In extenso, și neadaptate, aceste intervenții pot fi ascultate zilnic, în săptămîna 1-5 mai 2023, la Radio România Cultural, în emisiunea "Orașul vorbește"
1
Pentru că va fi/e/a fost este 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii, sau a celor ce muncesc - cine mai știe exact? -, m-am gîndit că n-ar fi rău ca, sub semnul acestei zile istorice puternic uitate, intens și abil ocultate, săptămîna aceasta, sau măcar cîteva zile, primele zile din ea, atît cît durează noua mică vacanță a celor ce muncesc (care au însă oroare să-și spună "muncitori"), să "apăs" un pic - un pic mai mult, și mai mult - pedala de accelerație a gîndirii. Iar cînd spun gîndire spun în primul rînd critică, gîndire critică: un mare gînditor contemporan (Jacques Derrida) spusese cîndva "a gîndi înseamnă a spune nu", rezumînd astfel mai bine de un secol, o îndelungată, deja, tradiție de gîndire critică pe care ar putea-o sintetiza, emblematic-istoric, ziua de 1 Mai.
Propunîndu-mi, deci, ca, zilele acestea, să "apăs" un pic pedala de accelerație a gîndirii inerent, fundamental critice, voi încerca, altfel spus, s-o "frînez" un pic, în contrapondere, pe aceea a așa-zisei "dezvoltări", a dezvoltării și accelerării oarbe cu orice preț și cu oricît de multe pierderi. Pentru că adevăratul preț al dezvoltării oarbe sînt tocmai pierderile, cel mai adesea (cel puțin) duble: atît a ceea ce mai putea fi folosit și, eventual, reparat (noua gîndire progresiv-critică stă tocmai sub semnul reparabilității), dar este declarat oficial "vechi", "învechit", "depășit", cît și, în cazul României și al Bucureștiului, cu așa-numitele lui "dezvoltări imobiliare", falsul nou, falsa modernizare, falsa dezvoltare, pură aviditate de ocupare și de exploatare a spațiului, adică a aerului, a cerului, a văzduhului: materializarea cu orice preț a imaterialului. Fals nou în locul vechiului încă funcțional: asta să însemne dezvoltare? Asta, de fapt, ne înconjoară, ne determină mediul și modul de viață?
Reluînd ceea ce spuneam nu demult, un determinant potrivit pentru anacronica "modernizare" bucureșteană, atît de trîmbițată pur propagandistic, ar fi cel de "arhaic". Da, cele mai multe dintre proiectele de "modernizare" și, pentru București mai ales, de "dezvoltare", sînt ARHAICE. Extremist-arhaice: combinînd cu ceea ce nu putem numi altfel decît extremism economic, se poate vorbi de extremism arhaic, arhaizant (sau de arhaism extremist) de dreapta. Înțepenire și revenire, mai mult spectral decît spectaculos. Niște țepeni avansînd, prezentîndu-se drept moderni: zombi.
Altfel spus, încălecarea descălecătorilor. Un fenomen economic și arhitectonic masiv bucureștean. Despre care vom începe, curînd, să vorbim. Poate chiar săptămîna aceasta.
2
Auto-fumigene: în București, în eventualitatea unui cutremur, mă îndoiesc că ar trebui să se teamă doar cei care locuiesc în blocuri cu bulină (despre care, foarte oportunist, un prefect al Capitalei spunea nu de mult că ar trebuie demolate în loc să fie consolidate: are cine să construiască, nu?). De un eventual cutremur ar trebui, așadar, să se teamă și cei care locuiesc în bula imobiliară a (sub)"dezvoltatorilor imobiliari", adică în noile cartiere-dormitor doar cu balcoane mai mari și fără pereți înăuntru, ca să aibă omul neo-nou impresia că are casa mai mare, "open space", el locuind de fapt în bucătărie, într-un apartament-bucătărie, sclav burții, ca strămoșii lui din bordeie, că de, pîntecele e baza (faceți un research la reviewurile la frigidere, și vedeți cîtă lume se plînge că "fac zgomot": păi așa e, repet, dacă locuiești în bucătărie doar ca să-ți dai senzația că ai casă mare, nu "cutie de chibrituri", vai, "comunistă").
Pe de altă parte, adevărul iese de multe ori de unde cei mai mulți încă nu ne-am obișnuit să îl căutăm. De exemplu, din TRADUCERE. Mă uitam recent pe platforma franțuzească My Canal la un serial american, Your Honor. Este vorba, între altele, de corupție în New Orleans, tradusă imobiliar. Iar cînd originalul american a spus "to develop" - "a dezvolta imobiliar", cum se spune pe negîndite peste tot -, francezii au tradus subtitrînd prin "exploiter".
Și iată ieșind simplu la iveală, la contactul practic dintre două limbi ca la contactul dintre ulei și apă, întrevăzut prin crăpătura, fanta, fisura dintre două limbi, ca printr-o cătare a adevărului, adevărul despre "dezvoltatorii imobiliari": aceștia nu sînt, în toate direcțiile termenului, decît niște simpli exploatatori de terenuri, de spațiu comun, de suprafață planetară. Atît. Eu așa îi voi numi (denunța) de acum înainte. Iar afacerile lor, exploatare a spațiului-resursă, colonizare internă la propriu. E mai relevant (de le releveu, desigur). A stoarce și a secătui nu numai sub-solul, în căutare de energie fosilă pentru "dezvoltare", ci solul, spațiul, suprafața, înmulțind-o prin transformarea ei în volume peste volume. Și a ocupa astfel aerul, a transforma "nimicul" în "ceva", a în-ființa nimicul, a materializa și a da prezență "absenței" "umplînd-o", dar în felul acesta făcînd-o efectivă. O definiție materială a nihilismului. Etc. Horror vacui. Decît că nimicul nu există, dar iată că îl construiesc "dezvoltatorii imobiliari", exploatatorii spațiului. Ieri, mai ales extern, departe, extensiv (imperial), azi intern, aproape, în, intensiv (auto-ocupare). Rezultat: orașul, ca peisaj "natural". A exploata "nimicul", "golul", a postula mediul ca nimic, și aerul pneumei fizice invizibile ca vid. Alchimie neagră: căutînd aur, obții plumb. Miraculos! Super!
Pentru că a construi înseamnă grație și dans, adică arhitectură, care are nevoie de gol. Iar cei care proiectează umplerea "golului" sînt criminalii dinăuntru ai arhitecturii, de care tocmai arhitecții, primii, ar trebui să se scuture. Altfel, complezență, complicitate sinucigașă. Împotriva celor care umplu spațiul și exploatează aerul - arhitecții! Sau nu, dar atunci adio!
3
Și să începem prin a ne ne uita, de exemplu, la ruinele orașelor după Putin. Mulți alții construiesc așa cum ăsta bombardează. Chinezii, de pildă, de-aia se și reunesc, se atrag. Și unii, și alții fac nimicul, realizează nimicul, aduc în ființă ceea ce nu există. Căci chiar în mai mare măsură decît eterul și cerurile spirituale, aerul fizic nu este gol, e chiar opusul golului, pe care abia umplutura cu mortar (ce cuvînt potrivit: mortar mortal!) ajunge să ni-l arate, să ni-l "reveleze" relevîndu-l.
Construcții biciclete-trotinete-pe-trotuar: nu au nici loc, nici voie, dar nu numai că trec, dar mai și claxonează să ne dăm la o parte și să le admirăm. Lume bună!
Arhitectură fără artă, adică fără grație, dizgrațioase: "golul" întîmpinării și al adăpostirii Celuilalt. Construcții-obstacol, merde în cale, pe drum. "Drumul la zid", cum ar fi spus Nicolae Breban
Și acum sintetic, pe scurt: accelerare a gîndirii și expresiei critice înseși. Spațiu public, adică parcare. Oraș, adică "dezvoltare". "Dezvoltare", adică exploatare (a spațiului). Exploatare, adică transformarea spațiului nu numai în parcare, ci și în pistă de aterizare pentru proiecte nu născute și crescute, ci parașutate, deloc inovatoare, doar ocupante, invadatoare. Scurt și simplu. Blocuri cu apartamente doar aparent mai mari, adică doar deschise, necompartimentate, să se imprime cît mai bine grătarele și prăjelile, și cu ferestre și balcoane ceva mai largi, să creadă omul că are parte de aer(ul deja ocupat, dislocat de construcția însăși), că e în contact cu cerul și cosmosul reflectate în geamurile vecinilor, să-și facă selfie cu blocul de vizavi, cît întinzi mîna: semenul și aproapele. Etc.
Încălecarea descălecătorilor. Așa cum vă promiteam, să începem puțin să vorbim despre asta, despre acest fenomen pur, cred, bucureșetean. Să numim, deocamdată, problema, prin cel mai recent, mai discutat și mai discutabil exemplu al ei.
Oare de ce neprețuitul monument de arhitectură comandat de ASE (cu care doar niște capete îngust economice, adică pentru care s-a făcut economie de gust, cultură și chiar simplă utilitate) în Piața Romană nu figurează la locul cuvenit - de cinste - pe site-ul biroului de arhitectură care l-a zămislit (autor - colectiv -, de altfel, al unor proiecte onorabile, oneste)? Nu voi fi căutat eu de ajuns, sau le va fi fiind rușine cu el (adică au luat banii și acum să fac că plouă)? Comparați Piața Romană cu, o stație de metrou mai încolo, Piața Victoriei, tratarea arhitectural-urbanistică, de fapt mesologică, a Casei Oromolu. Și să ne întrebăm de ce nu există critică de arhitectură, ca în cazul tuturor celorlalte arte, dacă tot se consideră arta artelor. Doar arhi-complezență. Agentură de arhitectură.
O întrebare. Auto-proclamații, cu imensă îngîmfare, "dezvoltatori imobiliari", ar trebui întrebați cu ce arhitecți colaborează, sau dacă de fapt reciclează, "rostogolesc" (în primul rînd financiar, ca să crească bulgărele bulei imobiliare cît mai mult) second hand proiecte internaționale hors sol (adică fără nicio legătură cu contextele și mediile locale de construire).
Discursurile exclusiv publicitare ale "dezvoltatorilor imobiliari": blabla, fraze ocolitoare și limbă de lemn învăluitoare, șerpuitoare, presiuni, enervare, supărare pe "spațiile verzi neamenajate" care, nu-i așa, "neamenajate" fiind, trebuie neapărat ocupate, exploatate și "dezvoltate", adică verticalizate și volumetrizate la maximum.
Propun, în replică, fără a fi paseist, revenirea la vechiul "loc viran" sau pur și simplu "maidan" ("cu dragoste"): loc gol, liber, amenajat sau neamenajat, dar neumplut inevitabil pe verticală. Căci ceea ce nu recunosc acești abuzivi "dezvoltatori imobiliari" este voința lor maniacală de a densifica pînă la sufocare orașul prin "dezvoltări" pe verticale imposibile. Căci dacă toată lumea vorbește în metri/kilometri pătrați, deci în termeni bi-dimensionali, de suprafață (vorbind, așadar, superficial), problema este că "talpa", suprafața, este ocupată volumetric, tri- și chiar multi-dimensional, cu volume enorme, că, așadar, nu doar ocuparea terenului e problema, ci aceea a aerului, a spațiului, a volumului: cu ce și cum sînt ocupate terenurile. Sau despre ocuparea nu doar a pămîntului, ci a aerului. Cel puțin în ceea ce privește Bucureștiul, sau pornind de la dezastrlele lui "dezvoltatoare", este nevoie, cred, de un Cod al Urbanismului pur și simplu draconic. Adică actual, contemporan, nu arhaic modern. "Vechiul" și "depășitul" sînt la ei, nu la noi.
1
Pentru că va fi/e/a fost este 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii, sau a celor ce muncesc - cine mai știe exact? -, m-am gîndit că n-ar fi rău ca, sub semnul acestei zile istorice puternic uitate, intens și abil ocultate, săptămîna aceasta, sau măcar cîteva zile, primele zile din ea, atît cît durează noua mică vacanță a celor ce muncesc (care au însă oroare să-și spună "muncitori"), să "apăs" un pic - un pic mai mult, și mai mult - pedala de accelerație a gîndirii. Iar cînd spun gîndire spun în primul rînd critică, gîndire critică: un mare gînditor contemporan (Jacques Derrida) spusese cîndva "a gîndi înseamnă a spune nu", rezumînd astfel mai bine de un secol, o îndelungată, deja, tradiție de gîndire critică pe care ar putea-o sintetiza, emblematic-istoric, ziua de 1 Mai.
Propunîndu-mi, deci, ca, zilele acestea, să "apăs" un pic pedala de accelerație a gîndirii inerent, fundamental critice, voi încerca, altfel spus, s-o "frînez" un pic, în contrapondere, pe aceea a așa-zisei "dezvoltări", a dezvoltării și accelerării oarbe cu orice preț și cu oricît de multe pierderi. Pentru că adevăratul preț al dezvoltării oarbe sînt tocmai pierderile, cel mai adesea (cel puțin) duble: atît a ceea ce mai putea fi folosit și, eventual, reparat (noua gîndire progresiv-critică stă tocmai sub semnul reparabilității), dar este declarat oficial "vechi", "învechit", "depășit", cît și, în cazul României și al Bucureștiului, cu așa-numitele lui "dezvoltări imobiliare", falsul nou, falsa modernizare, falsa dezvoltare, pură aviditate de ocupare și de exploatare a spațiului, adică a aerului, a cerului, a văzduhului: materializarea cu orice preț a imaterialului. Fals nou în locul vechiului încă funcțional: asta să însemne dezvoltare? Asta, de fapt, ne înconjoară, ne determină mediul și modul de viață?
Reluînd ceea ce spuneam nu demult, un determinant potrivit pentru anacronica "modernizare" bucureșteană, atît de trîmbițată pur propagandistic, ar fi cel de "arhaic". Da, cele mai multe dintre proiectele de "modernizare" și, pentru București mai ales, de "dezvoltare", sînt ARHAICE. Extremist-arhaice: combinînd cu ceea ce nu putem numi altfel decît extremism economic, se poate vorbi de extremism arhaic, arhaizant (sau de arhaism extremist) de dreapta. Înțepenire și revenire, mai mult spectral decît spectaculos. Niște țepeni avansînd, prezentîndu-se drept moderni: zombi.
Altfel spus, încălecarea descălecătorilor. Un fenomen economic și arhitectonic masiv bucureștean. Despre care vom începe, curînd, să vorbim. Poate chiar săptămîna aceasta.
2
Auto-fumigene: în București, în eventualitatea unui cutremur, mă îndoiesc că ar trebui să se teamă doar cei care locuiesc în blocuri cu bulină (despre care, foarte oportunist, un prefect al Capitalei spunea nu de mult că ar trebuie demolate în loc să fie consolidate: are cine să construiască, nu?). De un eventual cutremur ar trebui, așadar, să se teamă și cei care locuiesc în bula imobiliară a (sub)"dezvoltatorilor imobiliari", adică în noile cartiere-dormitor doar cu balcoane mai mari și fără pereți înăuntru, ca să aibă omul neo-nou impresia că are casa mai mare, "open space", el locuind de fapt în bucătărie, într-un apartament-bucătărie, sclav burții, ca strămoșii lui din bordeie, că de, pîntecele e baza (faceți un research la reviewurile la frigidere, și vedeți cîtă lume se plînge că "fac zgomot": păi așa e, repet, dacă locuiești în bucătărie doar ca să-ți dai senzația că ai casă mare, nu "cutie de chibrituri", vai, "comunistă").
Pe de altă parte, adevărul iese de multe ori de unde cei mai mulți încă nu ne-am obișnuit să îl căutăm. De exemplu, din TRADUCERE. Mă uitam recent pe platforma franțuzească My Canal la un serial american, Your Honor. Este vorba, între altele, de corupție în New Orleans, tradusă imobiliar. Iar cînd originalul american a spus "to develop" - "a dezvolta imobiliar", cum se spune pe negîndite peste tot -, francezii au tradus subtitrînd prin "exploiter".
Și iată ieșind simplu la iveală, la contactul practic dintre două limbi ca la contactul dintre ulei și apă, întrevăzut prin crăpătura, fanta, fisura dintre două limbi, ca printr-o cătare a adevărului, adevărul despre "dezvoltatorii imobiliari": aceștia nu sînt, în toate direcțiile termenului, decît niște simpli exploatatori de terenuri, de spațiu comun, de suprafață planetară. Atît. Eu așa îi voi numi (denunța) de acum înainte. Iar afacerile lor, exploatare a spațiului-resursă, colonizare internă la propriu. E mai relevant (de le releveu, desigur). A stoarce și a secătui nu numai sub-solul, în căutare de energie fosilă pentru "dezvoltare", ci solul, spațiul, suprafața, înmulțind-o prin transformarea ei în volume peste volume. Și a ocupa astfel aerul, a transforma "nimicul" în "ceva", a în-ființa nimicul, a materializa și a da prezență "absenței" "umplînd-o", dar în felul acesta făcînd-o efectivă. O definiție materială a nihilismului. Etc. Horror vacui. Decît că nimicul nu există, dar iată că îl construiesc "dezvoltatorii imobiliari", exploatatorii spațiului. Ieri, mai ales extern, departe, extensiv (imperial), azi intern, aproape, în, intensiv (auto-ocupare). Rezultat: orașul, ca peisaj "natural". A exploata "nimicul", "golul", a postula mediul ca nimic, și aerul pneumei fizice invizibile ca vid. Alchimie neagră: căutînd aur, obții plumb. Miraculos! Super!
Pentru că a construi înseamnă grație și dans, adică arhitectură, care are nevoie de gol. Iar cei care proiectează umplerea "golului" sînt criminalii dinăuntru ai arhitecturii, de care tocmai arhitecții, primii, ar trebui să se scuture. Altfel, complezență, complicitate sinucigașă. Împotriva celor care umplu spațiul și exploatează aerul - arhitecții! Sau nu, dar atunci adio!
3
Și să începem prin a ne ne uita, de exemplu, la ruinele orașelor după Putin. Mulți alții construiesc așa cum ăsta bombardează. Chinezii, de pildă, de-aia se și reunesc, se atrag. Și unii, și alții fac nimicul, realizează nimicul, aduc în ființă ceea ce nu există. Căci chiar în mai mare măsură decît eterul și cerurile spirituale, aerul fizic nu este gol, e chiar opusul golului, pe care abia umplutura cu mortar (ce cuvînt potrivit: mortar mortal!) ajunge să ni-l arate, să ni-l "reveleze" relevîndu-l.
Construcții biciclete-trotinete-pe-trotuar: nu au nici loc, nici voie, dar nu numai că trec, dar mai și claxonează să ne dăm la o parte și să le admirăm. Lume bună!
Arhitectură fără artă, adică fără grație, dizgrațioase: "golul" întîmpinării și al adăpostirii Celuilalt. Construcții-obstacol, merde în cale, pe drum. "Drumul la zid", cum ar fi spus Nicolae Breban
Și acum sintetic, pe scurt: accelerare a gîndirii și expresiei critice înseși. Spațiu public, adică parcare. Oraș, adică "dezvoltare". "Dezvoltare", adică exploatare (a spațiului). Exploatare, adică transformarea spațiului nu numai în parcare, ci și în pistă de aterizare pentru proiecte nu născute și crescute, ci parașutate, deloc inovatoare, doar ocupante, invadatoare. Scurt și simplu. Blocuri cu apartamente doar aparent mai mari, adică doar deschise, necompartimentate, să se imprime cît mai bine grătarele și prăjelile, și cu ferestre și balcoane ceva mai largi, să creadă omul că are parte de aer(ul deja ocupat, dislocat de construcția însăși), că e în contact cu cerul și cosmosul reflectate în geamurile vecinilor, să-și facă selfie cu blocul de vizavi, cît întinzi mîna: semenul și aproapele. Etc.
Încălecarea descălecătorilor. Așa cum vă promiteam, să începem puțin să vorbim despre asta, despre acest fenomen pur, cred, bucureșetean. Să numim, deocamdată, problema, prin cel mai recent, mai discutat și mai discutabil exemplu al ei.
Oare de ce neprețuitul monument de arhitectură comandat de ASE (cu care doar niște capete îngust economice, adică pentru care s-a făcut economie de gust, cultură și chiar simplă utilitate) în Piața Romană nu figurează la locul cuvenit - de cinste - pe site-ul biroului de arhitectură care l-a zămislit (autor - colectiv -, de altfel, al unor proiecte onorabile, oneste)? Nu voi fi căutat eu de ajuns, sau le va fi fiind rușine cu el (adică au luat banii și acum să fac că plouă)? Comparați Piața Romană cu, o stație de metrou mai încolo, Piața Victoriei, tratarea arhitectural-urbanistică, de fapt mesologică, a Casei Oromolu. Și să ne întrebăm de ce nu există critică de arhitectură, ca în cazul tuturor celorlalte arte, dacă tot se consideră arta artelor. Doar arhi-complezență. Agentură de arhitectură.
O întrebare. Auto-proclamații, cu imensă îngîmfare, "dezvoltatori imobiliari", ar trebui întrebați cu ce arhitecți colaborează, sau dacă de fapt reciclează, "rostogolesc" (în primul rînd financiar, ca să crească bulgărele bulei imobiliare cît mai mult) second hand proiecte internaționale hors sol (adică fără nicio legătură cu contextele și mediile locale de construire).
Discursurile exclusiv publicitare ale "dezvoltatorilor imobiliari": blabla, fraze ocolitoare și limbă de lemn învăluitoare, șerpuitoare, presiuni, enervare, supărare pe "spațiile verzi neamenajate" care, nu-i așa, "neamenajate" fiind, trebuie neapărat ocupate, exploatate și "dezvoltate", adică verticalizate și volumetrizate la maximum.
Propun, în replică, fără a fi paseist, revenirea la vechiul "loc viran" sau pur și simplu "maidan" ("cu dragoste"): loc gol, liber, amenajat sau neamenajat, dar neumplut inevitabil pe verticală. Căci ceea ce nu recunosc acești abuzivi "dezvoltatori imobiliari" este voința lor maniacală de a densifica pînă la sufocare orașul prin "dezvoltări" pe verticale imposibile. Căci dacă toată lumea vorbește în metri/kilometri pătrați, deci în termeni bi-dimensionali, de suprafață (vorbind, așadar, superficial), problema este că "talpa", suprafața, este ocupată volumetric, tri- și chiar multi-dimensional, cu volume enorme, că, așadar, nu doar ocuparea terenului e problema, ci aceea a aerului, a spațiului, a volumului: cu ce și cum sînt ocupate terenurile. Sau despre ocuparea nu doar a pămîntului, ci a aerului. Cel puțin în ceea ce privește Bucureștiul, sau pornind de la dezastrlele lui "dezvoltatoare", este nevoie, cred, de un Cod al Urbanismului pur și simplu draconic. Adică actual, contemporan, nu arhaic modern. "Vechiul" și "depășitul" sînt la ei, nu la noi.