A fost odată ca niciodată, o tânără domniță ce își spunea Anastàsia. Haosul și dezechilibrul erau o normalitate în viața sa romantică, histrionică, extremă. Nu exista "călduț", călduț e stabil deci plictisitor și oricum doar pentru adulți, care sunt constipați și nefericiți.
Bună ziua, sunt Anastàsia și domnița de mai sus (aproape) a dispărut.
Un prieten îmi spunea cu înțelepciunea sa adunată în cei (aproape) 15 ani de viață de atunci - "Devii statornică pe necunoscut, dar nu cunoști statornicul". Iată că (aproape) 10 ani mai târziu încă mă gândesc la asta. Mult timp singura certitudine din viața mea a fost incertitudinea, indiferent încotro mă uitam. Am fugit ca dracul de tămâie de orice dram de rutină care avea șansa să mă transforme într-un Om Mare și Plictisitor. Am fugit de mine însămi pentru că să stau cu mine prea mult timp ar fi însemnat să dau de niște lucruri pe care le-am strâns prea multă vreme sub preș. Nu au dispărut miraculos, ci doar acum fac curat. Încet, câte o fărâmă pe zi, și (aproape) niciodată singură.
Am găsit statornicul. S-a băgat cu dexteritate și dârzenie pe sub pielea mea și și-a făcut loc până în miezul sufletul și al inimii (aproape) impenetrabile, și-a făcut cuib și a rămas.
Nu o să neg, s-a revoltat. Eu am dus lupte seculare cu domnița a cărei frică majoră era stabilitatea emoțională și tot ce putea veni la pachet cu ea - Doamne ferește să fie ceva previzibil!
Dar am învins. Contrar așteptărilor, a cedat destul de repede, deși a fost nevoie de multă muncă de convingere. Din când în când mai răsare din turnul ei și provoacă haos - domnița ambetată și nesigură, adică.
În 2022 însă domnița a fost (aproape) absentă. În 2022 domnița a stat cuminte în camera ei cu harta lumii desenată pe perete, privind asfințitul în fiecare seară - pentru că niciodată soarele nu apune de 2 ori la fel. Paradoxal, soarele care răsare și apune neîncetat zi de zi, neobosit și negreșit, oferă mereu și mereu alt spectacol. În fiecare zi altfel. Statornicul nestatornic - sau nestatornicul statornic.
2022 aproape a trecut neobservat. A venit și a trecut pe ascuns, lăsând câteva indicii în urmă. Ca o menajeră ce face curat în casă, și deși e minunată pentru că pune cu migală toate lucrurile la locul lor, cumva tot reușește să arunce FIX florile alea uscate pe care le păstram pe dulap pentru că erau de la prima întâlnire. Nu, nu făceam nimic cu ele, și adunau praf, drept este, am vrut să le arunc de câteva ori, dar n-am putut. Dar poate e mai bine așa. Și nu îmi mai găsesc bluza cu găurică la spate, pantalonii pe care am tot zis că-i cos și șosetele acum sunt împachetate și așezate pe perechi, dar e okay, săptămâna viitoare sunt din nou desperecheate.
În 2022 am aflat că viața mea încape într-un apartament sau în 7 cutii, că 7 cutii încap într-un dulap sau în 3 camere și că cele 7 cutii sunt relevante doar când trecutul mai dă un telefon de control.
În 2022, am fost (aproape) adult și (aproape) responsabilă, am fost acasă și am construit Acasă, am împachetat trecutul și am despachetat viitorul. În 2022, am devenit (aproape) poliglot și (aproape) rezident al unei țări în care (aproape) uit că sunt intrus. Pardon, oaspete.
În 2022 am aflat că statornicul nu doar că nu e plictisitor, ci e fericire. Fericire în aceeași cafea bună băută în fiecare dimineață la (aproape) aceeași oră în aceeași bucătărie, fericire în curățenia săptămânală și sesiunea de cumpărături pentru Casa Noastră, fericire în discuții și împăcări, fericire în a asculta de pe canapea discurile de vinil (știu că-s la modă, dar de ce nu vorbește mai multă lume despre CÂT DE BINE SE AUD?!), fericire în ceaiul dinainte de culcare și pupicurile de noapte bună.
Desigur, în 2022 lucrurile nu au fost doar roz. Dar m-am mai îndrăgostit de un oraș, de oameni, de mine, de cărți, de mirosuri, de cafenele, de apusuri și priveliști, de cuvinte, de magazine de la colț de stradă și vânzătoare care la nevoie pot fi și terapeuți. M-am îndrăgostit de viață pentru că e prea scurtă și fragilă ca să n-o iubim, m-am îndrăgostit de corpul meu așa cum e pentru că e singurul pe care îl capăt, m-am îndrăgostit de trecutul meu pentru că m-a făcut cine sunt azi și oricum nu am de ales. În 2022 au fost multe momente de bucurie și încă prea puține, dar le-am savurat din plin. Și dacă n-am făcut-o, o fac acum. În 2022 am avut răbdare cu mine, am luat o gură de aer și am mers constant pe drumul meu până am căpătat din nou încredere în propriile forțe.
Sigur, (aproape) poetic și interesant, deși orice apreciere e exagerată. (aproape) Nu mai încerc să fiu mai mult.
Domnița Anastàsia locuiește fericită și nederanjată de nimeni în turnul ei cu harta lumii desenată pe perete și privește asfințitul în fiecare seară.
Nu își dă seama, dar e liniște. Iubește liniștea. Nu mai stârnește haos, nu mai caută dezechilibru. Stă fericită în camera ei burdușită de trecut și ascultă aceleași piese încă din liceu la boxă, la maxim, în buclă. Viața poate fi și simplă, crede ea.
Pentru toți demonii adormiți, pentru sufletele calde, pentru cei care m-au ajutat să mă îndrăgostesc de viață îndrăgostindu-mă de ei, pentru cei care trăiesc viața cu adevărat și o redescoperă în fiecare zi, pentru cei care încă sunt aici și care s-au luptat să fie aici, pentru cei care au ales să rămână și pentru cei care au ales să meargă mai departe - mă înclin, vă mulțumesc și vă iubesc. Pe fiecare în parte.
Și dacă tot am ajuns până aici, iată și câteva highlighturi:
Cea mai frumoasă lectură: Până nu se răcește cafeaua, Toshikazu Kawaguchi
Cel mai liniștit loc: Makkalla Island, Finlanda
Cel mai viu loc: Bassano del Grappa, Italia
Top 3 experiențe: Rapid Art Force Finlanda, DanceWell Bassano del Grappa, Renovări și restructurări de apartament ("Cine v-a lucrat, doamnă, aici?" noi, dom'le, cine?)
Recomandări culinare: paste făcute în casă cu iubire, pizza de la Pace și tiramisù după rețeta Ilariei. Oricum, pasta, pizza & tiramisù. no rAgrets.
Cel mai iubit dintre pământeni: el
Cea mai fericită dintre pământence: eu
Grazie, auguri, alla prossima!
Fie ca, și lumina sărbătorilor să vă aducă pace, liniște și iubire în casă și în suflete.
Pe bune acum.
Prea scurtă ca să dăm timp nefericirii.
Iubiți, fraților, iubiți-vă pe voi. Iubiți viața care se desfășoară în jurul vostru. Vindecați-vă de demoni. Îmbrățișați mai des. Râdeți mai mult. Mâncați ce vă place. Nu compromiteți timpul și fericirea. Atât am de zis.
Mă rog, aș mai avea de zis.
Nu știu să mă opresc.
Nu îmi plac finalurile, le tot lungesc și devin anticlimatice.
Hai, gata cu prostiile.
Mâine la muncă, nu la povești.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 25 februarie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)