Nu știu când s-a întâmplat ca ciudata mea copilărie să se transforme în altceva pentru că nu a fost un eveniment major care să îi curme viața, dar s-a întâmplat. Mi-am dat seama într-o zi, brusc, că ceva în mine și-a schimbat structura. Copilăria mea se încheiase, iar eu mă aflam în alt secol al ființei mele.
Pe soțul Sianei îl chema Lev și se îndrăgostise de fața mea iremediabil. Îi spunea tatălui meu că e musai să devin star de cinema, iar el mă va ajuta. Tatăl meu a scuipat și a protestat, dar apoi Lev i-a zugrăvit un viitor financiar strălucitor, așa că tata a început să dea din umeri, apoi să dea din cap, apoi să dea din coadă.
Lev a început să mă filmeze cu o cameră mică. La început, mă filma pur și simplu, în timp ce duceam partiturile tarafului sau în timp ce îmi aranjam rochia sau în timp ce îi povesteam Sianei ceva de la școală. Dar apoi a devenit dornic de stilizare. A început să îmi aranjeze felul în care îmi stătea părul sau să mă roage să privesc într-un fel sau altul... Lucrurile astea îl entuziasmau pe tata și o scoteau pe Siana din sărite. Într-o zi, am mers la ei acasă deoarece Lev avea o idee de film foarte scurt, cu mine, ca o prințesă, printre florile multe din balconul lor.
- Irina e geloasă, a scos Lev limba la mine. Fiindcă înainte o filmam numai pe ea.
- Las-o pe Krasna în pace, tâmpitule!
- Vezi? Ți-am zis eu. O roade invidia.
- Chiar? am întrebat speriată.
- Nici vorbă, scumpa mea! s-a aruncat ea la picioarele mele și mi-a desfăcut buclele acelea caraghioase. Tu ești cea mai frumoasă fetiță, iar eu știu asta de foarte multă vreme. Dar nu vreau să te exploateze acest nemernic! a apăsat ultimele cuvinte cu direcție către soțul ei.
- Dacă chiar o să le placă de ea? a întrebat-o Lev. Dacă ajunge star de cinema?
- Krasna vrea să fie artist plastic! i-a tăiat-o prietena mea.
- Și să moară de foame.
- Vrei s-o bagi în lumea ta de căcat, Lev? Vrei s-ajungă o starletă insuportabilă, bețivă și tristă? a izbucnit ea. Krasna e altfel! O artistă cu o personalitate discretă! Suflet pur! Dar tu, care ești prea pocit din cauza industriei ăsteia de doi lei, nu ești capabil să vezi ce fel de spirit are! Tu vezi numai o față bună de filmat cu mizeria aia de cameră! Uită-te la ea! Uită-te cum ai împopoțonat-o ca pe clovni! Ești un mare măgar, Lev!
S-au mai contrazis așa o vreme, apoi Siana m-a condus acasă. Nu a scos un cuvânt tot drumul, dar era foarte nervoasă. Pașii ei lăsau urme de cenușă pe drum, iar mâna cu care o ținea pe a mea, era fermă și dureroasă. Când am ajuns în fața casei mele, s-a uitat în ochii mei foarte adânc și am simțit că mi-au înghețat măruntaiele.
- Krasna, vrei să devii pictoriță sau actriță de filme?
Eu am tăcut. Știam răspunsul corect. Știam exact ce trebuie să spun pentru a o liniști pe prietena mea, singura mea prietenă. Dar nu puteam răspunde. Fiindcă aș fi mințit. Îmi plăcea să fiu filmată. Îmi plăcea că sunt, pentru prima oară, punctul central al unei povești. Iar Lev mai avea zeci de idei de povești și ipostaze pentru mine și camera lui de filmat. Iar mie îmi devenise simpatic Lev ăsta, mai ales că nu avea cap de taur așa cum mi-l imaginasem.
Observând tăcerea mea și calibrându-și respirația furioasă la liniștea din jurul nostru, mi-a strâns umerii în palme și mi-a spus așa:
- Orice ai alege să faci în viață, trebuie să știi de la mine că ești un copil cu har, o ființă hăruită. Imaginația ta este un spațiu infinit, utopic și distopic, distrugător sau izbăvitor. Nu înțelegi prea bine ce spun acum, dar vei înțelege când vei crește și îți vei aminti. Pentru că îmi doresc enorm să îți amintești toată viața ta ceea ce îți spun acum. Desenele tale sunt impresionante, nu par făcute de o fată de vârsta ta. Dar dincolo de vârstă, ele singure sunt mici minuni... Cum să îți spun? Când văd o pictură nouă făcută de tine, îmi zic că Dumnezeu există. Că există speranță pentru cei mai răi și păcătoși. Și când desenai toate grozăviile alea, simțeam fiori pe spate, pe omoplați, mă temeam de pedeapsa divină, mă temeam să fiu judecată prea aspru. Înțelege ce zic, ai un dar. Ține de el cu dinții!
Săptămâna următoare am plecat într-o excursie cu Lev, pentru a filma primul meu film cu replici.
N-am mai desenat niciodată de atunci.
0 comentarii
Arhiva rubricii
Nu sunt ceea ce joc - A douăsprezecea noapteÎnchisoareaO perspectivă retro și personalăO poveste pentru cei deznădăjduițiCuvintele sunt cearcăne cu gura mareToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Jurnalul AlbastruPovestea MarathonPoveştile PetrícicăiRăzboiul de ţesut poveştiDe la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. SîrbuDe-a baba-oarbaRespiraţie sub apăPacolandCartea viselorForme şi culori din comunismRugine, samovare, liturghiiRugul miresmelorAnesthesiaPovestea saşilor din TransilvaniaOameni de pîslăSpiridonTrecător prin timpuri bezmeticePisicul Jill și Prințesa de PorțelanCartea neiertăciunilorPublicitate