După doi ani mi-am făcut curaj să-ți scriu și sper că nu e prea târziu. Am tot așteptat să vii să mă vizitezi, dar n-ai venit... presupun că ești încă supărată. Dar să știi că te înțeleg, ceea ce am făcut a fost o tâmpenie totală. Dar pe de altă parte, gândește-te că nu l-am împușcat în cap, cu toate că aș fi putut s-o fac.
Acum el doarme liniștit în locul meu, iar eu dorm în patul ăsta jegos, blocat în camera asta, alături de încă cinci oameni. Îți poți imagina cum e? Crezi că mi-e ușor? Atmosfera din camera asta îmi apasă pe plămâni și uneori abia mai pot respira. Cu toate că au trecut doi ani, încă nu m-am obișnuit cu închisoarea (niciodată nu cred c-o să mă obișnuiesc). Mâncarea e cu adevărat scârboasă... îmi lipsesc pastele tale cu somon și sos de roșii. Îmi lipsești tu... încă nu înțeleg ce s-a întâmplat cu noi și cum ai putut să-mi faci așa ceva. Știai că sunt gelos și impulsiv, puteai măcar să fii atentă și să nu lași urme. Presupun că în ultima perioadă nici nu ți-a mai păsat.
Știi care-i ironia? Că eu nici măcar n-am fost furios pe tine, toată energia mi-am canalizat-o asupra lui și pe moment chiar am vrut să-l ucid. Pentru că nu te fuți cu femeia altcuiva, fiindcă unii bărbați sunt nebuni și chiar își iubesc nevestele. Până și eu știu asta... așa prost și incult cum m-ai considerat tu mereu.
Am avut mult timp liber aici, așa că m-am gândit la tine și la ce ți-a lipsit. Știi la ce concluzie am ajuns? NIMIC! Nu ți-a lipsit absolut nimic! Munceam zilnic câte 10 ore, ca tu să ai tot confortul din lume. Și nu mă plâng, nici măcar nu-mi păsa, pentru tine aș fi muncit și douăzeci. Pentru acele clipe când adormeam cu tine în brațe, pentru momentele când mă sărutai intens, pentru partidele de sex, pentru serile când ne îmbătam după două pahare de vin și începeam să povestim și să râdem din orice prostie.
Îmi pare rău că nu ți-am oferit viața plină de aventuri și extaz pe care ți-ai dorit-o. Îmi cer scuze că nu mai aveam chef de stat prin cluburi până la 5 dimineața. Îmi pare rău că eram primii care plecau de la petreceri. Scuză-mă că nu eram așa sociabil și nu suportam să ne petrecem timpul cu prietenii tăi libidinoși. Iartă-mă că îmi doream să-mi petrec timpul cu tine și doar cu tine. Pentru că tu erai Universul meu!
Mi-aduc aminte cum aruncai cu gențile și bijuteriile prin casă, spunând că ție nu-ți mai trebuiesc, Că tu te-ai schimbat. Că tu vrei să experimentezi, să-ți îmbogățești spiritul. I-PO-CRI-ZI-E! Pentru că dacă aș fi fost sărac și nu mi-aș fi permis să-ți cumpăr toate acele lucruri, nici măcar nu te-ai fi uitat la mine. N-aș fi crezut niciodată că poți să fii atât de nerecunoscătoare.
Știi ceva, Laura? În ciudat tuturor căutărilor tale spirituale, în interior ești putredă. Exact ca un măr care pe dinafară arată superb, iar pe dinăuntru e plin de viermi.
În final, nu pot decât să-ți mulțumesc. Pentru că datorită ție am devenit un om mai puternic.
*
Luca,
Te rog frumos nu-mi mai scrie! Fiecare semn venit din partea ta îmi provoacă durere. Îmi amintește c-am iubit, la un moment dat, un om capabil de violență. Din prima clipa în care ne-am întâlnit ți-am explicat că nu cred în monogamie. Că sunt un spirit liber și că iubesc a iubi. Ai crezut mereu că glumeam. Ți-am explicat din prima seară că eu vin și plec din viețile oamenilor, dar nimic nu mă poate determina să rămân. Tu ai crezut că sunt a ta. Ai perceput trăirile mele ca fiind dovezi ale faptului că-ți aparțineam. Așa cum aparține un animal de casă stăpânului său. Nu, iubirea nu este despre asta. Cel puțin nu așa cum o înțeleg eu.
Oricum n-am fost doar cu el. Însă nu-ți puteam spune adevărul, pentru că tu îți închipuiai o poveste care deja nu mai era despre mine, ci despre ceea ce-ți închipuiai tu despre mine. Însă, oricât de flatant era, n-am ales să rămân o închipuire. Erai atât de gelos, atât de nesigur pe tine. Îți amintești cât de des mă puneai să-mi schimb hainele sau să port sutien? Mă pufnește râsul și acum.
Ești un copil! Un copil instabil și nesigur pe el. Ai fost mereu atât de naiv. La început am fost atrasă de toate acestea. M-am gândit că iubirea ta ar putea să mă schimbe. Să mă învețe să iubesc un singur om. Dar nu mi-a fost suficient. Detest rutina, așa cum ți-am spus de nenumărate ori. Nu-mi place să petrec seară după seară pe canapea, uitându-mă la seriale. Vreau să dansez, să fac sex în locuri publice. Să simt că trăiesc.
Viața este atât de scurtă. N-o putem petrece pe toată în doi, pentru că atunci devine o corvoadă, o obligație. Un soi de ascetism, pe care eu nu sunt dispusă să-l îmbrățișez. Și am tot încercat să te fac să înțelegi perspectiva mea. Să mă accepți așa cum sunt. Să mă iubești necondiționat.
El mă iubește așa cum sunt. Îmi dă libertatea de-a nu fi perfectă. De-a fi în voia clipei. Nu-mi cere nimic. Nici loialitate, nici devotament. Doar clipe cu mine. Clipe de care nu suntem niciodată siguri. Acum sunt cu el, dar și cu o ea. Trăiesc separat două iubiri. Nu simt că sentimentele mele sunt contradictorii pentru că niciunul dintre ei nu se simte înșelat. Suntem povești în viața fiecăruia și sunt conștienți că ceea ce trăim poate fi pasager. Nu ne vindem o iluzie, o minciună.
Luca, detest iluziile. Minciunile mici și mari pe care oamenii și le spun zilnic. De cum se trezesc și până adorm. Uneori și în vise. Da, Luca, în vise. Cum te trezeai tu de atâtea ori, transpirat și tremurând la gândul c-aș fi putut să te înșel, c-ai fi putut să mă pierzi. Iar eu te luam în brațe și simțeam nevoia să te mint. Să-ți sărut fruntea și să-ți jur că voi rămâne mereu lângă tine, pentru că în același timp să mă gândesc deja cum îl voi întâlni pe el din nou.
La fel făceam și în timpul partidelor noastre de sex. Mă gândeam la el. Mi-l doream și pe el.
Nu știu de ce sunt așa. Iar cel mai probabil tu și prietenii tăi mă considerați o stricată. O curvă! O femeie ușoară! Dar nu-mi pasă. Nu trăiesc pentru ceilalți. Din cauza asta m-am și mutat din orașul nostru de provincie. Mă simțeam atât de sufocată. Aceleași fețe. Aceeași tristețe. Acum am șansa să mă plimb. Să merg la teatru. Să scriu. Să vin și să plec după bunul plac. Să trăiesc pentru mine și doar pentru mine. Poate ai spune că sunt egoistă. Și poate chiar sunt. Însă nu-mi mai pasă! Nu datorez nimănui nicio explicație.
Cum nici tu nu-mi datorezi nimic. Îți ispășești pedeapsa. Ai încălcat legea și pentru asta plătești. Nu înțeleg ce te-ai aștepta să simt? Milă? Nu, nici măcar milă nu simt. Ești un om slab. Incapabil de-ați stăpâni propriile emoții. În același timp, incapabil de-a înțelege emoțiile și sentimentele celorlalți.
Dacă te gândești bine, suntem la fel de egoiști. Nu știu dacă ești un om mai puternic. Dar, oricum ai fi, aș vrea să înveți să te iubești. Pe mine te rog să mă uiți. Ne-am intersectat pe Pământul ăsta mare. Am fost împreună o vreme. Ne-am iubit. Ne-am ținut de mână. Am plâns unul în brațele celuilalt. Apoi ne-am rănit. Se întâmplă.