14: 33 de ore de non-somn

Spăl vasele jegoase de două zile. E 5:33. Le spăl cu drag și cu bucuria gândului că, atunci când se va trezi și va vedea ce am făcut, fratele meu se va simți bine. El doarme în camera lui. Nu aude cum dansez din cur prin bucătărie, cu muzica la maxim în căști, cu perlele jucăușe la gât, la braț, în urechi.

Playlistul e:
Злой - Samoe Bolshoe Prostoe Chislo
Magic Mamaliga - OMFO
Cristal & MOET - MORGHENSHTERN
Monotonous - Eartha Kitt
Tortapapir - Besh o droM
Chris Norman - Stumblin' in
Белая ночь - Forum
Goca Dunya - Altin Gun
Pili Pili - Polo & Pan
Deutschland - Rammstein

Perlele sunt foarte curate, vasele sunt foarte murdare. Eu miros foarte frumos a parfum elegant, vasele miros foarte urât a brânză de oi și legume și cafea și cartofi și sos.

Le spăl repede, dar corect. Mă grăbesc. Vine mașina să mă ia la 6:00 și să mă ducă la Constanța. Mă rog să mă țină speed-ul. Și mă ține. Spăl de zor și fac piruete în mica bucătărie prăfuită.

Termin. Fug la baie. Mă privesc în oglindă unde răsare un chip bucuros cu ochi minunați, strălucitori și negri, un nas puternic, mândru, buze pătimașe, dornice de sărut umed cu limba, alunița mea. Mă miros la subraț. Nimic. Îmi ador pielea. Am dansat atâtea ore și miros a Venus abia născută. Îmi scobesc nara stângă de praf. Îmi șterg rujul. Mă pup pe mine și plec.

Chiar acum un an, pe 8 aprilie, s-a dezlănțuit calvarul. De ce 8? De ce aprilie? De ce eu? De ce noi?

Eram foarte beți, băusem multă vodka rusească. Era frig. Aveam inimile împietrite.

Chiar acum un an, pe 8 aprilie, am trăit destăinuirea trădării. Adulterul. Ce nenorocire pentru unii, deprindere pentru alții. Eu unde să mă încadrez? N-am greșit eu, de data asta... Ei bine, dar alte dăți, Ecaterina? Da, dar de data asta... de data asta am hotărât ceva...

"Când omul își face planuri, Dumnezeu râde." Așa era? Eu cred că de planurile mele a râs tot paradisul ăla plin de îngeri și sfinți.

Azi, pe 8 aprilie, am avut o noapte grozavă. Minunată. Fără strop de alcool pe limba mea arsă. Gura mea veselă și roșie. O noapte reușită. Sexy. Dansantă. Liberă. Cu inima ușoară.

Sunt pe autostradă. Soarele se desface somnoros și se împrăștie pe cer precum veninul unei caracatițe, pătează albastrul de deasupra cu o culoare a unei piersici gata de smuls din pom. Vopseaua se extinde din ce în ce mai tare în timp ce acest automobil gonește. Unii nori pufoși au umbre, dar, în general, tabloul e senin.

Îmi pulsează și îmi amorțește brațul, mâna stângă. Se tot întâmplă de la o vreme.
"Se fumează la tine în mașină?". "Da." zice.
Minunat.

Tot gonim. 7:40. Soarele a explodat cu lumină. Înaintea noastră, cerul nu e albastru, e alb. Din stânga, soarele săgetează cu raze spectaculoase, din platină.

Nu îmi e somn.
Fața îmi e încălzită.
Pieptul îmi e liber și ușor.
De ce când pieptul îmi e liber și ușor, eu tânjesc să-i pun o greutate înăuntru? De ce vreau să-i adaug o ghiulea de iubire, care să mă facă mai grea, mai confuză, mai dornică?

Nu știu cum s-a unduit autostrada ca un vierme, că soarele mi-a apărut în pleoapa dreaptă. E un ochi imens, de foc pur, fără pupilă, fără gene, fără acele ramuri subțiri, vascularizate. Soarele e un ochi imens, pur. Dacă mă uit mai atent, ar semăna cu o perlă din șiragul meu. Mi-aș pune soarele la gât. Iar el și-ar întinde membrele luminoase pe claviculele și umerii mei. Și-apoi s-ar inflama și brațele, dar brațul stâng cel mai tare, căci în ultima vreme...

Azi noapte, în club, a venit o femeie la mine și mi-a strigat: "Cât de bine te miști! Dansezi așa de bine!"

Eu am strâns-o de umerii delicați. Era mai scundă și mai fragilă. Minionă. Avea părul pufos, blond, riduri, ochi blânzi și mirosea a mamă. Era cam mare, ce-i drept. Era, probabil, de-o seamă cu maică-mea. Dar mama e mult mai frumoasă. Bine, și această femeie era.
"Mulțumesc." am spus în timp ce rămăsesem cu umerii ei în palme.

S-a retras zâmbind, eu am continuat să mă mișc. Mai nebun, mai aprig.

Oooof, audiența! Frivolitatea mea de căpătâi! Martorii farmecului meu! Admiratorii.

Să-mi zici că sunt sexy sau frumoasă, și pe loc am devenit puțin a ta! De aici mai e nițel de muncit, de cucerit, nu imposibil, dar nici foarte greu, pentru a mă seduce. De la seducție la intimitate e doar un pas fiindcă așa e firea mea: deschisă, crăcănată, pe față. Există riscul să mă închid mai repede decât mimoza când e atinsă; totuși iert imediat erorile și fac loc din nou. Oh, și când îmi placi... cât de ușor fac loc... E de ajuns să mă revendici, da, revendici, exact așa, ca pe un obiect cu care vrei să te joci. Căci în strânsoare prind viață și-atunci mă-nsuflețesc turbată precum celebrul uragan Catrina și mănânc totul în jur. Fac prăpăd.

8:00, iar ochii vor să cadă grei. Somnul îmi dă târcoale. Soarele și-a strâns tentaculele, iar acum lumina e blândă și plină de cer. Cerul albastru are o pată vie.

Automobilul gonește lesne.

Mă ustură puțin gâtul și nasul. Mici clești de rac se plimbă într-un circuit microscopic prin laringe și trahee, care apoi urcă până în piramida nazală.

Acum mă lupt din nou cu Philip Roth. A fost, luna trecută, Pastorala Americană, acum Teatrul lui Sabbath. E genul acela de scriitor căruia i-aș pupa tălpile. Cum să fac să scriu astfel? Pentru ce? Ca lecturile mele să fie duse până la capăt. Atât. Nimeni nu citește rahaturi. Nimeni n-ar trebui să ajungă până la acest rând pe care îl scriu acum.

Ba da, se scriu multe tâmpenii tocmai fiindcă există cititori și pentru așa ceva. Există public și pentru teatru prost.

Constanța, vin dragă! Un nor a ascuns făclia și se laudă de parcă el ar emana sursa zilei de azi. Dar toți știm. Astfel de nori există peste tot. Nor-om care se pune în fața unui soare-om și care se folosește de lumina din spate. Foarte puternică. Aproape că l-ai crede pe nor-om că nu glumește, că nu minte.

Drumul e pe sfârșite. Ochii mei cad grei, grei de tot.

Inimă, fii cu minte. Ne vedem la următoarea petrecere de genul acesta. Pupicei și ție și visurilor dumitale. Nu te dau, nu te las, da' nu te las... de la mine nu te mai dau, of, inimioară.

8:33.