Crăciunul departe de casă, departe de ţară

Petru Alupei deschise bezmetic calculatorul, cu ochii cârpiţi. Trecerea matinală, prin baie, nu-l ajută la nimic, cu tot jetul de apă rece, cu tot gustul astringent al pastei de dinţi medicale. Înghiţi mecanic porţia de biluţe diferit colorate, cu o gură de cafea, sorbi restul în înghiţituri mici, urmărind absent cum companionul său de muncă se trage singur de şireturi, cum sunase, într-un vechi manual, metafora pentru imposibila secvenţă numita boot. În secvenţa de boot o mână binevoitoare inserase o imagine animată, o faţă combinată, de gorilă, cimpanzeu şi urangutan, cu o expresie batjocoritoare, îngrozitor de umană. Hibridul fantezist împroşca o replică dintr-un rezervor larg, în ordine aleatoare, iar Petru Alupei se amuza, posomorât, de potrivelile absconse ale unora din replici cu buletinul meteo şi cu nuanţele permanentei sale indispoziţii vesele. Iată ce-i adresă maimuţoidul în dimineaţa asta, când povestea începe:
- Petru Alupei, salutări de la prietena ta Petruţaşilupul. Aşa să-ţi rămână numele!
-
Rezistă tentaţiei de a trosni lighioana drept în bot, cu cartea de telefon, aducându-şi aminte că mai are 7 rate de plătit la noul monitor. Sper că dumneavoastră, cititorii, înţelegeţi că expresia carte de telefon e o metaforă, doar cea digitală era la dispoziţia oricui poseda o conexiune on line. Un obiect cu funcţii multiple juca, la rigoare, rolul de carte de telefon, socotită, însă, exclusiv obiect contondent, de la o dragă şi la fel de bezmetică prietenă cetire, dar nu de la una din iubitele lui imaginare, de peste mări, deoarece la asta, cu cartea ei de telefon, s-ar fi putut ajunge în câţiva ani buni de târâş cu tot echipamentul, pe sub rafale de Kalaşnikov. Ca un bun antrenament pentru trupele de şoc. Obiectul era o copie comercială a nurliei academice Venus din Milo, simultan kitsch rafinat şi melancolie estetică. Cu care aruncase de 273 de ori, după unii, după alţii, în gând şi la care se uita galeş ori de câte ori îi venea să otânjească astfel pe oarecine. Hm... asta numai de când o primise în dar.

Într-o asemnea dispoziţie aşa şi aşa, Petru Alupei deschise deja plictisit al 6.28-lea mesaj, semnat de bunii lui prieteni, Heidi Sarkisian şi Laurenţiu Dan Morujan, apostoli de serviciu ai VirtuaLit, celebrul portal cultural. Era invitat, în termeni simultan ceremonioşi şi ultimativi (dragii de ei, cei doi) să-şi dea obolul la sărbatorirea tradiţională a Crăciunului, prin publicarea de povestiri, imagini, colinde şi tot ce se putea plasa pe un server accesabil, de la navigatori pentru navigatori. Del la publicul VirtuaLit pentru el însuşi. Iar Petru Alupei realiză, puţin agasat, că el însuşi setase browserul internet să deschidă by default pagina portalului cu care întreţinea relaţii de prietenie mutuală.

Tema de anul ăsta era: Crăciunul departe de casă, departe de ţară. Petru Alupei nu ieşise niciodată din ţară şi nu petrecuse nici un singur Crăciun decât acasă. Mai întâi acasă la părinţii lui, unde crescuse, apoi acasă la el însuşi, când avusese deja una şi Crăciunul ce urma era al doilea ce-l va petrece cu propria lui familie şi apoi cu părinţii. Seara de Ajun, dar mai întâi dupămasa tihnită, când, împodobind bradul, împreună cu cea pe care o numea, cu humor retro, tovarăşa lui de viaţă, rememorând povestioara fiecărui glob, a fiecărui metru de beteală, a fiecărui suport de lumânări, trecea, în duet, în revistă, viaţa lui de până atunci, în două capitole mari: înainte şi după Angela. Vechiul şi Noul Testament. Geneza şi naşterea Fiului. Părinţii fondatori şi fiul, despre care simţea vag, tulbure, că va aduce mântuire tuturor. Dar Angela, soţie şi mamă, făcea ea parte, oare, ca înger păzitor asumat, dublu asumat, reversibil asumat, din cei înglobaţi în acel tuturor? Petru Alupei nu ştia răspunde. Ştia numai că dupămasa de Ajun, cu împodobitul în duet al bradului tutelar, simbol simultan al pomului sădit, al casei durate, al copilului purtător de nume, de ştafetă şi de cinste, triptic tradiţional al trecerii prin viaţă, întrecea în tandreţe şi intimitate cele mai ascuţite vârfuri erotice cu femeia lui, inclusiv conceperea fiului, într-un refugiu montan, pe o creastă la fel de ascuţită, sub un cer geros, plin de soare. De iulie. Micuţul dormea, cu jucăriile de anul trecut, aşteptând momentul triumfal din seara asta. Actorul deghizat în Moş Crăciun era... garantat: fostul prieten, ce mai, fostul logodnic al Angelei. Era un complicat, delicat şi savant ritual, care ţesea în jurul micuţului un vortex sclipitor, adică sparkling, de dragoste şi înţelegere. Adrian refuza sistematic să se însoare, dar se ţinea departe şi de familia lui Petru Alupei, pe o linie de egală gravitaţie. Nimeni nu-i putea refuza, însă, privilegiul de a oferi micuţului darurile pregătite de părinţii lui. Ca în orice telenovelă onestă, omul fusese coleg de armată cu Petru Alupei.

Ca un făcut, în seara de Ajun, ritualul împodobirii, când degetele li se atingeau diafan şi complice, se terminase pe la ora 18, iar Adrian nu sosea niciodată la vecinii de palier mai devreme de 19:45, ca să se echipeze şi să intre cu alai fix la opt seara, pe melodia Stille nacht, heilige nacht. Simţi un impuls pe cât de inedit, pe atât de firesc, să facă dragoste cu soţia lui, iar în semiîntuneric ochii ei verzui aduceau acelaşi mesaj. Dar ceva în rigiditatea trupului încă tânăr şi acelaşi ceva sub propriul lui stern spuseră în tandem că nu se face, în fond scena de amor conjugal, cu nimic mai puţin explozivă decât daca ar fi fost amanţi iliciţi, rezervată cu savantă amânare, până după ce micuţul va fi adormit cu jucăriile noi, iar întreg restul lumii n-ar mai fi valorat la bursa simţurilor nici cât un rest de shawarma abandonată, era de fapt încheierea fazei noului testament al Crăciunului lor. Pe 25, la prânz, la sarmalele în foi de viţă ale coanei Leonora, soacra Angelei, totul era mai simplu. Plus tradiţia aşa zisei sieste, în camera de adolescent a lui Petru Alupei. De data asta o partidă de amor calin, la limita nemişcării, universul regenerându-se din îmbrăţişarea lor ca o scoică perfectă.

Aşa că Petru Alupei îi oferi Angelei un DVD cu cele mai noi melodii celtice, tropăite de un regiment de fete îndesate, cu nuri agresivi, iar el se infiltră la tastatură, opac la orice ficţiune despre Crăciunul departe de casă, departe de ţară, ficţiune aşteptată de dragii lui Heidi şi Laurenţiu Dan, care-l răsfăţau un an întreg cu prăjituri literare şi dedin toate. Pretinzându-i acum, perfid, preţul: o povestire pe care se socotea incapabil s-o inventeze.

Tradiţia unui săptămânal de moravuri grele, cu papucii prin deşert îl făcu pe reprezentantul comercial al razoarelor unisex de unică folosinţă să petreacă un Crăciun insolit şi periculos, între marea de dune şi o instabilă republică islamică, unde liderii se schimbau anual, purtând grade militare din ce în ce mai mici. Autorul ultimei lovituri de stat era sergent, următorul avea să fie caporal şef. Înainte să se bucure de popularitatea pe care mostrele de plastic translucid, cu trei lame paralele, i-o aduceau în faţa populaţiei de gagici însoţitoare, ba chiar şi băştinaşe, care asortau moda pubisului ras cu igiena atmosferei pline de nisip ultrafin, reprezentantul comercial se trezi luat ostatec de nişte urîţi bandajaţi în cearceafuri murdare, plini de kalaşnikoave, care, culmea, sugeau din bidonaşe metalice scotch whiskey pur şi mai ales amestecau, plini de humor, prizonierii fără a-i împărţi pe sexe, distrându-se apoi serile reci cu nenorociţii pe care-i puneau sa se împerecheze sub ameniţarea unei rafale de kalaş, scăpate ca din întâmplare. Ce să faca bieţii oameni? Primum vivere, et deinde philosophari, îşi aminti reprezentantul comercial din inutilele cursuri clasice de masterat în marketing şi PR. Trage-mi-o de-a seriosu', piaristu' drakkului, îi şoptea pe înfundate bruneta cârlionţată ce-i fusese repatizată, dacă se prind demenţii ăstia că mimez orgasmu' îţi împroşc bunătate de faţă de gigolo ratat cu sânge din sângele meu.

Profund uluit de ce-i putuse ţâşni de sub tastatură, Petru Alupei se prinse în joc. Toate crăciunurile imaginate de colţul nedus la biserică al creierului lui smerelnic, în decoruri cât mai departe de orice casă şi de orice ţară se dovedeau, în derularea unui număr rapid scăzător de rânduri, doar pretexte pentru scene erotice, de o violenţă absurdă. Personajele lui, toate având ca punct comun prozaicitatea propriei lui mediocrităţi, profitau de neatenţia povestitorului lipsit de talent pentru a-şi descărca o furie cu totul improprie în receptaculul primitor al unor femele disperate, de toate culorile, de toate chipurile, de toate neamurile şi, mai rău, de toate temperamentele.

Într-o sclipire de luciditate realiză că toate scenele acestor aberaţii epice, fără nici o legătură cu noaptea sfântă, aveau şi ele ceva comun: din orăşelul patriarhal unde locuia, Petru Alupei ar fi putut ajunge pe uscat în toate locurile alea. Pe măsură ce voma scenarii din ce în ce mai simplificate, cu gust de sânge negru amestecat cu noroi de tranşeu şi parfum de cangrenă proaspătă, Petru Alupei realiză că în mintea lui îngheţată se luminau progresiv două locuri, privite ca prin programul Google Earth, separate de continentul aparţinător prin braţe acvatice, fără a conta care e ocean şi care strâmtoare, care real şi care imaginar, da, căci unul era plasat în mod clar pe insula numită Avalon, iar celălalt într-o pădure de arţari, pe marginea unul lac cu nume muzical, imposibil însă de localizat.

Petru Alupei expedie en gros taxidul de marfă quasiliterară numiţilor Heidi şi Laur, să se spele ei pe cap cu emanaţiile lui mentale de o oră şi trei sferturi, cât durează un bun meci de fotbal. Se întoarse să-i atragă atenţia Angelei lui, care abia acum îl înnebunea mai intens decât în refugiul ăla montan, era 19:45, se auzi soneria la vecinul de palier, fidelul Adrian era încă odată punctual. Îi pică falca. Angela, îmbrăcată de iarnă, cu un rucksac pe spate, cu altul în care micuţul atârna în faţă, somnoros, puternică, rezistentă ca un puşcaş marin, îi comunică drăgăstos: De acum eşti băiat mare, Petru Alupei. Te vei descurca fără mine, fără probleme. Tocmai ai dovedit-o. Scenariilor scrise să destabilizeze, succesiv, minţi mai solide decât credeam că e a ta, au fost convertite de echilibrul tău psihic tărănesc. Scriitorii profesionişti angajaţi să le conceapă au rămas sideraţi de soluţiile pe care tu le-ai găsit spontan crizelor. Ba chiar ţi-ai disimulat abilitatea neaşteptată de a ieşi din capcane mai perfide decât a fost până acum viaţa ta cu mine într-un erotism care l-a derutat până şi pe psihologul nostru. A propos, nu vrei să ştii cine e, dar te poţi uita să vezi ce celebrităţi au decedat în ultimele aproape 2 săptămâni.

Angela îl sărută fugar, îi ciufuli părul ce-o luase deodată în toate direcţiile simultan, deschise uşa şi apoi o închise după ea. La lift se auzi, în liniştea asurzitoare, numai vocea lui Adrian, care se străduia să îşi liniştească partenera.