Crăciunuri de român autoexilat în Québec

Pentru mine, Crăciunul, ca şi Paştele, sunt legate de Moşu, bunicul meu dinspre mamă. Mi s-a spus ca aş fi fost nepotul lui preferat. În mod sigur, era bunicul meu preferat (de altfel, singurul, bunicul dinspre tata murind când taică-meu era mic copil...) Vocea lui Moşu (un bariton quasi rusesc, preţuit de altfel cum se cuvine, în vremurile lui bune, când era cantor «oficial» la Catedrala din Sibiu) e legată, pentru mine, inextricabil, de Crăciun. «O, ce veste minunată...» nu poate avea altă sonoritate decât cea a vocii lui... Şi cum Moşu a trecut demult în lumea drepţilor, Crăciunurile mele n-au mai fost niciodată aceleaşi, după 18 ani (atâta aveam când a murit).

Un pic de farmec, poate, când au fost copiii mei mici, când emoţia şi bucuria lor era palpabilă şi când puneam, la magnetofon, să cânte Moşu «O, ce veste minunată...» sau «Trei păstori se întâlniră»... Dar copiii cresc surprinzător de repede, devin adulţi şi, printre străini, uită să mai sărbătorească în româneşte... iar cum eu voi fi moştenit, poate, unele gene de la Moşu, dar nu i-am moştenit vocea... Treptat, Crăciunul se transformă din emoţie pură în bairam comercial, cu multe lumini colorate şi cu cărţi de credit «întinse» peste limită... Astăzi, Crăciunurile mele sunt triste, abia dacă ne putem aduna, de Paşte şi de Crăciun, să rupem pâine împreună... Sarmalele pe care le face nevasta încă mai au ceva din savoarea de altădată, vinul roşu (de import) mai aminteşte, doar prin culoare, de sângele lui Christos, dar ceva s-a pierdut, definitiv... Mă îndoiesc că, dacă aş sărbători Crăciunul în ţară, lucrurile ar fi diferite. Fiindcă Crăciunul e o sărbătoare a copilăriei, a inocenţei, pe care nici măcar nu sunt sigur ca am avut-o după vârsta de 6-7 ani, când am început să mă «socializez», să devin homo sapiens, indiferent ce-o fi însemnând asta... Va trebui să mai aştept un pic, să devin bunic, ca să regăsesc ceva, cât de cât, din spiritul Crăciunului, care n-are nimic de a face cu Moş Crăciun şi toată recuzita comerţului nesocialist. Să devin bunic şi să regăsesc banda aceea, veche de 35-40 de ani, cu vocea de bariton a lui Moşu, veritabilul Moş Crăciun pentru mine...