Nu am povestit niciodată despre zvâcnetul de inimă numit Ziya Azazi, și ar fi trebuit să o fac demult, înainte să devin pe dinăuntru doar o rodie lemnoasă, plină de semințe-amintiri roșii, translucide, astringente, puse la păstrare între membrane alb-amare de gânduri nepovestite. Nu am scris despre dervișul rotitor și dansul lui tainic, ca o noapte albă într-o oază, datorită căruia am descoperit sufismul și pe Rumi, pe Elif Shafak și cele patruzeci de legi ale iubirii. Și pe mine, visându-mă Șeherezadă.
Deși au trecut ani de atunci, senzația infinită de rotire-plutire, de sus-jos, fără putință de control sau scăpare, o asociez inevitabil cu fuste albe în flăcări, rotindu-se amplu, hipnotic, prinse de un tors ascetic. Și cu un posibil sens, poate mistic, dinainte de timpul cunoscut și mai departe de el, captiv într-o privire de derviș, intensă și neagră, dar care mie îmi scapă.
În anul încheiat de curând, fără regrete, nu am atins iluminarea, nici extazul, prea ocupată să joc baba-oarba cu "orcii" interiori. Prin secții de urgențe și prin nopți fără somn, versiune muritoare a lui Kali cea cu multe brațe, m-am luptat cum am știut, neacceptând imatura trecere peste "podul diavolului" spre lumea fără întoarcere. Inutile lupte, efemere victorii.
În anul încheiat de curând, fără regrete, am trăit doar în ochiuri de furtună și doar în clipe scurte și intense: regăsirea scrisului și a copleșitoarei bucurii pe care mi-a adus-o. Primul articol publicat pe blogul FITS și apoi pe LiterNet. Ficțiuni Reale și oamenii (Doamne, ce oameni!) de acolo. Regăsirea cu infinită recunoștință, acasă, a familiei extinse, întregită după pandemie. Reconectarea într-o (prea scurtă) vacanță cu surorile mele, venite de departe. Reîntoarcerea la teatru, suprema și deplina mea bucurie: Faust, la Sibiu în luna mai. Un așteptat weekend de FITS la Sibiu, cu surorile mele, și iar Faust, împreună. Tot acolo, Laetitia Casta în Clara Haskill, preludiu și fugă și Sardegna Teatro and Compagnia Teatropersona cu Maccbetu în limba sardă. Festivalul medieval de la Sighișoara și Art coloris transilvaniae. Maratonul de tango din Brașov, în Piața Sfatului, până noaptea, sub stele. Proetnica. Concertele Filarmonicii și Operei din Brașov, în Piața Sf. Ioan. Descoperirea lui Corneliu Țepeluș și a interviurilor sale. Prima dăltuire în lemn la primul festival de meșteșuguri populare. Muzeul de Artă, vernisajul și expoziția anului în Brașov: Magdalena Rădulescu, un secol de grație boemă. Silvia, la Opera Brașov. Piazzola. Vernisaj Giorgio Finamore. Concert la Rockstadt. Carmina Burana la Filarmonica Brașov. Vernisajul Evoluția picturii cuantice, Gabriel Stan. Serile magice de la galeria Kronstadt. Lansările de carte la Humanitas, moderate de Ioana Clara Enescu. Bookfest, cu autografe multe și revelații. Regizoarea Ligia Ciornei și premiera filmului Cernobîl, anul pierdut 1986. Comunicarea de la suflet la suflet cu prietenele-colege de liceu și prietenul-coleg de muncă. Întâlnirea de neuitat, crescătoare de inimă și curaj, cu doamna Nora Iuga și cu Iulia Georgeta Popescu, actrița instalației performative NoRa femininul norilor, inspirată din romanul Hipodrom. Fericire pură, de fiecare dată când LiterNet mi-a găzduit emoțiile.
În anul încheiat de curând, fără regrete, nu mi-am onorat toate promisiunile, recunosc doar că nu am scris destul, nici când am promis că o fac, nu am iubit, nu m-am iubit.
Privind înapoi, pentru ultima oară, mă văd cenușăreasă întoarsă la ziuă de la bal, cu ambii conduri de sticlă în picioare, singură lângă caleașca goală, frământând o întrebare: 2023, încotro?
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 25 februarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)