9. Fizică cu inima

prin mine
beți împreună
mă voi uita de pe margine
nu pot să vă ascult
vreau
nu pot
aș vrea să mă ajute un mecanic de creiere și să-mi repare mintea
aș vrea să văd mai puțin
creier adus din germania

Acesta este un exemplu de poem de căcat, frate cu toate poemele de căcat care se fac acum la noi. Poeme premiate, discutate de parcă au substanță și zeci de substraturi. Poeme ușor de recitat. Și cam atât.

E poemul meu, îmi permit să-l despic după cum îmi place. E un căcat mare cât Japonia.

Știți ce mai e de căcat? E de căcat când vezi în filme părinții altor copii că dansează împreună la bătrânețe. E de căcat pentru că nu e drept. Știi că acei copii din filme sunt mai tâmpiți decât tine; totuși părinții lor dansează pe David Bowie la bătrânețe, iar părinții tăi nu. Părinții altor copii au legătura aia, cum să zic? legătura aia prin care își vorbesc telepatic. Părinții altor copii sunt îndrăgostiți unul de altul până când moartea îi va despărți și tu te gândești că acei copii nu au cum să fie atât de tâmpiți, din moment ce s-au născut dintr-o așa legătură. Și tu te simți ca un tâmpit, fiindcă părinții tăi n-au legătura aia și n-au avut-o niciodată, deci puteai la fel de bine să fii produsul unui viol sau ceva de genul acesta.

Mă uit la fotografiile vechi și mama nu zâmbește niciodată.

Și tu te simți ca un tâmpit pentru că mama ta se simțea ca o tâmpită. Tatăl tău are discuții importante și deștepte cu tații altor copii. Tații stau la o masă, noi, copiii, la altă masă. Nu avem voie să ascultăm ce spun tații. Pentru că tații spun lucruri inteligente și revoluționare, iar copiii sunt tâmpiți și nu înțeleg. Da, taților, aveți dreptate! Toți tâmpiții ăștia care stau la masă cu mine sunt cu creierele împrăștiate ca după un măcel al gândurilor cele mai superficiale. Dar abia aștept ca toți tații ăștia, mai ales al meu, după ce ajung la etaj și vor putea privi de sus, să vadă că eu am gândit demult tot ceea ce ei discutau important și inteligent la masa lor de căcat, și să realizeze că pe mine nu trebuiau să mă lase la masa asta de căcat cu toții tâmpiții ăștia de căcat, și că ar fi trebuit să mă ia cu ei! Tata râde și spune că nu înțeleg fiindcă nu vorbesc. Nu vorbesc fiindcă am gândit acum o mie de ani ceea ce gândești tu acum, tata. Tu și tații tăi! Nu vorbesc fiindcă știu că nu are sens. Nu vorbesc fiindcă stau la masa asta de căcat cu toți copiii ăștia tâmpiți. Cine mă ascultă? De ce mama nu zâmbește, nu râde în nicio fotografie veche? De ce era îmbrăcată ca la înmormântare la petrecerea de revelion din o mie nouăsute și cât o fi fost?

Știți ce mai e de căcat? Să-i iubești pe oameni. E foarte de căcat. Să îți arăți iubirea e de căcat, de fapt. Te simți ca un idiot cretin când nu primești înapoi iubirea pe care te așteptai să o primești înapoi. Cine dracu' o inventat iubirea neîmpărtășită? Iubirea e o chestiune de doi. Nu?

Am niște conturi neîncheiate cu unii oameni. Îmi sunt datori. Iar eu le permit libertatea de a respira pe datorie. Canalii.

Krasna, fiica mea nenăscută habar nu are despre ce vorbesc.
În primul rând fiindcă e moartă, în al doilea rând fiindcă e pură și în al treilea rând fiindcă după ce că nu s-a născut, a și murit în propria ei poveste.
A murit de inimă rea și de plămâni. Plămânii i s-au umplut de apă de ploaie și de propriile lacrimi, probabil, iar chestia asta a ucis-o, i-a scufundat sufletul. A trecut prin ceea ce se cheamă dragoste neîmpărtășită.

Într-o zi, Siana nu a venit la noi acasă. Apoi n-a venit nici a doua zi și nici a treia. Apoi n-a venit nici a patra zi. Și apoi tatăl meu mi-a spus că în acel weekend nu vor avea cântare.
- De ce? am întrebat.
- A venit bărbatul Irinei în oraș, câteva zile.

Era, deci, adevărat.

Mi l-am imaginat pe acest bărbat ca pe un monstru. I-am pus cap de taur și ochi de sticlă. Și m-am temut pentru siguranța prietenei mele. Eram convinsă că o ține legată de caloriferul rece ca gheața și că n-o hrănește decât cu pâine uscată. În timp ce el, bineînțeles, stă tolănit pe canapea și bea bere. Și râde. Și râgâie. Și se mângâie în buricul păros.

În imaginația mea, intram pe fereastră și o salvam pe Siana. Dar mi-am dat seama că nici măcar nu știam unde locuiește.

Am început să sufăr groaznic. Și cui puteam să spun? Tatălui meu?

La școală aveam o colegă pe care am auzit-o povestind lucruri oribile despre femei bătute și ținute în pod. Inima mi se strânsese și era foarte mototolită.

Seara, acasă, m-am pus în genunchi și am început să mă rog. Și m-am rugat aproape o oră până am adormit așa, cu capul pe pat. Te rog, Doamne, ai grijă de ea! Doamne, te rog, te implor, fac orice! Ai grijă să nu i se întâmple nimic rău. Salveaz-o, te rog, de soțul ei cu cap de taur! Doamne, știu că nu sunt cea mai cuminte din lume, dar te implor, nu pentru mine, ci pentru ea, să ai grijă de ea, Doamne! Îți promit că fac orice! O să fiu mult mai atentă și mai bună. Dar, te rog, ocrotește-o! Ea e bună și drăguță! Nu merită nimic rău! Și Tu sigur știi asta! Pentru că Tu vezi și știi tot. Tatăl Nostru care... Înger, Îngerașul meu... Cred într-unul Dumnezeu... Fecioară Maria, dacă mă auzi... Sfântă Krasna care nu exiști... și așa mai departe, și așa mai departe...

A doua zi, Siana a venit la noi acasă.

Și nu era, desigur, nici bătută, nici tristă, fiindcă bărbatul Irinei era un bărbat bine de tot și-o futuse toată săptămâna bine de tot.

Siana mi-a povestit că soțul ei s-a întors în oraș pentru o bucată de vreme și că îl voi cunoaște în curând, fiindcă va veni la următoarea petrecere unde taraful va cânta.
- Chiar trebuie să vină?
- Nu vrei să vină?
- Aș...

Irina ar mângâia-o pe obraz, i-ar spune câte și mai câte despre cât de nefericită e în căsnicie, despre cum abia se poate limita la a-l înșela cu vreo doi amanți pe lună, căci el e plecat mai tot timpul să filmeze mizerii pentru alte state și s-o înșele, la rândul lui, cu câte trei gagici pe săptămână, despre un divorț care nu e niciodată discutat, despre cum nu poate avea încredere în nimeni altcineva fiindcă el a fost prietenul ei cel mai bun și au trecut prin multe împreună

sau

despre cât de frumoasă este căsnicia lor, bazată pe o încredere solidă și că, în ciuda perioadelor foarte lungi în care stau despărțiți, se gândesc unul la altul în fiece zi, și nu s-au trădat niciodată, iar zilele în care stau împreună sunt cele mai frumoase și romantice zile din viața ei, și că nu ar renunța la acest bărbat minunat cu suflet de floare

sau

despre cât de comod îi este să trăiască astfel, fiindcă oricum nu se mai iubesc de mult și au rămas prieteni, iar prietenia este mult mai importantă într-o căsnicie decât iubirea, fiindcă iubirea nu e temelie sigură, nu e de încredere, în schimb prietenia

sau

despre cum e subjugată financiar, emoțional, psihic de acest monstru cu cap de taur, despre cum nu poate scăpa de el, că e legată pentru totdeauna fiindcă el a luat asupra lui acea vină, atunci, cu ani în urmă, iar ea i-a rămas datoare și mai presus de atât, ea a fost atât, dar atât de bolnavă și el i-a fost alături, zi și noapte, la capul patului de spital, singurul aproape, singurul care

Siana a chicotit și mi-a făcut cu ochiul cum numai ea știe și mi-a spus că dacă n-o să-mi placă de el, o să-i facem portretul în cel mai urât mod posibil.
- Căci tu în ultima vreme desenezi numai lighioane.

Și a râs.

Iar eu am știut că erau gânduri care mișunau în ea și pe care nu mi le spunea, deși erau foarte, foarte multe. Pentru că eram o copilă, iar ea era o femeie matură. Vorbea cu mine de toate, dar nu vorbea de dimensiunile sale ascunse. Și m-am întristat. Cu cine vorbea, dacă nu cu mine?

Aveam să aflu mai târziu, că nu vorbea cu nimeni. Că-și îngropa în stomac toate gândurile. De aceea a făcut și ulcer. Și pentru că îi plăcea mult vinul. Și țigările de dimineață, fumate înainte de micul dejun, la cafea. Dar cel mai important: își planta nefericirile în ea însăși. Iar ele creșteau cu hărnicie. Se înmulțeau și rezistau, ca buruienile.

N-aș fi înțeles nimic din tristețea sa, pe-atunci. Eram doar un copil. Dar i-aș fi păstrat secretele. Și-aș fi știut că spune adevărul. Și m-aș fi rugat pentru ea. Fiindcă atunci când mă rugam, totul funcționa.