Cum m-am aproape angajat la circ

- Io am lucrat la circ,
- Ce-ați lucrat?
- Supervizor la elefanți în Ghindărești

Eram anu' întâi de facultate. Soră-mea numa ce se-ndrăgostise și de unde trebuia să locuim împreună, ea fiind cu cinci ani mai mare, eu m-am pricopsit cu colega ei de-apartament, Tania, și cățelu ei Bijou. Și ei, la rândul lor, s-au pricopsit cu mine. Io plângeam că nu-mi iese codu' de pași la actorie, Tania se uita chiorâș la mine și-și făcea cont pe linkedin, unde găsești joburi serioase, pentru oameni serioși. Nu prea-nțelegeam nimic din viața mea. Nici cum să mă descurc cu banii, nici cum să spăl rufe corect, nici cum să dau apometre, bașca, nici la actorie nu părea că-s vreo lumină, da ceva-ceva aveam eu, așa-mi ziceau. Zvâc, dom'le. Ăsta-i cuvântul. Aveam zvâc. La ce mama naibii m-o fi ajutând și asta?, mă-ntrebam.

Și mai aveam o seninătate prostească și o bucurie inepuizabilă, că Bucureștiul se prindea de mine ca un scai. Și-mi stătea bine, așa, blonduță și drăguță, bezmetică, cu țoale deșălate, de-mi amintesc ș-acuma cum stăteam eu într-o zi-n metrou și-am văzut un tip c-un aparat foto care-mi făcea fotografii. În capu' meu eram Brigitte Bardot, mă-nchipuiam deja muza domnișorului, care la scurt timp coboară suspect și-n pas alergător la Romană. Zic ce Doamne iartă-mă, nici nu mi-a cerut numărul de telefon, nimic?
 
 Trei stații mai târziu, dă Domnul și-mi opintesc privirea în sânul meu care naiba știe de când stătea ieșit dintr-un maiou pe dedesubtul căruia n-avusesem bunul simț să-mi îndes un sutien. Vai, mămica mea, cum n-am dormit io o săptămână c-am crezut că mă pune pe site-uri deocheate și vede taică-miu ce neghioabă a crescut. În fine.

Năucă așa cum eram, imaginația nu-mi lipsea. Mă-nchipuiam constant într-un film în care provinciala răzbește-n viață și devine cineva. Dar până să devin cineva, trebuia musai să mă-ndrăgostesc. Și m-am îndrăgostit, nenică, m-am îndrăgostit atât de tare că-mi uitam capu' prin anticariate, cârciumi, târguri de vechituri, pe statuile de la universitate, prin metrou, da' pe unde nu mi l-am uitat? Era deștept al naibii, student la filosofie. L-am agățat pe facebook. Ai cumva Poetica lui Aristotel, că n-o găsesc niciunde, mă, să dea naiba, în toate bibliotecile din București io nu găseam poetica lu aristotel. Mi-a zis că știe el un anticariat unde sigur o s-o găsim și că dacă vreau să ne-ntâlnim mâine la universitate.

Sar peste cursul de balet și fug în miez de noiembrie, cu ruj roșu la nouă dimineața, un cojoc scurt cu blăniță șpanchi furat de la sor-mea, blugi strâmți și ochelari de soare pe ditai ploaia, să-mi întâlnesc intelectualul. El apare-n costum, cravată, palton, e frumușel și cu ștaif. Fac vreo trei gafe, râd zgomotos, uit pentru ce ne întâlnim și foarte rapid îl întreb dacă n-ar vrea să ne pupăm că nu m-am pupat niciodată-n ploaie. Ne pupăm, așa, aproape strâmb și mă decid îndrăgostită irevocabil, aproape dusă la altar și cu doi plozi în burtă.

Urmează luni în șir în care frecvențele mele de copchil de la coada vacii care se vrea eroina unui roman de-amor nu prea se pupă cu galanteria unuia care i-a cunoscut pe Pleșu și Liiceanu și Sever Voinescu și care folosește cuvinte sofisticate și mari și taie pizza cu cuțitul și folosește șervețel. Eu pup în mijlocul semafoarelor, înjur șoferi, îmi bag și-mi scot, mă-mpiedic, plâng din nimic, râd din senin. El îmi vorbește de Kant și Nietzsche, eu îi zic c-am câștigat un joc la facultate bum, pac și-i povestesc că am reflexe magnifice. El îmi închide gura cu Jacques Brel, eu i-o deschid a râs cu poamele pe care le scot. Într-un fel ne-nțelegem bine. Nu pentru mult timp.

Tania mi-l lasă pe Bijou în grijă. Rămân singură-n apartament. Îl chem pe T. la mine să ne uităm, vezi Doamne, la Tarkovski. Fac popocorn, sparg semințe, beau cola și trag la țigări. El stă sofisticat într-un fotoliu, atent ca un chirurg. Disecă metafore și filosofia filmului. Măi să fie, e întrucâtva simpatic, cum e el serios așa. Adormim, cuminți, printre niște pupături și-mbrățișări. Și atât. Dimineața eu fac cafea la ibric, pun Bob Dylan pe fundal, one more cup of coffee, cânt, admir primăvara, el îmi cere să mai pun înc-o dată același cântec. Plecăm amândoi la facultate, mă sărută pe frunte și nu mai aud niciodată de el. One more cup of coffee then I'll go. Îmi răsună-n cap versul ăsta tâmpit și mă-ntreb dacă-i sănătos la cap, dacă nu cumva mi-a supraestimat perspicacitatea. Ce femeie în mijlocul unei dimineți de primăvară, după ce cu o seară înainte v-ați uitat la Călăuza, o să-nțeleagă c-o părăsești pentru că-i ceri să pornească a doua oară un cântec care vorbește de-o posibilă despărțire? Să te bag în pizda mamii tale cu Kierkegaardul și Heideggerul și Cioranul tău de prost, că mie chiar îmi plăcea de tine, fraiere, îi zic lui Bijou, cu muci la nas și fața umflată de plâns.

Mă dor ficații de tristețe. Mai e și primăvară afară... Prima mea primăvară-n București c-o inimă frântă. Mă plimb întruna prin parc. Cu puținii bani pe care-i mai am, îmi cumpăr țigări și vată de zahăr și coca-cola la doză și jeleuri și suc de portocale. Ajung în fața unei clădiri care habar n-am ce-i, dar arată mișto. Circul Metropolitan București. Văd un afiș că se organizează un casting. Bucureștiul de altădată. Zic, așa, amărâtă cum eram, ce-are, mă, dacă intru și io?
bună ziua, ce tre-să fac ca să dau casting?
numele?
Mara Dobrin
știi să cânți ceva de la Maria Tănase?
cum să nu? o știu pe-aia cu bun îi vinu ghiurghiuliu șamdiridiridirdaridaridam,
ai negativ?
n-am, acapella dacă vreți

Țopăi ca o nebună și cânt o linie melodică care n-are nicio legătură cu Maria Tănase. Da' io oricum am lucrat la circ când eram mică, mă pomenesc că zic și-mi crește pulsu'-n vene, inima o ia galop, creierul se înfierbântă și limba-mi pișcă a minciuni. Ce mama dracului a fost în capul meu să zic așa ceva, habar n-am. Țin minte doar că la șapte ani, la mine-n oraș venise circul și în mijlocul unei dup-amiezi, numa' ce ieșisem de la școală, se plimba un om cu un elefant uriaș pe care, când l-am văzut, am fugit glonț la el. L-am mângâiat mult și am comunicat într-o limbă-n care comunicam și cu cățeii mei de la fermă. Și m-am gândit io așa, că avem o conexiune specială și că dacă n-aș fi avut examen la mate a doua zi și n-ar fi trebuit să merg acasă, aș fi putut lejer să devin îmblânzitoare de elefanți. Bref, oamenii m-au întrebat ce-am muncit la circ, am zis că eram supervizorul elefanților, am inventat o poveste absolut cretină despre cum maică-mea e circăreasă și tata dresor de lei, of, Dumnezeule, și-n timp ce mă-ntrebam de unde apetitul ăsta de-a intra în porcării și de-a inventa nămețenii, aud
ai vrea să te-angajezi la circ?

Mă bușește plânsul. Nu vreau, domnilor, am nouășpe ani, sunt studentă la actorie, n-am fost în viața mea într-un circ, taică-miu e fermier, mama e cea mai minunată mamă din lume, nu știu să cânt Maria Tănase și sunt supărată că m-a părăsit un fraier. Ăsta-i adevărul.
bine, dar facem Dumbrava minunată, vrei s-o joci pe Dorothy?
da, aș vrea, îmi place Dorothy, dar mă lăsați să mă mai gândesc un pic?

Ies din circ, roșie la față, în salopeta mea de blug, cu șlapi și cu inima prinsă-ntr-o lesă, pe care o rostogolesc printre ghiocei, căti, căti, tare ești tolomacă, îmi zic. Îmi târșâi pașii pe-asfalt, ajung în apartamentul de pe Ștefan cel Mare. Metroul huruie, Bucureștiul îmi zvâcnește în tâmple, pistruii mă gâdilă. Rufe roz și galbene atârnă într-o chichineață de cameră în care c-o noapte înainte am dormit pentru prima dată c-un băiat în pat. Încerc să m-adun de pe jos, să m-asamblez la loc. Îmi fac un duș lung și-mi pipăi naivitatea din ochi. E-ntreagă. Inima-i un pic franjuri, dar o-nfășor într-un bandaj alb și curat, hai că n-a murit nimeni de-o inimă rănită la nouășpe ani. Apuc un Milan Kundera dintr-o bibliotecă improvizată, îmi tolănesc picioarele lungi de-un perete gălbui și palid și-mi zic ține minte ziua asta că-ntr-o zi o să râzi atât de tare și o să poți să povestești nepoților cum te-ai aproape angajat tu la circ.

A venit și ziua-n care molfăi cu nostalgie curajul imbecil pe care aș vrea oricând să-l mai am. Să intru-n șlapi într-un circ și să vorbesc despre cum eu am lucrat ca supervizor la elefanți în Ghindărești.
 
 Căti, Căti, tare tolomacă mai ești.