Iar între cele două arte, cea a matematicii şi cea muzicală, geniul din Salzburg a trasat cu siguranţă multe punţi vizibile pentru iniţiaţi, spre bucuria şi confortul tuturor celor mulţi care-i ascultă muzica.
Integrala concertelor pentru pian şi orchestră de Mozart, mai precis a celor nu mai puţin de douăzeci şi unu de concerte şi a Rondo-ului KV 382 în Re major reprezintă o încununare, în sensul occidental al termenului, pentru cariera oricărui solist. Şi asta pentru că în sens balcanic chiar şi cu mult mai puţin îţi poţi aşeza pe frunte "pour toujours" laurii unei excelenţe de necontestat. Nu este, din fericire, cazul pianistei şi implicit cercetătoarei Dana Borşan care prin această monumentală integrală şi-a transpus în muzică ideile ce au stat la baza unei lucrări de doctorat dedicată concertelor mozartiene.
A scrie despre muzica acestor concerte, despre modul în care au circulat ideile în chimia atât de intimă care s-a născut între compozitor şi interpret, este fără îndoială o intreprindere nu tocmai uşoară. Căci cine poate mai bine decât muzica să coloreze, să dea viaţă şi coerenţă unui mod de a vedea lumea atât de personal cum a fost cel a lui Mozart prin filtrul de sensibilitate al Danei Borşan?
În muzica celor opt CD-uri ale colecţiei putem vorbi la modul cel mai propriu cu putinţă despre un discurs. Desfăşurat în limbajul abstract şi tocmai de aceea universal al muzicii, acest dialog al temelor, dezvoltările, trecerile aproape instantanee de la o stare alta – în maniera genială a lui Mozart – firescul şi modul în care este esenţializat firul narativ, au fost tot atâtea oferte ale compozitorului pe lângă care Dana Borşan nu a trecut nepăsătoare. De aceea, această versiune merită avută şi mai ales ascultată. Astăzi, într-o hipermultitudine a ofertelor interpretative a acestei muzici, cercetarea la nivelul semantic relevă noi şi noi modalităţi de a interpreta acest text muzical. Toate acestea fac ca pentru toţi acei care ascultând muzică încearcă să audă şi idei, nu numai melodii, parcurgerea cât mai multor interpretări să constituie un preţios exerciţiu de disponibilitate.
Toate bune până la prezentarea colecţiei, pe CD-uri nefiind înscrisă interpretarea, ci doar numerele concertelor, numele dirijorilor Horia Andreescu, Vlad Conta, Ilarion Ionescu-Galaţi, Ervin Acel, Milen Nacev, Christoph Adt, Dejan Savic putând fi descoperite doar în urma unei atente lecturi a booklet-ului, în care poţi identifica, dacă ai răbdare cine ce a dirijat Orchestra de Cameră Radio în fiecare dintre cazuri. Originalitatea prezentării grafice nu înseamnă întotdeauna şi o reuşită. Poate că în cazul unor încercări dificile cum este o casetă de 8 CD-uri, e bine să urmăm modele şi să nu încercăm cu orice preţ să fim originali.
Virgil Oprina
Nota bene: acest articol apare şi în Ziarul de duminică, 1 decembrie 2006
p. 7, Disc