-două în care m-am simțit mai rău. Hepatita trece, nu e ceva care să te doară. Și, fiind în concediu, a venit în sala Plevnei și am început pregătirea. Eu mă simțeam bine, nu aveam nimic.
C.N.D.: Ce v-a spus despre film?
A.N.: Mi-a explicat că lucrează la un film și vrea să știe și el să boxeze deoarece o să și joace în film. Avea un adversar, pe Boghiță, care făcuse box și domnul Sergiu voia neapărat să învețe el să boxeze pentru ca totul să fie clar și spectaculos în filmări.
C.N.D.: Cum era la antrenamente? Venea la timp, vă asculta?
A.N.: Pot să vă spun multe pentru că am avut multe amintiri foarte frumoase. El era deosebit. Era un perfecționist, un profesionist și de aia m-a și luat să îl pregătesc - ca el, când se urca în ring și când se făceau filmările, să fie ca la un meci aproape adevărat, să fie cât mai clare loviturile. L-am pregătit în fiecare zi, venea la antrenament. Mai făcea sparring cu Boghiță, actorul cu care trebuia să boxeze în ring. Se luau la bătaie, el nervos. Boghiță, știa mai multe procedee de box, căci a făcut box, îl lovea. Nu mai era nevoie de machiaj că se învinețeau singuri. Băieții se rupeau în bătaie. Box curat.
C.N.D.: Cum a fost la filmare?
A.N.: Am lucrat la studiouri, în Buftea, după aia în Sala Polivalentă. Era, cum v-am mai spus, un perfecționist, un profesionist. Țin minte că odată eram la o pușcărie, iar jos era o pivniță mare, unde își făcuse ring de box ofițerul din film și se antrena cu soldații. S-au făcut niște filmări acolo. Avea un fotoliu din ăsta mai mare și stătea pe el. Nu-i mergea lui ceva. Nu ieșea ceva. Stăteam și ne uitam toți. El dădea din picioare. Se gândea, se gândea și odată a zis: "Asta e!". Era o țeavă spartă la instalație și picura apa: Pic, pic, pic, pic! Cu o zi în urmă când filmaseră, picurase. Azi, când să mai filmeze, nu mai era picătura. Și-a dat seama. "Ce s-a întâmplat?" "A venit instalatorul și a reparat țeava!" "S-o spargă înapoi!". Era foarte, foarte, foarte perfecționist. Avea și răbufniri: dădea ordine, nu discuta.
C.N.D.: Care sunt momentele cele mai calde, mai frumoase pe care vi le amintiți cu dumnealui?
A.N.: Era un om extraordinar. Am fost o dată în Spitalul Colentina pentru analize și am stat câteva zile. A venit la mine. N-au venit prietenii mei sau cunoștințele. El a venit. Un gest extraordinar. Un suflet extraordinar.
C.N.D.: În afară de faptul că venea la antrenamente și mergeați pe platourile de filmare, ați reușit să petreceți și timp liber alături de dumnealui?
A.N.: Am fost de multe ori la el acasă și am stat de vorbă. El spunea: "Eu te ascult pe tine în privința boxului. Dar și tu asculți de la mine anumite probleme". Mi-a dat așa o lecție pe care am folosit-o ca antrenor. "Uite, vezi tu, eu am actori. Le cer să recite ceva sau să vorbească în film și nu fac bine. Dar nu trebuie să țip la ei. Le spun că e mai bine și îi rog să repete. Poate iese și mai rău, dar tot nu trebuie să țipi la ei. Așa trebuie să faci și tu cu sportivii. Eram antrenor. Sportivul lovește în sac, dar nu în mod corect. Nu trebuie să te repezi la el, să-l iei de urechi sau să ridici tonul. Nu. Îi spui: «Mai repetă o dată!» Mai repetă de 10 ori, de 100 de ori. Parcă e mai bine!, chiar dacă a dat lovitura sau a spus greșit. Tu din contră, îi spui: «Aproape e bine, aproape e bine, mai continuă, mai repetă, ca să fie și mai bine!»"
Avea o casă foarte frumoasa și foarte frumos mobilată unde ne întâlneam și povesteam povești de-ale noastre: eu din box, el din cinematografie.
C.N.D.: Cum au fost filmările la Ringul?
A.N.: Filmările pentru Ringul le-am făcut la Sala Polivalentă. Cam jumătate dintre cei de acolo era figurația, care umplea jumătate de sală, iar când se filma din partea cealaltă se mutau dincolo și sala părea plină. Pe ring nu mai era nevoie de machiaj. De la mănuși era roșu, negru, exact ca în realitate. Sergiu stătea pe fotoliu, avea regizori secunzi. În ei se mai repezea că nu erau atenți.
C.N.D.: Îl știați pe Sergiu Nicolaescu atunci când a venit la dumneavoastră să vă ceară să-l antrenați?
A.N.: Nu. Nu îl cunoscusem până atunci. Îl știam din filme. Filmele lui erau foarte căutate, foarte vizionate. Cred că au fost cele mai frumoase!
C.N.D.: Povestiți-mi despre premiera de la Ringul, cum a fost atunci când s-a lansat filmul în cinematografe.
A.N.: Da, a fost la Patria, a fost superb. O sală arhiplină. Superb! Și filmul a fost frumos. S-a muncit mult, dar a ieșit nemaipomenit. Filmul a fost un succes!
C.N.D.: Atunci când spun Sergiu Nicolaescu, ce gânduri vă trec prin cap? Ce emoții?
A.N.: Când spun Sergiu Nicolaescu mă gândesc la un om integru, un specialist, un profesionist în ceea ce făcea. N-aveai cum să îl schimbi. Era foarte riguros, foarte atent... foarte, foarte atent. Câteodată se mai supăra pe regizorii secunzi pentru că trebuia să le readucă el aminte anumite scene. Era, de sus până jos, ca un jandarm, ca un părinte, ca un bunic, ca o mamă. Era extraordinar. Și știa să se impună și să fie și foarte apropiat de actori. Știa să le explice. Avea răbdare. Se mai enerva câteodată când nu-i ieșea ceva. Atunci lua foc.
C.N.D.: V-a fost un prieten bun?
A.N.: Foarte bun prieten, foarte bun prieten a fost. Eu veneam foarte des, mă invita la el acasă și stăteam de vorbă, povesteam meciurile mele și el ce vrea să facă. Oricum, a durat mult, cam un an l-am pregătit să boxeze ca să poată fi un boxer adevărat. Adică să nu urce în ring și să nu știe să lovească. Era foarte răbdător. Ca pe un sportiv care a început boxul, așa l-am pregătit. Muncea extraordinar. În fiecare zi aveam cel puțin unul sau două antrenamente pe zi, în fiecare zi, până a învățat. Nu e ușor să boxezi. Nu e ușor. Poate fotbalul e mai ușor, toată lumea joacă fotbal și e mai simplu. La box trebuie sa lovești, să te aperi, să pleci, să faci eschive și multe altele. Inimă îți trebuie. Îl simțeam ca pe un părinte, un om cald, cu suflet cald și iubitor. Un om excepțional.
C.N.D.: Ce ați simțit atunci când a plecat dintre noi?
A.N.: Nu mi-a venit să cred. Mi-au dat lacrimile. Și-acum mi-e greu să vorbesc... Îmi pare foarte rău.
C.N.D.: Vă mai uitați la filmele dumnealui când sunt la TV?
A.N.: Da, sigur! Tot ce a regizat și a făcut Sergiu, eu le văd a doua, a treia, a cincea oară.
C.N.D.: Aveți nepoți?
A.N.: Am un nepoțel. Are 17 ani.
C.N.D.: Să vă trăiască! Ce știe nepotul dumneavoastră despre Sergiu Nicolaescu?
A.N.: I-am povestit. Perioada în care am lucrat cu domnul Sergiu e foarte lungă, foarte plăcută și în fiecare zi ne vedeam și ne antrenam. După aceea a început filmările. Acolo pentru mine a fost ceva nou și frumos, fiindcă mi-am dat seama cum se face un film, de la cap la coadă. Am stat cu domnul Sergiu de la început până la sfârșit. Îi povestesc toată perioada aia. Meciul propriu-zis, la Polivalentă, pentru filmare. Sala arhiplină căci a fost și o gală de box. Erau mulți spectatori adevărați, nu figurație. Foarte mulți, dar mai era și figurație. Era o un spectacol frumos, plăcut, cu lumini și cu gongul care bătea reprizele, cu ei care se băteau pe ring. A fost un spectacol superb! Îmi pare foarte rău că a plecat așa de devreme dintre noi. Eu l-am perceput așa: parcă era prietenul meu. parcă era fratele meu. Vă mulțumesc că pot să mai vorbesc despre el!