Am primit invitația din partea LiterNet să scriu despre anul 2022, anul meu 2022.
Îmi trece prin cap: Ce an!... Ce an? Mă întreb tot eu mai apoi.
A fost un an de băgat în seamă? A fost un an de trecut în agendă? Eu mereu trec tot în agendă. Am câte o agendă pentru fiecare an, dar înțelegeți la ce mă refer...
Iau agenda să mă uit prin ea, dar nu, înainte hai să scriu ce mă frământă, ce mi-a ținut mintea ocupată înainte de spectacol.
E ceva de zis despre anul ăsta? Știu sigur că am muncit, cum o fac în fiecare an de când "am intrat în horă" ceea ce e grozav, nu mă plâng deloc dar totuși... muncesc mult dar simt că nu muncesc destul sau că nu muncesc suficient de...? nu știu. Cum ar trebui cuantificată munca asta a actorului? Câte reprezentații ai pe an? Știu și asta, îmi notez tot în agendă, am avut 50. Câți spectatori? Asta nu știu. Câte premiere? Am avut 4. Nu par multe și cu toate astea muncesc non stop și cumva nimic nu se adună. Bine, se adună experiență, asta da! Dar e destul?
Totuși, am ajuns la vârsta sau experiența la care pot să spun că mă bucur. Mereu m-am bucurat dar acum mi se pare că nimic nu e greu, e ușor, fac asta cu ușurință; nimic nu e prea greu, nimic nu e o povară, la nici un spectacol nu mă gândesc cu groază. Mă gândesc, îmi pun întrebări dar nu simt greul. Simt bucurie. Nu mă mai iau atât de în serios. O fi bine? O fi rău? Mă plafonez? E doar maturitatea? Am ajuns să tratez rolurile superficial? Cine știe... lumea zice că e ok ce fac... eu simt că e ok... dar oare e ok? și dacă e ok, e asta suficient? Cine e lumea asta din exterior care zice "da, e bine" sau "nu, nu e bine". Pe cine să crezi că e bine sau nu e bine? Avem o meserie atât de subiectivă, din toate punctele de vedere: din punctul regizorului, din punctul actorilor, din punctul spectatorilor, din punctul criticilor de vedere. Totuși și punctele astea, oricum ar fi ele, sunt tot subiective. Concluzie de moment: totul e bine, sau totul e prost. Depinde cui te adresezi.
A fost un an plin de gânduri, poate de la maturitatea asta de peste 30, dar mă întreb, suntem relevanți? Măcar 30% din munca mea e relevantă pentru cineva? Reușesc să trezesc niște gânduri, niște întrebări, niște dorințe în spectatori? Zice cineva "bah, ce mișto e asta"? Asta fiind personajul pe care îl fac eu acolo, nu eu, Ioana.
Feedback-urile oamenilor cu care lucrez sunt pozitive. Mă umplu de zâmbete și bucurie în timpul procesului de lucru. Ador să repetăm. Să ne iasă, apoi să nu ne mai iasă, ador să întâlnesc oameni noi și să încerc să mă pliez pe propunerea lor. Îmi plac oamenii! Îmi dau seama că dialogul cu oamenii de la care am ce învăța este ceea ce mă ține cel mai mult încântată și dornică de mai mult și mai bine. Mă stârnesc oamenii inteligenți.
Uneori simt că pot mai mult, că vreau mai mult. Apoi mă întreb ce înseamnă mai mult? Poate am nevoie de o colaborare, să schimb puțin mediul și oamenii, poate am nevoie de o provocare mai mare, poate am nevoie de un film... cine știe... poate nu am nevoie de nimic.
E un paradox, sunt foarte mulțumită și mândră de ceea ce am și totuși vreau mai mult... hmm... și totuși, nu e normal? Nu asta e condiția omului?
Concluzia anului ar fi că ceea ce mă face să merg mai departe și să caut în continuare sunt întâlnirile cu oamenii, și cu ăia cu care mă întâlnesc în fiecare zi, dar mai ales cu cei cu care mă întâlnesc o lună sau o zi la distanță de câțiva ani.
Acum deschid agenda aia. Concret în anul 2022 m-am întâlnit în sfârșit cu Bobi Pricop, am lucrat cu el #Acedesiguranță. Am primit o mare provocare din partea Andreei Vulpe în spectacolul Bolero, perioadă în care am și avut multe dintre gândurile și întrebările expuse mai sus. Toamna ne-a prins cu premiera spectacolului FreeTime regizat de Nicola Bremer, împreună cu o gașcă de europeni foarte talentați, cool și simpatici iar în finalul anului am repetat Pomona, regia Andei Dinu. Spectacol a cărui premieră a fost în ianuarie 2023. Nici acum nu stăm, repetăm Nuntă în Oaș de Anca Munteanu, regia Cristi Ban, premiera urmând să fie pe 12 martie 2023.
Între toate aceste repetiții și premiere am fost implicată în proiecte cu adolescenți. În 2022 s-au derulat două proiecte, FocusYouth și FocusFest, iar de curând am început proiectul finanțat de AFCN Teatru SMArt. În ceea ce privește proiectele astea chiar simt că se adună ceva, văd cât de mult îi ajută pe tineri, le dă încredere și le deschide mintea spre noi orizonturi. Îmi face mare plăcere să îi văd cum se dezvoltă.
Acum cred că pot să mă duc liniștită la spectacolul de la ora 19. Apropo, jucăm Almost, Maine regia Theo Marton, eu joc Rhonda. Hai că mă duc să mă distrez puțin.
Un 2023 mai bun tuturor! Voie bună, inspirație și distracție!
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 15 martie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)