Crăciun la case mari

"Ai fost cuminte anul ăsta?"... îl întreabă Moşul pe Dinu, cel mai năzdravan copil din fericita familie Săgeată (E lung Pământul, ba e lat, dar ca Săgeată de bogat, nici astăzi om pe lume nu-i!).
"Du-te tataie de-aici şi lasă-mă în pace, că mă încurci la numărat!"
"Dar ce numeri tu acolo, grăsuţul Moşului, că nu prea seamănă a bani?"
"Bani? (Dinu râde, amuzat de naivitatea Moşului.) Banii îi numără Călin şi cu fraierul de Sebastian... Tănăsescu. Eu număr ziarişti. Banii nu mai pot să-i număr demult".
"Da' ce-ai păţit pişicherule, de nu mai poţi să numeri la bani? Sunt prea mulţi?"
"Niciodată nu sunt prea mulţi, numai că se înmulţesc prea repede. Hodorogule! Lasă-mă, că mă încurci! Uite, acuma nu mai ştiu dacă pe ăsta de la Evenimentul Zilei l-am numărat sau nu. (Dinu ţine de urechi un iepure cu ochi lacomi, care repetă întruna "Cât îmi dai? Cât îmi dai?"). Du-te matale să-ţi faci numărul mai pe la periferie, prin Zambaccian, unde s-ar putea să mai găsesti vreun prost...ănac... în aşteptarea unui miracol".

Moş Crăciun face ochii mari şi scutură precipitat din cap.
"Oh, nu, prin Zambaccian nu mai trec cel puţin un secol. Copil mai arogant ca Adriano Settecase n-am întâlnit de pe vremea dinaintea războiului. Ultima oară mi-a spus că el e propriul lui Moş Crăciun şi că mai are în palmă încă o sută ca mine, care îi cară la daruri tot anul, nu numai în decembrie. După care mi-a furat doi reni, pe care i-a pus în bibliotecă, între volumele lui de Drept Internaţional Contemporan şi trei vaze chinezesti aurite".

Dinu devine brusc interesat. Se uită în jur, trage cu ochiul pe geam.
"Auzi, tataie, dar unde îţi sunt renii?"

O lacrimă se zbate în ochii Moşului.
"Pe restul mi i-a luat Becali. Cum care Becali? Ăla cu viloaca aia kitsch de pe Aviatorilor, colţ cu aleea Alexandru. Doar nu cu fostul speculant de bilete la cinema Aro, care şi-a italienizat numele intrând în Famiglia samsarilor de cai nărăvaşi? Ăla-i un pârlit, cu mentalitate de cartier. Naiba m-a pus să opresc anul trecut lângă namila aia de Maibach. Cât am fost eu să împart la daruri în cartier, au zgâriat-o toată cu coarnele, că erau tare zăpăciţi. Când mă întorc, alarma ţipa de-ţi lua minţile şi alde Becali, în cămaşă şi papuci de casă, răcnea către mine de i se umflaseră venele pe frunte: «Păi bine, bă, zdreanţă, tu nu te uiţi unde-ţi laşi troaca? Tu ştii cine sunt eu, băă... nenorocitule? Să cobor eu din casă, în miezul nopţii, că mă uitam la televizor cu nevasta, ca oamenii, ca să vin acilea pe frigul ăsta, să-mi apăr onoarea de războinic al luminii roş-albastre?!! Păi tu ştii băă... ordinarule ce de bani face maşina asta? Maimuţă cu fes ce eşti! Şi încă în culorile astea diabolice, alb roşu!!! Moş Crăciun, ai, Diavolul te-a trimis, băăă. Diavolul. Diavolul se îmbracă în roşu şi alb!!!» După care mi-a luat renii, spunând că sunt pradă de război, de nici n-am apucat să-l întreb dacă polonezii, integraţi în UE înaintea compatrioţilor ăstora, sunt cumva şi ei trimişii diavolului. Oricum îl întrebam degeaba, nu culorile drapelelor naţionale sunt partea tare a oierului."

"Hehehe, tataie, da' fraier mai eşti. Ca papagalul de... Mă, ce lapsus am pe mine, cum îl cheamă, Nistoreanu, Nistoroiu, Nistorovici! Auzi, nu vrei un ziarist? Că văd că am cam mulţi, nu-mi ajunge varza aia de rahat să le dau să mănânce. Şi nici nu vreau să-i las de capul lor, că îi saltă ăstaaa... Voicu... a, da, Ştefan cel Sfânt, cu coroana creştinării ciracilor lui călări pe Dunărea crescendândă... cât spui Seres, mă rog, Soros."

Moşul face ochii mari, apoi începe să hăhăie, până i se încâlceşte barba.
"Voicu... cel sfânt, creştinătorul! Măi, copil mai prostuţ n-am văzut de multă vreme! Anul trecut m-a ameninţat că dacă nu-i las lui tot sacul, îmi publică dosarul! Că ştie el că am fost ofiţer acoperit şi am semnat informări cu numele G. Rilă!"

Cade apoi pe gânduri, mormăind ceva pentru sine.
"Ştii ce, Dinule? Ia dă tu trei ziarişti încoace, să-mi fac şi eu un tabloid, că mă dor oasele de atâtea drumuri fără rost. O să-i spun Trage-un tun cu Moş Crăciun. Îţi dai seama, câteva milioane de exemplare odată pe an şi după aia mergem la schi în Elveţia! În Elveţia, la Moskova, la Moskova!"

Dinu, mulţumit de noul partener de afaceri, îi dă trei iepuri mai ogârjiţi, Moşul îi bagă în sac şi iese şchoipătând. Dinu priveşte contrariat la mersul moşului şi, după ce uşa se închide, îşi dă o palmă peste frunte şi aruncă cu un iepure de perete.
"Băăii, ce fraier sunt! Să ştii că ăla n-a fost Moş Crăciun, de altfel la şcoala mea de... Mă rog, la şcoală, ne-a învăţat că Moş Crăciun nici nu există! A fost Vântu! Cum, care Vântu, Şmechere care nu exişti? Personajul fictiv al lui Bob Dylan. Omul solar, deghizat în poet exilat. Nu el înfiinţase prin anii '50 joint venturile alea cu «noi le dăm grâu, ei ne iau petrol, cum le zicea oare? Sovromuri? Păi cu un aşa deghizament, orice Crăciun se petrece departe de casă, departe de ţară...»"