Teatrul era mai mult o supapă sociala, nu a născut vreo mișcare politică rezistentă, de underground

Vlad Massaci, regizor (n. 13.01.1968, la București). A absolvit Facultatea de Teatru din București (1998), clasa Cătălina Buzoianu. Premiul de excelență pentru regia spectacolului Ținutul din miezul verii de Tracy Letts, Gala Premiilor Municipiului București pentru Artă și Cultură (2017); Premiul pentru regie și premiul pentru cel mai bun spectacol pentru Dansând în noapte de Patrick Ellsworth, în cadrul Festivalului Național de Dramaturgie Contemporană, Brașov (2016); Premiul pentru regia spectacolului American Buffalo de David Mamet, Festivalul Național de Dramaturgie Contemporană, Brașov (2014); Premiul pentru regia spectacolului Elling de Axel Hellsteniusde, în colaborare cu Petter Naess, în cadrul Festivalului Național de Dramaturgie Contemporană, Brașov (2011); Nominalizare UNITER pentru regie și cel mai bun spectacol pentru Aniversarea (Festen) de Jeroen Van den Berg (2010); Marele premiu pentru Billy Șchiopul de Martin McDonagh, Festivalul "Capul de... regizor", Buzău (2006); Premiul pentru regie pentru Romanțioșii de Edmond Rostand, Festivalul de Comedie de la Galați (2000); Premiul Juriului pentru același spectacol, Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea (1999); Nominalizare UNITER pentru debut (1998); Premiul criticii pentru debut pentru Trei femei înalte de Edward Albee, în cadrul Galei Criticilor (1998).

Liviu Malița: Dramaturgia românească din perioada comunistă este, după 1989, puțin prezentă în repertoriile teatrelor. Care credeți că sunt explicațiile?
Vlad Massaci: Nici cei treizeci de ani care au trecut de la Revoluție nu au fost uniformi în raportarea noastră la regimul comunist din care am scăpat. În anii nouăzeci, când eram student, scene din dramaturgia unui Mazilu, de exemplu, erau mult folosite la clasele de actorie. În acei ani, în mod firesc, nu mai voiam să avem nici o relație cu epoca precedentă. Poate că a fost cumva nedrept, pentru unii dintre autori, dar a fost necesar și natural. În fond, dacă teatrul este oglinda societății, e normal ca el să fi evoluat exact cum a evoluat și societatea românească după 1989.

Apoi, o componentă esențială a dramaturgiei din epoca comunistă (atunci când nu vorbim de pura propagandă) era complicitatea politică dintre autori/ regizori/ actori și public. Se transmitea un mesaj sarcastic, ironic, "se făcea mișto" de autoritățile comuniste. Poate e exagerat spus "complicitate politica": teatrul era mai mult o supapă sociala, nu a născut vreo mișcare politică rezistentă, de underground. După Revoluție, această complicitate nu a mai fost necesară. Oamenii puteau critica fără frică, ba chiar cu sete, puteau participa la demonstrații, pe scurt, începuse viața democratică, iar sălile de teatru se cam goliseră. În nici un caz nu ai fi putut aduce publicul înapoi în sală cu un autor din epoca comunistă.

Un al treilea motiv pentru care nu se mai jucau acești autori este nevoia de conexiune cu Occidentul, pe care au resimțit-o mai ales regizorii tineri. Au apărut titluri ale unor autori contemporani din Vest, și chiar dacă uneori textele acestea nu prea rezonau cu mentalitatea noastră sau cu problemele noastre din acea epocă, ele erau mult mai bine primite de către spectatori și au avut un rol important în readucerea publicului în sala de teatru.

L.M.: Ați fi interesat să montați o piesă aparținând acestei dramaturgii? Care ar fi aceea? De ce?
V.M.: În acest moment, singurul lucru care ne mai leagă de dramaturgia respectivă ar fi nostalgia unei anumite generații, cea care lansează mereu "reproșul" că nu se mai ridică nimeni la valoarea "generației de aur" (termen aproape mitologic, utilizat și în fotbal), dar care nu cred că a urmărit generația respectivă la teatru, ci în filmele de propagandă naționalistă mascată, gen Sergiu Nicolaescu, sau în "Albumul duminical" - o emisiune de scheciuri a Televiziunii Române din anii comunismului. Eu, unul, nu sunt interesat de montarea acestor texte. Mi se pare că lumea românească consumatoare de teatru s-a îndepărtat suficient de mult de obsedantele decenii de dictatură comunistă încât să nu se mai simtă reprezentată de acel tip de scriere dramatică.

Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/produs/sa-nu-privesti-inapoi/.