Aşa se face că săptămâna trecută am asistat în Studioul de concerte "Mihail Jora" al Radiodifuziunii la unul dintre concertele cele mai convingătoare petrecute pe această temă în România. Nu a mirat pe nimeni sala arhiplină, muzica mozartiană continuând să seducă necondiţionat. Iar atunci când este vorba despre marile opusuri vocal-simfonice mozartiene, audierea lor "pe viu" în sala de concert rămâne un adevărat privilegiu.
Misa încoronării în Do major, cu sonorităţile ei luminoase şi calde a beneficiat de o versiune dinamică şi echilibrată, contribuţia cvartetului solistic la reuşita finală fiind substanţială. Inepuizabilii Georgeta Stoleriu şi Pompeiu Hărăşteanu au excelat în fiecare moment solistic, cu o menţiune specială pentru delicatul Agnus dei al sopranei. Mai tinerii Aura Twarowslka şi Răzvan Ţuculescu, amîndoi discipoli ai Georgetei Stoleriu, şi-au găsit perfect locul într-un cvartet omogen şi de bine adecvat stilistic muzicii vocal-simfonice mozartiene.
Pe de altă parte, putem spune că dacă vinerea trecută se încheia o săptămână Mozart la Radiodifuziunea Română, în aceeaşi măsură debuta o săptămână Horia Andreescu, deoarece după susţinerea acestui dificil concert la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio şi a Corului Academic Radio, duminică acelaşi dirijor avea să se afle la Londra la pupitrul orchestrei Virtuozii din Bucureşti, iar în această seară va dirija aceeaşi Orchestră de Cameră Radio dar la Strasbourg, cu un concert programat în contextul amplelor manifestări prilejuite de Târgul de Crăciun de la Strasbourg, a cărui invitată specială este în acest an România.
Misa încoronării şi Recviemul de Mozart sunt lucrări care atât prin tensiunea dramatică, cât şi prin numeroase elemente de scriitură deschid drumuri ce vor fi lărgite mai târziu de marii creatori ai stilurilor ce au urmat clasicismului. Arta unică a lui Mozart de a subscrie muzica sentimentelor şi ideilor celor mai înalte ale textului religios, păstrându-i în acelaşi timp nealterată întâietatea în atenţia publicului, fascinează şi astăzi.
Într-o epocă a unei inflaţii informaţionale care creşte în progresie geometrică, muzica lui Mozart rămâne un reper. Aceste jaloane culturale vor continua în pofida celor mai argumentat pesimiste preziceri să inspire publicul de toate vârstele şi în viitor. Iar acest fenomen se putea observa cu uşurinţă în sala de concert, fie că era vorba despre pensionarul care în urma unui sacrificiu material numai de el ştiut mângâia cu afecţiune culegerea de CD-uri cu integrala concertelor de Mozart pentru pian, fie de tinerii cu priviri apatice ale căror aplauze nu se mai opreau la sfârşitul concertului.
Anul Mozart s-a încheiat, în preajma datei în care se petrecea chiar moartea lui, 5 decembrie, aşa cum se aştepta toată lumea, cu Recviemul. O temă a morţii şi a despărţirii pe care geniul mozartian a ridicat-o la dimensiunea unui Golem, a unui mesaj care transcende moartea într-o continuă renaştere. O muzică pe care nu-ţi poţi imagina sfârşitul absolut. Şi asta pentru că de fapt muzica lui Mozart reîncepe în afectul şi auzul interior al fiecăruia, încă înainte de a ne lua pălăria de la garderobă.