(între)Deschiderea spațiilor publice

Una dintre originile comune ale spațiilor de justiție și ale lăcașelor de cult creștine - eu am avut privilegiul să mă ocup mai degrabă de acest domeniu, al arhitecturii religioase- este bazilica. Dar există această legătură, pe care limba română, într-un mod foarte interesant, o păstrează - este singura între limbile latine unde termenul de "bazilică", referitor la un tip spațial, desemnează în continuare exact același lucru: biserica vine de la bazilică. În toate celelalte vine de la un termen grecesc, de la cel de "adunarea credincioșilor" - ecclesia. Și celelalte limbi latine păstrează "adunarea credincioșilor", când spun despre lăcașurile de cult.

Dar ce are foarte multă importanță, această origine comună, este faptul că palatele de justiție, până în ziua de astăzi, păstrează ceva dintr-un tip de sacru, pe care îmi permit să vi-l propun sub sintagma de "sacru civic", nu neapărat religios.
Ba, chiar, adeseori nu este.
Ba, chiar, din ce în ce mai puțin.

Aceste valori de "sacru civic" dispar pe zi ce trece din orașele noastre, văd asta în orașe mari, unde toată această strămutare de colo-colo, de valuri migratorii dizolvă valorile comune, împărtășite... Marile migrații de la sfârșitul Antichității, care au pus capăt Imperiului Roman, numai din România au plecat, în ultimii 25 de ani, mai mulți decât toți migratorii aceia. Așa că vă dați seama de ce scară a lucrurilor vorbim.

Și valorile acestea ale sacrului civic înseamnă comunități așezate și migrațiile n-au cum să contribuie la acesta, ca să nu spun mai rău de atât. Deci suntem în această criză a sacrului civic. Valori împărtășite, valori pentru care merită să ieși în spațiul public - și aceasta e a doua observație pe care o fac -, întotdeauna palatul de justiție, pentru că așa a fost gândită bazilica... Puteți verifica, sunt orașe romane, am avut ocazia să văd și în Africa de nord, am văzut recent și la Pompei - bazilicile sunt în relație cu forumul. Acolo îți căutai dreptatea, în miezul urbei, în centrul orașului îți căutai dreptatea. Și era în primul rând, repet, un spațiu public. Noi - arhitecții - uităm din ce în ce mai mult să deschidem cât se poate de mult edificiile publice către public.

Faptul că păzim spațiile publice ale orașului cu poliția, faptul că cea mai publică clădire din București e păzită cu arma - și vorbesc de Palatul Parlamentului - și cu gard... spune ceva despre modul în care noi ne raportăm la acest spațiu public și cum îl înțelegem și cum îl gestionăm.

Ar trebui să fie cel mai accesibil loc din București.
Or nu e, după cum foarte bine știți. Și nici nu va fi curând.

E bine, întotdeauna - eu fac exercițiul acesta cu studenții mei - să ne întoarcem, atât ca etimologie a termenilor, cât și ca istorie a unui anumit model din acesta, să vedem dacă nu cumva pe parcurs, tot câștigând, s-a și pierdut foarte mult. Și în cazul bazilicii s-a pierdut foarte mult, Italia încă până după Renaștere a păstrat tipul de bazilică cu alte însărcinări - pentru, cum să spun, adunarea aleșilor unei cetăți, bazilica de la Vicenza (în care am avut onoarea să stau cu o bursă în 1991), a lui Andrea Palladio, este una dintre cele mai spectaculoase exemple ale acestui tip, ever.

Este o corabie întoarsă. Acoperișul este, chiar la propriu, exact cum s-ar fi făcut, deci toate coastele acoperișului se văd în sala mare a consiliului. Acolo eu sigur că ascultam cu mult interes ce se spunea la curs, dar eram cu ochii pe corabie. Și, apropo de legătura cu biserica, așa e și naosul - acesta înseamnă, printre altele, o corabie, care merge... pe cer și de-a-ndăratelea. Pare că e de-a-ndăratelea - de fapt noi suntem așezați altfel.