Şi m-am oprit la "Melodii din Bucureştiul de odinioară" volumele 4 şi 5 pentru că ascultându-l am avut o senzaţie paradoxală. Cu toate că - spre deosebire primele trei volume dedicate anilor interbelici şi imediat postbelici, apărute pe parcursul ultimilor ani -, cele două noi albume "vin" din mai recenţii ani '50 - '60, distanţa între estetica muzicii de divertisment a acelor vremuri şi cea a muzicii de astăzi este parcă şi mai mare.
Asemenea unei prăpăstii imense deschise între un azi prea frecvent parcurs de vulgar şi derizoriu şi calmul, seninătatea, acurateţea stilistică a scriiturii şi a interpretării muzicale a melodiilor de ieri, mesajul subliminal al acestei muzici este - paradoxal - unul neliniştitor pentru ascultătorul de astăzi.
Oare spre ce se îndreaptă muzica voastră de mileniu trei? Care sunt valorile cântate în melodiile voastre? Par să întrebe privirile în alb şi negru pline de o înduioşătore şi naivă tandreţe ale interpreţilor care ne fixează dintre filele booklet-ului.
Pe lângă calitatea absolut remarcabilă a înregistrărilor, singurul lucru eventual deranjant pentru ascultătorul de astăzi căruia nimicul i se "spune pe bune" este naivitatea uneori prea evidentă a textelor. Descriind un univers exclusiv solar şi evitând in extremis "valorile" realismului socialist de care creaţiile anilor ce vor urma nu au mai putut scăpa, muzica acestor două albume uimeşte prin totala lipsă a vulgarităţii.
Începând de la conţinutul strict muzical al acestui gen muzical denumit "uşor" cam din acele vremuri, totul este diferit. Stilurile sunt redate cu acurateţe fie că este vorba de cha-cha, conga, rumba, fie de tango sau landler, iar vocile doamnelor şi cele ale domnilor interpreţi nu sunt deloc întinate de sudoarea amorului sportiv, ca acelea ale junilor de astăzi.
Altminteri, comparaţiile dintre atunci şi acum nu trebuie extinse asupra tuturor aspectelor muzicale şi estetice ale "melodiilor". Şi asta măcar şi pentru faptul că Bucureştiul acelor vremuri abia dacă număra un milion de locuitori şi câteva mii de "maşini mici". Pe vremea aceea, reverberaţiile high-life-ului interbelic se mai simţeau încă în creaţiile unor Ion Vasilescu, Gherase Dendrino, Elly Roman, Henri Mălineanu, Vasile Veselovschi sau George Grigoriu. Vocile neprelucrate nici în "pre" nici în "post" producţie şi neconvertite în halucinanţii 0 şi 1, valorile supreme ale tehnicii digitale, atestau calitatea de excepţionali muzicieni ale unor celebri în epocă Gică Petrescu, Maria Tănase, Trio Grigoriu, Dorina Drăghici, Nicu Stoenescu, Alla Baianova sau Gigi Marga. Dar cea mai frapantă diferenţă rămâne cea legată de acea pierdută inocenţă, pe care se pare că nu o vom mai regăsi niciodată în muzica noastră numită pe atunci uşoară, în muzica pe care o ascultau la radio bunicii noştri, în melodiile care le înseninau serile.
(acest articol a apărut şi în Adevărul Literar şi Artistic la data de 03.01.2007)