Mozart între atracţie şi pretext

Un public de eveniment, un public de festival... cam aceasta a fost senzaţia pe care am avut-o privind spectatorii care au umplut Ateneul la ultimul concert oferit de Institutul Cultural Român în acest an bucureştenilor, concert cu generozitate radiodifuzat şi televizat în direct, pentru a deveni accesibil cât mai multora. Mozart rămâne o "atracţie" unică, iar pentru anul 2006 a devenit un pretext fabulos, comerţul cu Mozart căpătând o amploare nebănuită de observatori, dar mult sperată de comercianţi.

Într-un cunoscut magazin parizian de specialitate am văzut în această toamnă o integrală cuprinzând peste 100 de CD-uri - care se vindeau într-o casetă comună - pe care era înregistrată toată creaţia mozartiană, la un preţ şi în interpretări cât se poate de competitive. Bombonelele Mozart sunt deja o banalitate, despre cârnaţii Mozart de la Salzburg s-a vorbit destul încă de acum un an... aşa că toată lumea bună s-a prezentat la concertul bucureştean despre care vă vorbesc, fie că ştia sau nu că între părţile concertului nu se aplaudă.

Ce a diferenţiat acest concert susţinut de violonistul şi dirijorul Augustin Dumay, împreună cu pianistul Jean-Bernard Pommier şi Orchestra Regală de Cameră Valonă? Nu sunt artişti de prim eşalon, dar se apropie de acesta şi au acel aplomb, acea manieră de prezentare şi de abordare a discursului muzical care la ei se învaţă la şcoală şi care constă într-un sunet luminos şi o atitudine la fel de deschisă în faţa muzicii.
După Cvartetul Belcea, pe care l-am ascultat la Ateneul Român în urmă cu câteva luni şi violoncelista Natalie Clein pe care am văzut-o în luna noiembrie în aceeaşi sală, de această dată Institutul Cultural Român ne-a propus întâlnirea cu un laureat al Grammy şi Gramophone Awards şi nu în ultimul rând al Grand Prix du Disque, violonistul şi dirijorul Augustin Dumay. Programul a cuprins o inedită alăturare a Concertelor nr. 2 şi nr. 3 pentru vioară şi orchestră, respectiv a Concertului nr. 9 pentru pian şi orchestră cu o capodoperă camerală, Sonata în sol major pentru vioară şi pian K 301, Augustin Dumay evoluând ca violonist şi dirijor. Chiar dacă nu sunt o adeptă necondiţionată a versiunilor mozartiene poate cam prea milităroase ale solistului serii, alura de mare concertist a acestuia nu poate fi contestată. Iar în materie de Mozart, proiectele artistice ale lui Augustin Dumay au inclus o serie de concerte dedicate anului Mozart care au avut loc pe trei continente, acestora alăturându-li-se înregistrarea sonatelor maestrului de la Salzburg cu Maria Joăo Pires şi producţia unui DVD în Oraşul interzis din Beijing, alături de Wallonia Chamber Orchestra, orchestra alături de care a putut fi ascultat şi la Bucureşti. Din 2003, el este, de altfel, dirijor al Royal Chamber Orchestra of Wallonia, căreia se poate spune că i-a împlinit cariera cu proiecte majore în Europa şi Asia.
Cu siguranţă concertul de la Ateneu din 21 decembrie a fost o superbă încheiere a anului Mozart în România şi ne determină să credem că astfel de concerte - eveniment nu ne vor ocoli nici în 2007, chiar înainte de începerea Festivalului "Enescu".

P.S. Poate odată cu mult aşteptate intrare în Europa va apărea şi pe biletele noastre de concert sintagma "după începutul specatcolului locurile înscrise pe bilete îţi pierd valabilitatea", pentru a evita acele momente de "circ" balcanic în care cei ajunşi după ora de începere a concertului intră între părţi, ridică spectatorii de pe un rând întreg şi încep să vocifereze privitor la faptul că locul lor este ocupat de altcineva, deranjând atât pe ceilalţi spectatori, cât şi artiştii aflaţi pe scenă, care se pare că nu au mai văzut aşa ceva. Civilizaţia publicului are şi rafinamente care deocamdată ne scapă cu totul.