Ianuarie, februarie și martie m-au găsit preponderent în Cluj (destul de des la cea mai cafenea din lume la Sisters) la cumpăna dintre două companii de IT remarcabile. O perioadă rece în care glumele clujenilor mei care mă primeau venită din București, spunând, hei, ai venit acasă la căldură și apă caldă nu erau glume. Am început anul în Stockholm, vizitat Napoli, Marseille, Cannes, unde Napoli a fost o surpriză majoră. Cu de toate. Dar am mâncat pizza unde a mâncat Julia Roberts, la L'Antica Pizzeria da Michele.
În al doilea trimestru am avut șansa să observ și mai bine ce înseamnă industria IT din Cluj. Rămân cu respect și admirație față de dinamica la care fac față aceste companii și la permeabilitatea și agilitatea fără de care nu ar putea să deservească cei mai pestriți clienți care reprezintă - îmi vine să zic toate (!) - brand-urile pe care le consumăm. Am lucrat cu și prin Pluria, și am vizitat Viena, Casa Hundertwasser. Trimestrul trei a însemnat Balaton, Göteborg, Budapesta, Grecia și Paris. Ați fost vreodată singuri / singure să vizitați un oraș? Mișto experiența. Am vizitat Parisul fără să vizitez obiective turistice majore. Pe acelea am încercat să le văd din mijloacele de transport în comun. În rest, doar m-am prefăcut într-un localnic oarecare. Vizita fulger la Ideo Ideis a fost doar un reminder și o confirmare că festivalul se reinventează în fiecare an. Trimestrul patru, pe lângă o consolidare profesională pentru care sunt recunoscătoare, mi-a adus o invitație inedită. Oportunitatea de a contribui la o revistă artistică alertă online, posibil și câte un print la două luni, Revista Matca, cu rubrica Interstella. Am ratat un drum la Londra, deoarece în aeroport mi-am dat seama că nu posed pașaport. Apoi mi-am făcut pașaportul, am recuperat drumul, am mâncat în China Town, și am făcut câte o vizita scurtă la Berlin și Hamburg.
Am gătit, am râs, am plâns, am băut ceai de ghimbir, am mers cu trenul, mașina, am zburat, am ratat zboruri, am mâncat, am făcut mișcare zilnic, am ascultat, am scris, am gătit, am fost lăsată și așteptată de colegi incredibil de mișto, și am petrecut timp cât am putut cu copii. Se fac mari. Mă uimește devenirea lor. Am muncit. Un pic cam mult, dar la fel aș face oricând.
Pe parcursul întregului an am avut onoarea și bucuria de face parte din echipa de profesioniști care predau la Cluj la Babeș-Bolyai, și am scris destul de mult, lunar, pentru Today Software Magazine.
Dedic acest articol mamei mele, Eva, căreia la despărțiri mereu îi spuneam: nu-mi iau la revedere. Așa am făcut și acum, recent, când știam că va fi pentru ultima oară când n-o să-mi iau la revedere. Îi mulțumesc pentru spiritul nomad, curajul, umorul insuflat și pentru faptul că a insistat, și i-a ieșit, să dovedească, că bucuria / fericirea / mulțumirea este o decizie.
Vă rog să gustați desertul din poză dacă ajungeți în Cluj, la Visuin. Și vă rog, beți o cafea în București la Boteca 13.
*