Pentru că în una dintre zilele acestei săptămîni este Ziua Internațională a Copilului, a copiilor, nu pot rata ocazia de a spune cîteva lucruri foarte precise, foarte precis articulate, în această privință. Sau, mai precis, pornind de la sărbătorirea copilului, a copiilor, să profit de această ocazie pentru a analiza, scurt și, probabil (sper!) percutant, relația dintre copil, sau ideea de copilărie, și oraș, sau, mai exact, starea actuală a orașelor. În frunte, poate, din nou - firește - cu Bucureștiul.
Pentru că există copii și copii. Și nu în sensul, banal, evident, că nu există doi copii la fel așa cum nu există, în general, două ființe, doi indivizi la fel. Sîntem indivizi, sîntem ființe individuate și individualizate tocmai pentru că sîntem singulari, unici, irepetabili.
Nu despre această diferență firească, naturală e vorba, nu la asta mă refer, precis, în relația cu starea contemporană a orașului, atunci cînd spun că există copii și copii.
Vreau să spun că, în orașul actual, cu toții, fără deosebire de vîrstă - adulți și vîrstnici, deci, în egală măsură -, tindem și vrem să devenim copii, și că, altfel spus, copiii propriu-ziși, cei pe care îi sărbătorim azi, la trecerea dintre primăvară și vară, nu mai au loc, cu copilăria lor, de copilărirea noastră, a celorlalți, care ar trebui să rămînem, tocmai pentru a putea avea grijă de copii "propriu-ziși", maturi, adulți, nu să dăm cu toții, cum binecuvîntat spune înțelepciunea populară, "în mintea copiilor".
În orașul contemporan, copiii nu mai au loc de copilăriți, de maturii infantilizați, "dați în mintea copiilor".
Pentru că, așa cum nu o dată am spus, unul dintre diagnosticele care pot fi formulate despre orașul contemporan - în frunte cu Bucureștiul - este că a devenit un Luna Park, un Orășel al Copiilor, un imens loc de joacă, de plăcere prin joacă: biciclete, trotinere, role, vată pe băț pe post de alimentație generală, totul fast, fast, fast - fast food, fast moving, fast services. Ce cuvînt generos, în mai multe limbi deodată: fast ca rapiditate, ca viteză, cu alură de fast, de sărbătoare, falsă totuși.
Numai că, dacă tot e Ziua Copilului, Ziua Internațională a Copiilor, trebuie spus că tot acest fast fast, toată această sărbătoare a vitezei devine nefastă tocmai pentru copii. Copilărirea, infantilizarea întregii societăți, care transformă orașul contemporan într-un orășel al copiilor, îi neglijează și chiar îi pune în pericol pe copiii propriu-ziși. Infantilizarea consumeristă care remodelează spațiul urban este mai curînd un atac la adresa copiiilor, care nu mai au loc de mamele, tații, unchii și mătușile lor care, în loc să aibă grijă de ei și să vegheze asupra lor, se iau după ei, adică dau în mintea copiilor.
Acesta este orașul, acesta este Bucureștiul actual. Și asta am avut de spus de Ziua Copilului, a adevăratului copil față de care ar trebui, tocmai, să încercăm să fim ceva mai maturi, mai serioși și mai responsabili. Chiar mai gravi - pe măsura situației generale.