Ascultând frazarea aşezată şi în acelaşi timp plină de patos - fără a fi realmente patetică - simţi că într-adevăr vocea unui artist poate face oricând, peste timp, lumea mai frumoasă.
La prima vedere, ascultătorul de muzică al zilelor noastre, selectiv şi inerent superficial prin forţa împrejurărilor, poate fi deconcertat de manierismul în aparenţă discret desuet al interpretării. După foarte scurt timp însă, asemenea unei năluciri al cărei fum se risipeşte cu repeziciune, simţi, şi mai apoi abia înţelegi, că te afli în faţa unui talent muzical unic. Emisia vocală plină de naturaleţe transcende convenţia de multe ori fragilă sub raport estetic a "genului uşor", aşa cum greşit este uneori percepută opereta.
Reuşind să găsească acea ascunsă cale de mijloc între divertisment şi un profesionalism autentic, Ion Dacian - numele cel mai strălucit al operetei noastre -, reuşeşte să convingă ascultătorul de farmecul artei sale pe parcursul celor cincisprezece piese incluse pe acest CD pe care îl putem considera un "best of", CD ce cuprinde cunoscute arii şi duete semnate de compozitori consacraţi ai genului precum Lehar, Kalman, Strauss sau Alfred Mendelsohn. Totul pare cu adevărat uşor, spumos şi strălucitor precum şampania, sau melancolic învăluit într-o rafinată ţesătură a nostalgiei precum în minunatul duet Viola cântă în surdină de Lehar, cântat împruenă cu Teodora Lucaciu. Alături de vocea răsfăţatului prinţ, ne putem aduce aminte pe parcursul programului propus pe acest album de alte celebre voci ale genului, precum cea a Cleopatrei Melidoneanu sau a Magdei Ianculescu.
De pe coperta CD-ului editat de Electrecord în colaborare cu Teatrul Naţional de Operetă care-i poartă, de altfel, numele zâmbeşte într-o postură hollywoodiană artistul al cărui cânt care ne poate face astăzi să fim măcar pentru o clipă mai îngăduitori atât cu noi înşine, cât şi cu cei din jur. Ştiind cum să ascundă efortul surd al muncii, al căutărilor şi al tuturor vicisitudinilor de care viaţa de artist a fost şi este la fel de dureros de plină, Ion Dacian face peste timp o elegantă reverenţă artei făcute cu pasiune, cu totală dedicaţie.
Prezentat, din păcate, cu un booklet nesemnificativ, atât în privinţa formei, cât şi a conţinutului, acest album constituie o nebănuit de plăcută evadare dintr-un cotidian încrâncenat, confuz şi din ce în ce mai "interesant". O evadare care are ceva din magia şi acea nemărginită stare de bine dată de ascultatul poveştilor spuse de părinţi sau bunici înainte de culcare.