De ce să fim spectatori la Săptămîna Internaţională a Muzicii Noi ?

De ce să fim spectatori activi la S.I.M.N. ?

Din nici mai mult nici mai puţin de 999 de motive, care mai de care mai atrăgătoare.

Luat la întâmplare, primul aşternut pe hârtie ar putea să fie curiozitatea. Se spune că la muzică de-asta, contemporană, nu înţelegi nimic. Oare aşa să fie ? Oare nimic să nu înţelegem din sunetele pe care muzicieni "unul şi unul" - cum stă bine unui festival internaţional - le creează pe instrumente dintre cele mai năstruşnice şi mai... la modă ? Să nu ne spună oare nimic, dar absolut nimic mesajul sonor pe care contemporanii noştri compozitori (atât autohtoni, cât şi veniţi de peste mări şi ţări) au să ni-l transmită ?

Chiar să nu fim capabili să descifrăm - măcar în parte cu imaginaţia - propunerile, ce-i drept intelectuale, dar şi senzoriale, pe care aceşti nepotoliţi semeni ai noştri (ce vor lua loc lângă noi în sală) au să ni le facă ? Greu de crezut !





Oricum, aşa cum pe vremuri toboşarii strigau atracţiile bâlciului către "lume, lume", aşa şi noi astăzi, stimaţi cititori cibernetici, putem să vă tentăm cu orchestre, cu instrumente nemaivăzute şi... nemaiauzite, inventate şi recombinate... la dilatarea şi comprimarea timpului sub ochii şi urechile dumneavoastră, ce "uimite" vor putea auzi şi "vedea" cum seducătoare dimensiuni de spaţialitate sonoră ne pot transporta în lumi fantastice... cum vom fi invitaţi să fim parte (fiecare în parte) la aventura căutărilor "sunetului pur"... şi câte şi mai câte.

Sigur că frica de abstract este mare ! Mai ales după o zi de muncă. Dar cât de bucuroşi suntem ori de cîte ori reuşim să trecem peste această... lene... atât de "motivată". (Cîndva am ajuns la teatrul Odeon înainte de spectacol cu vreo 40 de minute şi am avut bucuria să asist la deschiderea şi închiderea cupolei teatrului către cer. Administraţia punea motoraşul în funcţiune "ca să aerisească". Dar senzaţia era magnifică... Ce surprindere, ce minunăţie, ce lucruri nemaipomenite şi neimaginate ţi se pot întâmpla la sfârşitul unei zile de lucru.)



Un alt motiv din cele 999 sau 9999 - cine mai ştie - este şi acela că e ieftin. Să fie oare atât de "ieftin" să dai bani mulţi la un film prost, chiar cu "dolby surround" şi atât de greu să nu plăteşti aproape nimic, prin comparaţie, pentru o prestaţie live al cărei motto este "fantezie fără limite" ? Unde mai pui că este foarte posibil ca peste nişte ani (nu chiar aşa de mulţi) să poţi spune copilului tău că l-ai văzut şi auzit pe de-acum vestitul compozitor X, "cum mă vezi şi cum te văd"..

Sigur că în ziua de astăzi - ca să nu spunem dintotdeauna - pesmetul înmuiat a fost mai uşor de mestecat. Dar la fel de adevărat este şi că în exces, el duce la căderea dinţilor, ceea ce în plan mental poate fi mult mai tragi-comic decât o gură ştirbă.

Să dăm aşadar simţurilor noastre posibilitatea de a se lăsa ademenite de mirabile senzaţii auditive şi intelectului nostru bombardat de fals şi derizoriu ocazia de a plonja într-un "fantastic al celor înalte", aflat, iată, atât de la îndemână între 23 şi 30 mai în oraşul nostru, Bucureşti.

Motive ? Păi să tot fie peste 99.999...

(Virgil Oprina)


Poate că motivele ar trebui să fie unul singur...

... acela de a refuza, cât mai avem timp, să ne transformăm în maşinării care îşi ţes rutina cu mişcări din ce în ce mai stereotipe, fără a mai avea de ocolit gropi, fără a mai urca în mansarde prăfuite din curiozitatea descoperirii unei cutiuţe cu amintiri a bunicii, fără a ne mai lăsa atraşi de provocări şi de riscuri, fie ele şi intelectuale.

Motivul care ar trebui să ne împingă către sălile de concert ale Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi este acela de a încerca să respingem uniformizarea care ne înconjoară pe toate palierele şi, măcar la sfârşitul unei zile, să evadăm în neconvenţional. Adevărul este că mulţi dintre noi, cei care vom ajunge până la urmă la concertele unui festival ce se desfăşoară, iată, de 13 ani la Bucureşti, între aceleaşi date, 23 şi 30 mai, agreează literatura contemporană, sunt seduşi de teatrul independent şi de piesele pe care acesta le aduce în prim plan, ar achiziţiona (dacă limitele bugetului le-ar permite) mai degrabă o lucrare de artă plastică contemporană, decât tabloul unui pictor de secol al XIX-lea, privesc cu interes un spectacol de dans modern. Să fie auzul cel mai conservator dintre simţuri ? Este posibil, iar istoria ultimelor secole pare să o dovedească. Dar aceleaşi urechi fine pot suporta, ca divertisment, la un pahar de gin tonic, bubuitul decibelilor unui club de house sau latino, dar refuză muzica contemporană, preferând, când este vorba de sala de concert, să se îndrepte către mult mai sigura muzică "preclasică", către Vivaldi şi Bach, care gâdilă în mod plăcut urechile.



Ediţia 2003 a Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi, sau mai bine zis cele care i-au gândit programul (în primul rând compozitoarele Mihaela Stănculescu-Vosganian şi Irinel Anghel) şi-a propus să smulgă din letargie acel intelectual român care ar putea fi atras către muzica nouă, dar se lasă greu convins. Bineînţeles că în acest scop au apelat şi la unele subterfugii, care stârnesc curiozitatea înainte de a se ajunge la parametrul sonor. Un prim element ar fi formaţiile şi instrumentele neconvenţionale sau exotice care abundă pe parcursul festivalului, stimulând interesul chiar şi vizual; apoi, introducerea dansului modern în program reprezintă un alt aspect de atracţie. Iar o seară finală precum cea din 30 mai, programată la ARCUB, reprezintă o provocare de concert maraton care începe la ora 18 cu recitalul de voce solo al francezului David Linx, continuă cu un jam-session experimental avându-i ca protagonişti pe acelaşi David Linx, pe percuţionistul belgian Malik Chokrane şi pe instrumentiştii români Sorin Romanescu, Irinel Anghel, Andrei Kivu, Ion Bogdan Ştefănescu, alături de care va evolua dansatorul Mihai Mihalcea şi se încheie cu evoluţia Inter-Art Group, un alt ansamblu multi-naţional cu componenţi din Spania, Anglia şi România, muzicienilor alăturându-li-se şi în acest caz dansatorii Liliana Iorgulescu şi Răzvan Mazilu.





Toate acestea ar trebui să-i determine mai ales pe cei mai tineri dintre potenţialii spectatori să-şi înfrângă "teama" de necunoscut şi să depăşească în săptămâna 23-30 mai pragurile studiourilor de concerte "Mihail Jora" şi "Alfred Alessandrescu" ale Radiodifuziunii, al aulei Palatului Cantacuzino, al sălii A.R.C.U.B. sau sălii "George Enescu" a Universităţii Naţionale de Muzică pentru a degusta din secretele muzicii ce se "produce" în mileniul trei. Pentru mediile intelectuale occidentale a avea un astfel de festival "in town", a ţi se oferi posibilitatea să asculţi performeri ai interpretării muzicii noi precum Daniel Kientzy, Barrie Webb, Matine Joste sau David Linx ar fi un adevărat regal. Poate că a venit momentul să încercăm să dovedim şi noi că dacă avem un trecut în cultură şi vrem să avem un viitor, trebuie să ne apărăm şi susţinem prezentul.





Nu voi înşira aici programul festivaluui, pentru că îl puteţi consulta zilnic în rubrica Agenda culturală. Dar voi face câteva recomandări, celor care nu au fost niciodată la un concert de muzică contemporană sau celor care nu au mai făcut-o de mult. Vineri, 23 mai, la Sala Radio, de la ora 19.15, deschiderea festivalului vă propune un concert cu Orchestra Naţională Radio dirijată de polonezul Szymon Bywalec, cu lucrări de Pawel Mykietyn, Irinel Anghel, Mihaela Vosganian şi Octavian Nemescu, piesele cu solişti (Andrei Kivu şi Emil Sein) aducând pe scenă, aşa cum v-am avertizat, o suită de instrumente mai mult sau mai puţin stranii precum shofar, khaen, acordeon, conch, tromba lontana, gu zheng, boluri Zen, saxofoane, piri, hun sau tilincă. În aceeaşi sală, dar sâmbătă, 24 mai, de la ora 19, puteţi asculta o orchestră din Germania compusă doar din flaute, un astfel de ansamblu aflându-se pentru prima oară în România, ca de altfel şi pianul acordat în 1/16 de ton, la care va cânta duminică seară, tot de la ora 19, dar la sala "Elvire Popesco" a Institutului Francez pianista Martin Joste. Şi pentru a ne limita la ofertele de week-end, vineri, 30 mai, spectacolul maraton pe care l-am semnalat va reprezenta o închidere spectaculoasă pentru un festival care nu se teme de o ediţie cu numărul 13.

(Oltea Şerban-Pârâu)


PS:

Programul SIMN 2003

Citiţi alt material despre SIMN în Clickantabil

Ascultaţi cîteva piese semnate Irinel Anghel în Muzica în mp3-uri