anul trecut a fost haos. așa e mereu. pentru mine nu cred că a existat un moment de liniște niciodată. nu, nici când dorm! mă rog, dacă dorm. de multe ori mi se pare că eu îmi trăiesc viața în episoade. capitole. și sincer, sunt convinsă că așa e.
deci, episodul 1!
în ianuarie mi-am schimbat culoarea părului de prea multe ori. roșcat. portocaliu. vișiniu. dar mi se pare că fiecare culoare s-a potrivit perfect cu semnificația ei.
am învățat să patinez. am cunoscut oameni noi. am făcut voluntariat. am depănat amintiri. am avut parte de niște momente de intimitate totală. dar nu ca în primul gând care îți vine în minte când citești asta.
l-am avut pe Chips cu mine. apoi mi-am vopsit părul negru cu reflexii albastre. evident. și cred că fix în perioada asta am făcut covid. cu un război început în țara vecină, am fost voluntar la vamă. am făcut noaptea albă acolo. am fugit acasă în următoarea zi. mi-am făcut bagajele și am plecat în Italia. într-un proiect Erasmus. mă simțeam extrem de vinovată. chiar acum, în mijlocul conflictului, trebuia să plec din țară. când îmi doream să fiu acolo. să ajut. cât mai mult. și uite așa am ajuns la mare pentru prima oară.
deci, episodul 2!
am început să mă pregătesc pentru niște admiteri. să îmi creez un portofoliu pentru o facultate din Olanda. fără noroc. și mai apoi pentru o facultate din Belgia. așadar, în Belgia am ajuns în iulie, dar despre asta... în episodul următor.
între timp am făcut voluntariat. am fost la o conferință super mișto ca parte din viitorul Board al clubului Rotaract în care activam în acel moment. tot așa am reușit să cunosc pe cineva care era la aceeași facultate și specializare la care îmi doream eu. fotografie documentară în Olanda.
apoi am realizat că dacă îmi port pălăria uriașă, arăt ca unchiul lui Jerry din Tom & Jerry. și am fost în multe cafenele, ca ex-ospătar într-una dintre ele. am făcut un curs de introducere în lumea cafelei care a fost chiar fain. ah, și după aia m-am îndrăgostit de un tip pe care nu l-am mai văzut niciodată. la Ceainărie. unde am și lucrat. până când nu a mai fost așa.
mi-am făcut primul undercut. ne-am văzut în formația completă care era Par Ris, și încă e, când ne vedem.
am fost la un concert Bosquito random. spre surprinderea voastră eu nu îi ascultam. dar sună bine live. și în următoarea seară am mai mers la un concert Bosquito.
apoi am ajuns în bucurești. mă rog, înainte în sibiu. la Faust. care e superb. mi-a plăcut și în bucurești.
deci, episodul 3!
am stat prea mult în Baia Mare. să îmi iau un gap year a fost cea mai bună decizie. dar cea mai proastă decizie a fost să stau în BM atât de mult. de aceea eram fericită pentru că am reușit să călătoresc puțin. am cunoscut persoane noi. superb. dar s-a terminat. din anumite motive. nespecificate. dar e okay. adică până la urmă e normal. și eu sunt o ciudată. și îmi asum. mi-am tuns părul scurt. cea mai bună decizie.
și uite că am ajuns și în Belgia. singură. cu avionul. și când am ajuns în capitală, am stat vreo 20 de minute. apoi am luat primul tren spre mare. și nu știam unde merg. înțelegeam prea puțin din olandeza învățată de pe Duolingo.
am ajuns la mare. cu prea puțină baterie la telefon. și a fost cea mai frumoasă experiență din ultima vreme. am stat singură. pe plajă. și oamenii se uitau ciudat când încercam să îmi fac niște fotografii. apoi am plecat. și pentru că un iPhone 6 vechi nu se mai încărca, am rămas fără baterie. pe tărâm necunoscut. pe scurt, la mama naibii. așadar, înainte să se închidă, mi-am desenat harta de la gara din Antwerp până la Airbnb într-o agendă. și după 2 ore cu trenul și o hartă desenată, am ajuns. admiterea a fost super. totul a mers bine. cu feedback pozitiv. și Belgia mi-a rămas în suflet. dar când am urcat în avion am primit vestea. nu am fost admisă.
pe atunci mă gândeam că e un scop pentru care nu am fost admisă. și l-am aflat abia după câteva luni. dar despre asta... într-unul dintre episoadele următoare!
deci, episodul 4!
am devenit oficial PR Officer în Rotaract. mi-am făcut un mini shop cu haine pe instagram. am făcut poze pe film. plimbări noaptea. cu altcineva. m-am detașat de ceea ce trebuia. ah, da chiar. mi-am găsit un job nou. unde consider că mă descurc super bine. și acum scriu chiar de la birou. ah, și am intrat la Jurnalism. în Cluj. ceea ce e superb. pentru că îmi place mult asta. și mi se pare că mi se potrivește cel mai bine. și acesta era ultimul loc în care voiam să ajung.
unuaugust.5dimineața.
ploaie și introspecție. după multă vreme. dar zilele însorite mereu se sfârșesc așa. finalul de iulie mereu a însemnat distrugerea a ceva ce mi-e aproape. și mă întrebam dacă de data aceasta va fi diferit. și nu a fost. dar orice final înseamnă un nou început.
am cunoscut o mulțime de persoane. unele mai interesante decât altele. unele care m-au rănit mai tare decât altele. unele care m-au făcut să simt fericirea intens. și nu cred că am simțit vreodată ură pură pentru cineva. unele de care m-am îndrăgostit instant și e altă poveste că s-au îndepărtat. dar unele nu. unele pe care le iubesc. nu mai mult decât altele. doar diferit.
probabil că nu a fost menit să continuăm ceea ce a existat cândva, am fost absolut mizerabilă luni întregi. aș spune degeaba, dar nu e adevărat. mereu îmi ia prea mult timp să mă prind când e timpul să plec. să mă desprind și să las. am rămas mereu până la final. am încercat să conectez, cumva, niște bucăți care sunt de fapt ireparabile. dar tu nu știai asta. sau cel puțin asta cred eu pentru că nu ți-am spus niciodată. dar acum ai aflat. de la mine. și eu am aflat că știai de multă vreme.
oricum, sunt o persoană transparentă. e imposibil să nu afli ce simt și gândesc dintr-o singură privire. dar sunt fericită că acum e totul diferit. pentru că în niciun moment nu mi-am dorit să te pierd și să ne pierdem.
a fost un an.
totul merge bine și rău. totul e interesant. totul e nou și vechi. totul e o experiență. totul e binevenit.
deci, episodul 5!
3...2...1... asta îmi era în minte în ultimele momente în care eram în BM. fiecare moment era cumva ultimul. m-am mutat destul de repede în Cluj. și m-am simțit mai bine. în sfârșit am reușit să scap de locul care mă ținea captivă. m-am plimbat peste tot. am luat busuri random. am cunoscut, din nou, oameni noi. și vechi.
mi se pare interesant de analizat cum nu ne dorim să se întâmple un lucru. dar de cele mai multe ori se întâmplă fix acela. cu un scop. te învață ceva nou. te face să simți. poate fi un pas spre ceva bun. și cât de speriați suntem. probabil. de faptul că se întâmplă. dar de cele mai multe ori finalul e benefic. chiar dacă ceea ce simțim în proces nu e neapărat pozitiv.
un lung proces în care puneam puncte pe hartă în fiecare zi. o nehotărâre constantă. o nesiguranță în forțele proprii. dar și o neliniște care mă caracterizează. o bipolaritate crescândă. după ce mi-am promis că nu o să ajung niciodată aici. după ce am realizat că acesta e cel mai potrivit loc pentru mine. dar o să spun că mi-am găsit locul doar pentru o perioadă.
în Starbucks. cu băieții. sau ca băieții. cu luca. și rareș ne povestește despre una dintre cele o mie de aventuri pe care le-a trăit. până acum.
am un grupuleț. și cum a zis matei. oamenii sunt și unici și speciali.
deci, episodul 6!
în seara în care ne-am mutat, a murit cineva pe scară.
am văzut abia a doua zi. când ne întorceam de la muncă. un steag atârnat de cupolă. la o țigară în fața blocului. fără să realizăm că ne-am mutat împreună. mă rog, eu. el da. și nici în acest moment nu realizez complet. am găsit un apartament frumos cu o seară înainte. am fugit de la muncă. l-am văzut. l-am luat. e bine. după prea mult timp în care proprietarii ne-au ignorat. să îți cauți chirie în cluj e o aventură neplăcută.
sunt acorduri de chitară pe fundal. m-am așezat comod pe canapeaua noastră din living. ascult și scriu tot ce îmi trece prin cap. ne uitam la stocuri atunci. nu știu. grafice și tot felul. nu le înțeleg. dar încerc să le înțeleg.
nu mai sunt PR la Rotaract. în opinia mea, e greu să faci PR dacă ești la distanță.
asta am scris pe parcursul anului. dar s-au schimbat unele lucruri. dar unele au rămas la fel de când au apărut. de ceva vreme abia aștept să ajung acasă. să îl chem la țigară pe andrei fix când ajung. și reciproc. și să stăm acasă împreună. să fac prăjituri și el să gătească cele mai bune chestii din lume. să mergem la dates în oraș. și tot ce ne propunem. genul programului: romance.
să ies cu oamenii dragi mie. să desenez pe tabletă. să scriu pe blog și poate cândva într-o redacție. să fac fotografii pe film. și printuri. și curând cu o cameră digitală.
poate că ăsta e farmecul meu. să fac totul în sens opus și să iasă bine. și sunt sigură că se reflectă în faptele mele. în ceea ce creez. și în ceea ce sunt.
mergeam spre facultate într-o dimineață. și pe shuffle, pe spotify. a început the final countdown de la Europe. și după ce am ieșit de la atelierul de presă scrisă mi-am scos dosarul de la facultate.
apropo. ghici cine are părul albastru din nou! și e prima oară când iese bine. andrei mi l-a făcut. într-o seară. la 4 dimineața a fost gata. și e cel mai frumos păr pe care l-am avut vreodată.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 25 februarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)