Am început 2022 cum nu se putea mai bine: eram în ultimul an de liceu la colegiul pe care îl adoram, eram în "luna de miere" a primei mele relații adevărate, iar înaintea mea se întindeau nenumărate posibilități legate de domenii pe care puteam să le studiez mai departe și orașe mari în care puteam să-mi încep noua viață. Simțeam că lumea îmi aparține. Dar după această iarnă glorioasă, plină de speranță, a urmat cea mai urâtă și întunecată primăvară.
Totul a început cu panica legată de examene și facultăți. Parcă nu aveam suficient timp să învăț și să-mi păzesc statutul de elev eminent, cu care mă identificasem aproape toată viața, nu mai aveam suficient timp să fac cea mai bună alegere pentru viitorul meu, pur și simplu mă sufocam crezând că nu mai am timp, dar apoi totul s-a oprit pentru câteva zile sau chiar săptămâni. Cățelul meu drag, care fusese lângă mine pe perioada întregului liceu, care mă urma peste tot mai ceva ca propria-mi umbră, și-a dat ultima suflare lângă mine. Chiar dacă unii ar spune că e doar un animal, ei bine nu e doar un animal atunci când ești un adolescent timid și sensibil, care trece prin liceu cu o frică și anxietate de nedescris. Acest Yorkie mic mi-a fost cel mai bun prieten în cele mai grele momente.
Pentru că totul parcă nu era deja destul de îngrozitor, în aceeași primăvară a trebuit să învăț și că relațiile nu sunt de fapt acele scenarii ideale la care aspiră inimile noastre tinere, iar dacă nu ești sincer cu tine însuți, atunci pur și simplu vei prelungi o situație nefericită până în punctul în care oricum se va termina. Dar la asta o să revin puțin mai încolo, pentru că acum urmează vara care a transformat în realitate visul la care nici nu îndrăzneam să visez vreodată.
Învățam pentru bacalaureat, mă pregăteam pentru admiterea la drept, eram gata să-mi fac bagajele și să mă mut în Cluj-Napoca, când am primit răspunsuri de la câteva facultăți din Franța la care aplicasem cu câteva luni în urmă mai mult în glumă. Și iată că peste noapte am devenit studentă la Sorbona. Eu. Un simplu elev la filo din centrul unei țări uitate de Dumnezeu undeva prin estul Europei. Nu mă imaginasem niciodată plecând peste hotare sau studiind la una dintre cele mai vechi și prestigioase universități din lume. Mai presus de toate, asta era șansa mea să devin studentă la Litere. Totuși, ca să-mi justific acest mutat puțin îngrijorător și destul de costisitor, am ales să studiez o limbă nu atât de vorbită în lume, dar sufletul meu încă nu era complet împăcat.
Astfel a trecut vara, am absolvit și m-am pregătit de plecare, iar la 19 ani m-am mutat singură la Paris, în această capitală europeană care încununează toate visurile și aspirațiile mele. Mai mult, după primele luni, de care nu mă credeam în stare să trec, care au presupus nopți lungi și zile descurajatoare, strigăte silențioase de ajutor și o despărțire, am decis să fiu 100% sinceră cu mine însămi și mi-am schimbat licența. Acum fac ceea ce iubesc cel mai mult pe lume, mi-am găsit o familie nouă aici, în timp ce familia mea de acasă mă iubește și mă sprijină necondiționat de la depărtare, și învăț în fiecare zi, cu pași mai mici sau mai mari, cum să fiu un adult adevărat.
În 2022 m-am mințit foarte mult... m-am mințit în relație, m-am mințit că vreau la drept, m-am mințit că vreau să învăț limba rusă, m-am mințit că nu sunt capabilă să mă mut în altă țară de una singură imediat după liceu și m-am mințit adesea că "merge și așa". Dar gata. Până la finalul anului am adunat curajul să stau față în față cu Adevărul meu și acum simt că mă aflu exact acolo unde mi-era menit să fiu.
*