Mistica și teologia (afacerilor) traducerii

Să depliem.

Mistica și teologia traducerii. Sau mai curînd invers: religiile și chiar mistica sînt posibile doar ca (epi)fenomene ale traducerii, în temeiul posibilității și al efectivității traducerii. Sînt convins de asta. Mai mult chiar: cred în asta.

Nici nu știm la ce mysterium participăm ca traducători. Și poate tocmai pentru ca să nu începem să ne simțim niște oficianți, o sectă, un cult, o religie (altfel spus, un imperium), acest mister trebuie să rămînă neevident.

Traducerea face parte din, sau mai curînd este logica religioasă, economic-religioasă (adevărata fenomenologie a Sfîntului Duh este economia), adică logica multiplicării de masă: Gutenberg, tiparul, "vulgatele" etc. (regresiv).

Dar multiplicare prin personalizare, particularizare, adaptare, localizare: (re)singularizare.

Mistica și teologia traducerii ca afacere. Traducerea este creatoare de plus-valoare, dat fiind că provoacă, instaurează (sub formă de cîmp sau de fundal, nu de figură) o confuzie (ontologică): face ca o replică (în toate sensurile acestui cuvînt) să treacă drept un original, drept "Originalul" însuși, paradoxul ei (constitutiv, deci creator, nu blocant, survenit) constînd nu doar în faptul de a secundariza (deconstructiv) originalul, ci și în aceea că multiplică originalul ca original, că dă replica (dialoghează, protestează, se revoltă, nu se supune decît cel mult tactic), în niciun caz nu copiază și nu imită. Traducerea este a-mimetică și chiar contra-mimetică (o replică la mimesis), nu ține de logica mimezei, a mimei. Nu simulează, nu produce simulacre de original, de multiplică originale ca originale, ca originale deja derivate (care nu ar putea fi derivate, multiplicate, dar n-ar face deja parte dintr-un astfel de lanț de producție, sau mai curînd de productivitate). Am putea spune că traducerea re-produce originalul, sau că îl produce-RE (cf. Thomas Hirschhorn, pentru că vine după).

Dar lăsînd asta deoparte, nu e ca și cum ne-am putea lipsi de traducere, de traduceri (cuvînt valabil, en toute rigueur, doar la plural), ca și cum traducerea ar fi ceva accesoriu, eventual. Nu: noi nu ne putem lipsi de traducere, de traduceri, traducerea nu este o afacere secundară (chiar dacă secundă), posibilă, dar nu și necesară.

Nu e ca și cum ne-am putea mulțumi (ontologic-capitalist) cu, ca și cum am putea rezista, subzista doar din producția de originale: ca și cum o producție doar de originale ar fi posibilă, originalele fiind oricum, deja, invizibil, discret, traduceri, fenomene trans-, de traducere camuflată (ca sacrul în profan, în modernitate, la Eliade).

Nu ne putem lipsi de traduceri. Și asta tocmai

1) deoarece numai asta facem: traducerea efectivă, vizibilă, se "relevă", constituie o relevare și un releveu (cf. Derrida despre "traducerea relevantă") pe fondul general, în cîmpul continuu al forțelor de traducere și contra-traducere, al lor. Traducerea nu instaurează vreo ruptură, ci este posibilă într-un continuum discret (în toate sensurile agonice, conflictuale, și ale acestui cuvînt), ontologie, al traducerii;

2) și pentru că traducerea este, tocmai, așa cum avansam mai sus, o afacere, ține de logica afacerilor.

Traducerea este o afacere, principala, poate, afacere umană (ca fond), din care tocmai traducătorii (ca figură) cîștigă cel mai puțin. Și asta tocmai pentru că, relevînd, denunțînd traducerea, figurînd-o și întruchipînd-o, sînt (percepuți ca, considerați) periculoși, lăsînd să se întrevadă fondul structural de traducere al lumii, și putînd, astfel, să-și revendice dreptul de-a dreptul divin de exercitare a puterii asupra lumii.

În lumea (mistic-religioasă) a afacerilor (adică lumea însăși și ca atare), traducătorii sînt deopotrivă pharmakon și - tocmai de aceea - pharmakos.