13: I'll tell you what freedom is to me. No fear.

Mă plimb pe limba mării cu nesimțirea omului liber, în timp ce cupluri se sărută la apus. Îmi las urmele în nisipul ud pentru ca marea să știe că eu numai pentru ea am venit aici. Simt furnicături în venele de la mâna stângă; buricele degetelor îmi amorțesc din când în când, de câteva zile. M-aștept la un stop cardiac.

După mine: două pisici zgribulite, murdare de nisip, galopând elastic și ținându-și cozile erecte. Sunt suple, dar nu par nemâncate. Una albă, una neagră.

Îmi aleg un loc ascuns, undeva pe dig și m-așez pe un pietroi. Pisicile, după mine, dar și mai nebune. Se joacă printre stânci și o iau la goană spre capătul digului.
Una dintre ele zice: îmi e dor să merg la pușcărie!
Cealaltă vrea șerbet de trandafiri.
Eu nu pricep nimic, dar mi se face poftă de șerbet și de trandafiri.

În depărtare, văd doi îndrăgostiți care-mi plac. Cu siguranță sunt străini. Ea e o japoneză subțire ca un ac, cu părul scurt, gura mare și o aluniță deasupra buzei, lângă nara stângă, acolo unde apare o gropiță când râde. El e neamț, frumos din cale-afară, cu maxilar definit, păr blond și des, ochii electrici-albastru-gri-verzi, spate-trapez, mâini mari și frumoase cu degete de pianist și vene pronunțate ca mâinile lui David.

Au ghiozdane uriașe în spinare și se joacă cu topografia pașilor lor în nisip.
Gând 1: oare cât de mult se iubesc?
Gând 2: oare pot face sex cu el?
Gând 3: oare pot face sex cu amândoi?
4: nu sunt mai frumoasă decât ea.
5: cu siguranță sunt mai deșteaptă.
6: și mai citită.
7: și mai sexy.
8:
9: dar mult prea întunecată.
10: poate e foarte deșteaptă.
11: imposibil.
12: oare el m-ar observa dacă aș trece pe lângă ei?
13: de ce sunt așa o jigodie de om?

În spatele meu, pisica albă îi spune celei negre că sunt o cretină. Cea neagră se linge la cur. Pohui, baby, zice. Pohui, atunci. Mă ridic și mă duc spre cei doi.
- Mă scuzați, aveți un foc?

Ochii tipului îmi atârnă în privirea rece, câteva secunde, apoi se uită la ea, la iubita lui, care zâmbește și îmi râde în față că ei nu fumează.
- Ah, fuck, mă necăjesc superficial și-mi pipăi instinctiv buzunarul în care am bricheta.
- Cei doi de acolo fumau, să știi!, îmi spune semi-zeul, recomandându-mi să merg vreo nouăzeci de metri de plajă pe care n-am niciun chef să-i parcurg.
- Mi-e lene tare, zâmbesc și îl focalizez, pulsând din gene ca să-mi pigmentez ochii cu mai multă cerneală neagră.
- Ei, înseamnă că nu vrei așa tare să fumezi!, chicotește mititica asta, agățându-se de brațul lui.

El ridică din sprâncene în semn de "păcat" sau "asta e" sau "acum cară-te", iar eu spun:
- Mă car acum, asta e, păcat.

Mă întorc pe pietroi la pisicile mele care s-au prăpădit de râs și îmi notează prestația cu 4 și cu 5 din 10. Eu aștept să plece mai repede ăia doi, fiindcă am mare tragere să fumez și nu vreau să vadă cum îmi aprind țigara.

Pisicile se duc să și-o tragă printre stânci, iar eu închid ochii și-mi imaginez cum neamțul o ridică pe japoneza lui într-o mână, cum o desface precum o grefă și cum o pătrunde tandru, dar sigur, de mai multe ori. Iar ea geme cu un chițăit aproape enervant, totuși elastic prin urechea internă, mângâietor.

Fanteziile mele.
Ele se reduc, uneori, la vorbe de dragoste. Vorbe inflamate, declarații acompaniate de ochi strălucitori ca tăciunii, sculptați într-o frunte inteligentă, cu pleoape blânde, închise pe jumătate în semn de seducție, cu gene lungi și dese precum un mănunchi de săgeți ale lui Cupidon. Vorbele de dragoste se nasc pe o limbă moale, într-o gură frumoasă, apetisantă, cu zâmbet fermecător, dintr-un glas ferm, bărbătesc, cu nuanțe de tutun, o gură care abia așteaptă să se arunce la beregata mea, la claviculele mele, la umerii mei, la sânii mei... Și gura spune: te vreau. Iar eu mă topesc de plăcere. Mai spune: frumoaso. Spune: scumpo. Spune: draga mea. Spune: păpușă. Toate astea cu zâmbet în colț de gură, cu o plăcere mare, mare ce-mi revendică valurile de estrogen care se descarcă precum energia electrică. Eu devin miere și mai doresc, mai doresc vorbe de dragoste.

Sunt atât de romantică; pentru mine e de ajuns.

Mă tem. Mă tem pentru siguranța mea, pentru condiția mea singuratică, pentru libertatea inimii mele, pentru claritatea minții mele. Îmi amintesc cum e să fii împovărat de griji, de suspiciuni, cum e să ai sufletul greu, amăgit, nesatisfăcut, cum e să te simți nedreptățită, neapreciată, neiubită... Nu îmi mai doresc vreodată să trec prin așa infern de senzații. Vreau să fiu adorată. Iar dacă nu se poate, îmi apăr independența cu orice preț. Îmi voi trage inima înapoi, ori de câte ori o va lua la goană după vreo altă iluzie costumată frumos. Creierul meu este stăpân, acum.

Totuși, senzațiile plăcute de pe scoarța cerebrală, senzații care se transmit prin vene până în punctul femeiesc al cascadelor vitale, sunt zeițe foarte puternice și foarte amăgitoare. Mult mai amăgitoare decât dragostea. Căci dragostea își găsește sensul în confirmări sau umbrele unor confirmări, în schimb dorința, dorința carnală puternică nu are rațiuni. Ce e mai ușor de stăpânit, deci? Și ce animal poate fi supravegheat cu mai multă lejeritate: dragostea sau tentația? Sufletul sau carnea? Și când să tragi de lesa uneia, fără să-ți scape cealaltă?

Pisicile vin înapoi. Ați avut orgasm? Miau, da. Ok. Horosho.

Am tot felul de fantezii în ultima vreme. Cu alți oameni sau chiar cu mine și cineva de care-mi place. Întotdeauna bărbatul din mintea mea are 20 și ceva de ani; poate 30, maxim 43 de ani.

Aș vrea foarte tare să nu mai flirteze cu mine bărbați 50+...
Să se uite în oglindă și apoi să se uite la mine, la cât sunt de tânără și de plină de viață, de efervescentă și de infantilă, să observe că le-aș putea fi fiică și să se rezume la a-și da o rușinoasă și rapidă... în singurătatea lor penibilă și să mă lase dracului în pace. Nu sunteți Henry Miller, n-aveți nicio șansă.

Ador oamenii mult mai mari decât mine. Oamenii cu bagaj intelectual de invidiat sau oameni cu experiențe dramatice, cu trecut de pus în ramă de cinema. Bărbații care să mă fascineze; deștepți, decenți, amuzanți. Ador să le fiu învățăcel, ador să conversez cu ei, să-mi fie mentori, profesori, prieteni, ori chiar să fim platonic îndrăgostiți datorită idealurilor comune, lecturilor și preocupărilor asemeni. Dar niciodată nu va fi aievea o aventură sexuală. Încă sunt o nălucă bizară, nu o femeie completă, încă sunt o tânără nevrotică, nemulțumită, cu o inimă imatură sau poate matur-distrusă, cu un ego firav... Sunt sălbatică, nebună și duc o noapte întreagă și completă. Ce-mi poate oferi mie un bărbat trecut de 50 de ani? Ce-mi poate oferi mie un astfel de bărbat în pat, în afară de o indispoziție acută sau o plictiseală nemărginită? Marș, perverșilor! V-ar strânge tata de gât cu lanțuri de fier dacă m-ați atinge chiar și cu o unghie meschină.

Și sunt sigură... sunt sigură că fiecare vârstă are poezia sa. Iar când voi avea eu 50+ voi fi la fel de nemernică, obraznică, sclipitoare, dar poate puțin mai obosită... Începutul romanului Teatrul lui Sabbath de Philip Roth este biblic în sensul acesta. Dar, puilor... Să nu amestecăm vârstele, să nu amestecăm sângele... Sunt de acord să ne amestecăm ideile, valorile, virtuțile, visurile, ironiile, bancurile, plăcutele și interminabilele conversații la vin... Dar să ferim pielea zbârcită de pielea netedă... Nu îngădui astfel de suferinți. Nu neg că aș putea iubi. L-aș putea iubi pe actorul inimii mele, vai, care e tare bătrân, dar, Doamne, l-aș iubi feroce, cumplit, sublim! Nu. Nu vreau să mă joc astfel cu legile nescrise ale legendelor străvechi. Sunt pur și simplu lucruri care se fac și lucruri care nu se fac. Unele se cuvin, altele nu. Trebuie să le simți. Iar eu le simt. Tare. Abia acum, Nu dintotdeauna. Tocmai pentru că știu cum e să trăiești sută la sută necuviincios, cred că am dreptul să vorbesc. Din imoralitate mi-am extras salvarea. Din cenușă, am înviat. Astăzi ard. Cu o lumină din spirit, din durere, din deznădejde, din speranță.