Cu această ocazie, am recitit scrierile din 2022 și mi-am amintit câteva întâmplări care mi-au oferit perspective noi asupra vieții și îndrăznesc să spun că unele chiar mi-au dat curaj să merg înainte atunci când eram deznădăjduită. În vara anului trecut am avut un zvâc să mă angajez undeva, pentru că nu aveam proiecte prea multe pe partea de actorie și am vrut să încerc să fac "o muncă adevărată" cum ar zice una din bunicile mele. Întâmplarea a făcut că m-am angajat la casa de bilete a unui teatru (se pare că nu m-am putut îndepărta prea tare de meseria mea). Timp de 3 luni de zile (că doar atât am rezistat) am văzut și auzit multe și am realizat că am trăit într-o "bulă socială" de când m-am mutat în București, fiindu-mi foarte ușor să socializez în cea mai mare parte a timpului numai cu prietenii și colegii din breaslă. Pe scurt, mi-am petrecut multe dimineți explicând unor oameni de ce nu este posibil să le rezerv locurile care erau deja cumpărate de altcineva și multe seri observând și aprobând ego-trip-urile unor "persoane importante" cărora din diverse motive era nevoie să le explic de ce eu nu am cum să le ofer loc de parcare atunci când vin la spectacol (a se citi cu simțul umorului și nu cu vreo urmă de tragedie).
După ce am plecat de la casa de bilete, am zis să încerc să predau teatru la o școală privată care era mai mult un fel de afterschool; toate bune, până am ajuns acolo și au apărut zecile de copii, urlând și alergând de colo-colo, exact cum scria în cărțile de istorie că veneau pe vremuri turcii să ne cotropească; dar eu nu eram Ștefan cel Mare și curajos, ci mai degrabă un ostaș din linia întâi care știa bine că alea erau ultimele lui momente de existență. În mare parte, trebuia să fac cumva să-i adun pe toți si să-i conving să nu vorbească măcar două minute, cât explicam joculețul pe care urma să-l facem; și reușeam, numai că nu cu toți și nu în același timp. N-am rezistat mult nici acolo, însă am de gând să mă întorc cândva, deoarece mi-s dragi copiii, dar poate mai am și eu de urlat, alergat și în fond, de crescut.
Următoarele opriri în 2022 au fost repetițiile la un spectacol, care până la urmă nu a mai avut premiera, și încă un spectacol pe care l-am jucat tot anul trecut. Însă una din cele mai out of the box experiențe a fost călătoria în Sardinia, cu ocazia participării într-un program Erasmus Plus cu tematica integrării prin artă a comunităților de tineri emigranți veniți din Africa, Kazahstan și Albania. Tinerii pe care i-am cunoscut m-au emoționat cu experiențele lor de viață, atât de diferite de ale mele, și m-au impresionat cu căldura și dorința de a învăța, de a se juca și de a cunoaște și împărtăși povești noi. Desigur, pe lângă workshopurile zilnice, serile erau destinate explorării plajelor limitrofe și a orășelului în care ne aflam, căruia i-am promis că voi reveni cândva.
Pentru 2023 am planuri mărețe, care necesită eforturi cel puțin la fel de mari pentru a deveni realitate. M-am hotărât în sfârșit să-mi acord mai mult timp pentru a compune melodii, pentru scris texte de teatru împreună cu colegii mei și nu în ultimul rând, îmi voi acorda mai mult timp să exist, să dansez și să mă apreciez mai des, ceea ce cred că face bine oricui, indiferent de domeniul în care activează. Trag nădejde că va fi un an mai bun, mai blând și mai frumos, iar dacă nu, atunci îmi doresc să fie la fel de incitant și plin de experiențe puternice, ca cel ce tocmai a trecut.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2022 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2022), pe adresa [email protected], până pe 15 martie 2023. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2022. (Redacția LiterNet)