Teatrul de azi nu mai dorește să vehiculeze maculatura pe care odinioară era constrâns s-o vehiculeze

Gheorghe Miletineanu, regizor de teatru (n. 6 Noiembrie 1942, București). A studiat Limba și Literatura Română la Universitatea din București (1969) și regie de teatru dramatic, la Institutul de Teatru, Muzică și Cinematografie, Leningrad/Sankt Petersburg (1966); doctor în teatru; regizor la diverse teatre din România: Sibiu, Timișoara, Brăila, Arad etc. (1966-1985), unde montează Goethe, Faust, der Tragödie erster Teil, Calderon de la Barca, La Dama Duenda și El Alcade de Zalamea, Hermann Bahr, Das Konzert, Bertolt Brecht, Flüchtlinggespräche, Henrik Ibsen, Rosmersholm (în limba germană) ș.a.; publică numeroase articole pe probleme de teatru, în publicații profesionale românești; regizor-pedagog la Școala de Teatru Beit Tzvi, Ramat Gan (din 1986). A făcut traduceri din diferite limbi în limba română (în colaborare cu Ileana Littera).

Liviu Malița: Dramaturgia românească din perioada comunistă este, după 1989, puțin prezentă în repertoriile teatrelor. Care credeți că sunt explicațiile?
Gheorghe Miletineanu: Dramaturgia românească din perioada comunistă era impregnată de o anumită ideologie care, pe de-o parte, s-a dovedit eronată în anumite puncte esențiale ale ei, iar, pe de altă parte, a creat publicului (ca și realizatorilor de spectacole) anumite reflexe de respingere, chiar și față de piese care, promovând ideologia respectivă, erau piese bine scrise, valoroase sub aspect strict teatral. Teatrul de azi nu mai dorește să vehiculeze maculatura pe care odinioară era constrâns s-o vehiculeze, și, împreună cu maculatura, refuză să accepte în repertorii și aceste din urmă piese izbutite sub raport artistic, ca și pe acelea care odinioară se strecurau în repertorii, deși reprezentau subtil o nobilă opoziție la ideologia comunistă.

L.M.: Puteți avansa titluri de piese din perioada 1948-1989, pe care le considerați necontaminate de ideologia/propaganda comunistă?
Gh.M: Texte cu desăvârșire "necontaminate de ideologie" sunt greu, aproape imposibil de citat, dar sunt piese care, cred, au rezistat bine timpului și, probabil, s-ar dovedi viabile și azi, dacă prejudecățile nu ar avea forța pe care o au. Dintre piesele lui Horia Lovinescu, cred că trebuie amintită Moartea unui artist. Dintre cele ale lui Paul Everac, Acord consider că încă ar mai putea trezi interes. Câteva dintre creațiile lui Ion Băieșu - nu, nu Preșul! - par a reprezenta o anumită opoziție la ideologia comunistă, opoziția la care m-am referit mai înainte: Vinovatul, Dresoarea de fantome, în foarte mare măsură și Iertarea. Piesele lui Teodor Mazilu ar trebui recitite toate - atunci când au apărut, mulți nu au realizat cât material exploziv e în ele, și materialul acesta e încă actual. Dramaturgia lui Marin Sorescu a rămas aproape toată rafinat filosofică și rafinat poetică, insensibilă la imperativele ideologice ale epocii. Matca ar emoționa spectatorii și acum.

L.M.: Care aspecte ale ideologiei comuniste, respectiv ce practici socialiste considerați că ar fi trebuit păstrate în teatru?
Gh.M: Nici un aspect și nici o practică. Ar trebui însă cercetat în profunzime modul în care un Liviu Ciulei a condus Teatrul "Bulandra", un Radu Penciulescu, Teatrul Mic și încă una sau două experiențe de acest fel, pentru a realiza fabulosul slalom izbutit de acești mari artiști și animatori de teatru între constrângătoare exigențe ideologice și înalte exigențe artistice. "Slalomul" este necesar și azi - între marea dramaturgie și dramaturgia de consum.
Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/produs/sa-nu-privesti-inapoi/.