Am petrecut la început de an, deci nu avea cum să nu fie bine. Curând se făceau doi ani de când îl pierdusem pe luceafăr. Luceafărul... suflet pereche și poezie și omul nepereche... cel pe care îl iubesc și pe care îl voi iubi mereu până la cer și înapoi.
Înnebunită
de plăcerea
de a te fi iubit.
Înnebunită
de plăcerea
De-a fi îndrăgostită
de cel mai frumos bărbat
din lume:
Un tânăr deștept,
frumos ca un actor
ce numai slim fit
știe să fie.
Înnebunită
de plăcerea
de a te fi atins
Și de a te fi simțit fierbinte
Ca orice foc
ce iese mereu
din orice sobă.
Înnebunită
de plăcerea
De-a-ți spune te iubesc
În fiecare seară
și de-a-te strânge-n brațe
mai-mai
cât să te și zdrobesc.
Înnebunită
de plăcerea
De-a auzi un te iubesc
din ale tale buze,
de-a-mi spune
că vrei ca eu
să fiu puiuțul tău
și eu să zic că da
ne-nțelegând de altfel
C-asta era de fapt
O cerere-n căsătorie
ce nici la nici o lună
noi chiar am pus-o-n fapt
Pe toți noi surprinzându-i
cu-acest angajament.
Înnebunită
de plăcerea
de a nu ști nimeni
dintre colegii mei
de muncă
despre asta
Ca toți apoi să afle
din ale mele poze
Și din al meu
nou nume
schimbat în buletin.
Înnebunită
de plăcerea
de a mă învăța
să nimeresc eu ținta
Și să conduc
prin Grecii
câte un atv.
De a lua masa
în pădurea
de palmieri
cea de la Vai
din Creta
Sau în pădurea de pin
Când tot a pin
ne mirosea
pe drum în Thassos
când cu un atv
pe-acolo șerpuiam.
Când ne plimbam noi
noaptea
Pe plaja din Zakynthos
Ca să ni se spună
Să ne îndepărtăm
și să nu deranjăm
noi cuiburi de țestoase
niște Careta-careta
aflate-n devenire.
Înnebunită
de plăcerea
de a dansa noi doi
la noaptea cea grecească
special de ziua mea,
Când noi zâmbeam
căci cei doi moși,
un el și-o ea,
animatori
la dans grecesc erau.
Când noi la atv
fără benzină am rămas
De-ai mers doi km
pân' la benzinărie
căci cine-a vrut pe tine
să te ia-ntr-o camionetă
părea cam dubios
vrând să afle
eu pe unde sunt
și-atunci tu
nici nu te-ai mai urcat.
Înnebunită
de plăcerea
de-a ignora
și trenuri și vapoare
și atv-uri
sosite-n rătăcire
în locul nost' secret...
De-a mă vedea întinsă
pe-o plută gigant
Ca pentru mine
găsită acolo
pe marea cea din Samos.
Iar tu când te-ncălzeai
la soare
eu ca să vin
să îți fac umbră.
Înnebunită
de plăcerea
de-a-ne atinge
frunte către frunte
ca într-un fel
de sărut al nostru
ce pentru public
el rămânea codat.
Și de plăcerea
de a-mi pierde fața
în cârlionții tăi
ce-n mod elastic
scăpau mereu
de-nvăluirea
degetelor mele.
Înnebunită
de plăcerea
de a îți săruta un biceps
când tu Fiatul Stylo
atunci îl conduceai.
Înnebunită
de plăcerea
de a-ți vorbi-n engleză
când niște polițiști
te controlau în Samos
testându-te-n fiolă
să vadă
că ești
un polițist perfect.
Și de plăcerea
de a-mi fi luat
din spate
ghidonul
de la un atv
când un tirist el singur
a ocupat șoseaua
în integralitatea ei.
Înnebunită
de plăcerea
de a-mi spune
că-ți place să fiu roz
precum o bombonică
Și de a îi înțelege
pe greci
deși vorbeau grecește
cum că le place
de mine lângă tine
anume că-s la modă
anume că-s modernă
Și că le plac
și ochelarii
și rochia
și pantalonii...
Înnebunită
de plăcerea
De a-ți vedea
în ochi
orgoliul
unui bărbat
ce a lui soție
i-a pregătit
un dans în public
Ca să rămână toți
cu gurile căscate
cum că a lui mireasă
este cea mai frumoasă
Și nu avea cum altfel ca să fie
Căci suflete așa pereche
ce s-au iubit nespus
În astă lume
nici că au existat
și nici vor exista vreodată.
Umblă vorba că după doi ani e mai ușor. Dar... era ianuarie și peste puțin venea din nou luna cea blestemată, februarie. Așa că la final de ianuarie i-am dat un mesaj amicului învestit de mine cu o mare valoare sentimentală. Aș fi vrut de la el măcar una din două: fie să îmi înlesnească o comunicare cu femeia care avusese și ea o mare pierdere, fie să îmi trimită niște poze frumoase din afara țării. Voiam să îndepărtez de mine vibrațiile negative care îmi dădeau din nou târcoale. Speram ca măcar niște poze faine să îmi mai schimbe vibrația. Dar nu le-am primit... Nu am primit nimic. Nici pozele și nici numărul. Iar terapeutul a considerat că, din cauză că au trecut doi ani și vibrația nu mi s-a schimbat în bine, ar fi momentul să îmi schimb și terapia. Ceea ce am și făcut.
Iar pentru că oricum era februarie și noaptea nu puteam să dorm, am lucrat la o aplicație pentru o bursă guvernamentală pentru ca la vară să plec în Cehia. La interviul pentru bursă am folosit pentru intrarea pe platformă mailul instituțional și, aflată la serviciu, platforma nu mi-a permis accesul. Am aflat de la organizatori că am pierdut bursa pentru că nu am putut susține interviul online. Apoi am avut interviul cu doamna psiholog din comisie. Le-am dat celor patru fete cucuiete vestea pierderii bursei și ele au fost foarte drăguțe, au rezonat cu mine și mi-au oferit în scris doar gânduri bune. Dar cum doamna psiholog este o persoană foarte bună și generoasă, probabil a fost cea care a făcut posibilă reprogramarea interviului, așa că eu am intrat pe platformă de acasă și am susținut interviul. Dumnezeu să îi dea sănătate căci am obținut, dintre candidați, cel mai mare punctaj la evaluare. Și așa, cu ajutorul doamnei psiholog, am mai trecut cu bine de încă o baborniță (evaluatoarea). Pe mine babele nu prea mă plac: probabil că arăt prea tânără și uneori prea le depășesc în câte studii am și fac.
La insistența amicei la care am dormit în București după petrecerea de revelion, am programat pentru noi două o călătorie la Iași, pe care am și făcut-o. Apoi mi-am petrecut ziua de naștere la ea, la București. Am fost de ziua mea la fântâni. Am fost extrem de încântată de spectacolul vizual și muzical. Iar anterior mi-a plăcut să dansez într-un flash mob, la festivalul Bucureștiului.
Am simțit eu din tabără că avea ea amica asta potențial de ființă toxică, dar am încercat să ignor ideea. Numai că după ziua mea am decis, că da, după comportamentul de la Iași și de la București, este momentul să elimin din viața mea toxicitatea. Am făcut la fel și cu o altă amică, din Portugalia. Pe vremuri era doar inoportună, dar, cu timpul a devenit de-a dreptul toxică. Așa că ambele au fost eliminate. Vorba Lucianei: unele persoane intră în viața noastră, altele ies... Oricum, să îmi fie învățătură de minte să nu mai dorm acasă la nimeni, ci mai bine să îmi iau cazare contra cost.
Dar totuși s-a petrecut și ceva plăcut... Prin martie am văzut că Simo și-a făcut de ziua ei niște poze și am solicitat detalii. Așa că mi-am făcut și eu cadou de ziua mea o ședință foto la Ploiești, la fotografa Irina. Iar drumul de la București către Ploiești și înapoi ar fi fost și mai frumos dacă nu aș fi pierdut de fiecare dată trenul. Am stat două ore în gara din Ploiești ca să iau alt tren al CFR-ului. Decizie greșită. Mai bine luam un tren de la o companie privată căci asta m-ar fi scutit a avea de-a face cu fauna umană de prin gară.
Consider asta, ce scriu chiar acum, ca fiind un lucru bun pentru mine. Deși m-a durut și m-a întristat propria-mi clarificare, totuși m-am bucurat că am avut-o. La puțin timp după ziua mea am avut o revelație personală cu privire la amicul cu pozele: de fapt el niciodată nu m-a plăcut pe mine cu adevărat, exact așa cum sunt. Singurul care a făcut asta a fost luceafărul. În perioada preluceafăr și postluceafăr, până la clarificare, acest bărbat mi-a fost cea mai dragă ființă de pe pământ. Și chiar și după clarificare... îmi va rămâne veșnic drag.
Iar după ziua mea... în sfârșit puteam s-o iau spre Grecia. Am ales Creta. În 2022 și în 2021 planul de a fi în Grecia de ziua mea mi-a fost zădărnicit de fiecare dată de către o așa-zisă amică care a pretins că vrea să facă parte din plan și că va călători cu mine. Dacă voi mai permite cuiva să îmi mai strice planul... va fi să fie doar partenerul de viață. Dacă mi se va arăta așa ceva. În Grecia a fost amuzant că o baborniță (nu prin vârstă ci prin atitudine) a vrut să facă pe pețitoarea și să mă combine cu un ucrainean de vreo 20 și ceva de ani, dar mult prea depășit în gabarit. Babornița făcea pe pețitoarea probabil pentru ca mai tânărul ei soț, de vârsta mea, să nu mai afișeze câte un zâmbet tâmp de fiecare dată când mă vede. Bineînțeles că mă flata îndrăgosteala rusului căsătorit cu estoniancă, dar totuși nu e genul meu să fiu eu un colț dintr-un triunghi. Iar cât privește pe ucrainean... de parcă ar fi fost ăla în stare să deschidă gura ca să cucerească o femeie.... Acela nu știa să își deschidă gura decât pentru țigara cu care să otrăvească oamenii și mediul înconjurător... sau ca toată ziua să bage în gură de-a bere și de-a mai mâncare...
În august am fost la un curs în Valencia unde ar fi fost frumos dacă nu aș fi răcit într-un mod înfiorător de la aerul lor condiționat. Am cerut chiar să ne acopere grătarul din tavan, de unde ne venea în mod automat ventilația cu aer rece. Am revăzut și orașul Alicante, dar care nu mi-a mai plăcut la fel de mult ca pe vremuri: o plajă aglomerată, fără pic de umbră, iar terasele nu aveau deloc facilități. Cât m-am aflat în București, între zboruri, două zile plus o noapte și jumătate, mi-am făcut testul covid și m-am dus și la pneumolog, ca să mă asigur că nu îmi sunt afectați plămânii și că pot pleca liniștită în Cehia, fără riscul de a pierde bursa din motive medicale. Am văzut de curând că pneumologului îi place și lui foarte mult să călătorească, împreună cu familia și că au început să posteze despre călătorii de pe vremea studenției. Foarte drăguț că au conștientizat importanța călătoriilor în viața de cuplu. Ei sunt mediciniștii călători. Iar în ce privește Cehia... Nu mi-au plăcut acolo "oamenii de la țară". Doar capitala. Totuși călătoria în Cehia a meritat, chiar și pentru simplul fapt că toată luna august am fost plecată de acasă. O nouă ieșire am avut-o în octombrie, când m-am dus la spa la Eforie Nord, unde am avut din nou o întâlnire cu cea care mi-a rămas, cu fidelitate, singura mea dragoste: marea.
Mi-e toamnă iar
iar singurătatea
îmi trosnește
a vânt și a iarnă.
În șemineu e iarăși frig.
Cu focul din el
îmi perpelesc o amintire
căci timpul
nu mi se mai se grăbește cu ani...
E soare și e mare..
Ce zi glorioasă
ca să fii în viață!
Dar viața nu e viață
când rătăcești așa
de unul singur
în această lume
care-ți miroase a pământ
dar nu a humă arsă de olar
ci-a humă arsă înhumată
și iarăși deshumată...
Am petrecut la început de an ca să îmi fie bine. Și poate o fi fost. Dincolo de toți și de toate, statistica îmi arată așa: 50 de curse Bolt, peste 3.000 de cititori pentru recenziile mele, 5 țări, 29 de orașe, 203 de locații, 612 km de mers pe jos, 13.171 de km de călătorii care înseamnă ceva mai mult de o treime din ocolul pământului (tot o treime am făcut și în 2021). Deci... trebuie să fie bine... pe acest pământ...
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 25 februarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)