Cu prilejul decernării, miercuri, 24 mai 2023, de către Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, a titlului de Doctor Honoris Causa curatorului și criticului de artă româno-francez Ami Barak.
Nu este ușor să vorbești sau să scrii despre un prieten. Sau, dimpotrivă, pare foarte ușor: prietenii, atunci cînd există, par ceva natural, de la sine înțeles. Iar atunci cînd nu există, la fel: absența lor pare o componentă a lumii înseși.
Dar nu este deloc așa. Prietenia este un dar. Iar acest lucru este cu atît mai valabil în cazul prietenului pe care ne facem onoarea să-l onorăm astăzi. Ami Barak este Prietenul prin vocație, iar ceea ce face ca prietenia lui - iradiantă, solară, universală - să pară naturală, de la sine înțeleasă, deci aproape imperceptibilă - asemenea aerului sau luminii -, este faptul că ea te precedă, părînd a te aștepta numai pe tine, pe tine anume, pentru a te întîmpina și a-ți așterne, a-ți deschide lumea, a te confirma în existența și în proiectele tale și a te încuraja să persiști în realizarea lor. Prietenia lui Ami Barak ți se adresează înainte chiar ca tu să apuci, eventual, dacă ești capabil, să îi răspunzi, ca și cum ar fi lumea însăși. Individualizantă și personalizatoare, ea te include, de fapt, într-o comunitate deschisă, infinită, a prieteniei. Și, în felul acesta, transformă, preschimbă lumea însăși, și nu prin vreo revoluție - nu știu dacă greșesc spunînd că Ami Barak nu apreciază acest cuvînt pe cît de suprasemnificat, pe atît de uzat -, ci cu anticipație, ca un act prim, primordial, de creație, de modelare și modulare a atmosferei lumii.
Amarnic te-ai înșela însă dacă ai crede că prietenia-lume, darul ontologic de prietenie cu care te întîmpină Ami Barak înseamnă relaxare și permisivitate. Nu: prietenia lui Ami Barak - sau mai corect ar trebui spus: prietenia Ami Barak - înseamnă apel la rigoare, îndemn permanent la efortul de ținere a promisiunii față de tine însuți în primul rînd, prietenia lui dovedindu-se astfel un fel de serviciu intim, era să spun "externalizat", întrupat în altul, ca altul: Ami Barak te ajută și, în felul acesta, te obligă să devii mai bun, adică să-ți ții promisiunea care devine, astfel, destin. Este un alt eu însumi, acționînd însă printr-o magie albă, ca și cum ar fi, cum spuneam la început, ceva de la sine înțeles, însăși natura lumii.
Or, ceea ce face, cred, și mai adînc, și mai fin particularitatea vocației lui Ami Barak este contopirea vie a ideii de prietenie cu ideea de artă: prietenie ca artă și, mai ales, arta ca prietenie. Pentru Ami Barak, ca model și îndemn, arta înseamnă în primul rînd deschidere către altul, pre-întîmpinare a lui, "moșire" imperceptibilă dar imperativă de a-l face pe altul să devină el însuși, să devină conștient de propriile promisiuni și, în felul acesta, să încerce să și le țină. Într-o lume a adversității, a insularizării, a parohializării, a exclusivității și a exluderii, deci a competiției înțelese în negativ așa cum este, exacerbat, nu numai lumea contemporană, ci lumea contemporană a artei, prezența și acțiunea lui Ami, prezența lui și serviciile deopotrivă publice și intime aduse, asigurate, ca printr-un angajament sau ca o misiune publică, de el trebuie percepute nu numai ca o nesperată excepție, ci ca un supra-dar.
Arta nu poate exista fără prietenie, și prietenia, fără rigoare - adică fără un infinit profesionalism: la ce bun prietenul dacă nu ca să îți aducă aminte de tine însuți, să nu te lase să fugi de tine însuți? Profesionist desăvîrșit și multilateral, Ami Barak ar putea îngriji toată arta, s-ar putea îngriji de toată arta în momentul ei permanent inaugural, ca apariție care trebuie mediată spre lume, ajutată, susținută și păzită (în primul rînd, poate, de ea însăși) să devină lume și să facă, astfel, lumea mai bună. Altfel spus, curată, "curatoriată".
Și iată, poate, cuvîntul-cheie pe care îl căutam și pe care sper să îl fi găsit pentru a-l caracteriza și mai aproape, cît mai aproape de adevăr pe Ami Barak, în acțiunea lui continuă, neobosită. Plasînd, acum, discuția la un alt nivel, trecînd, altfel spus, spre nivelul istoriei și al actualității, este foarte posibil, este, cred eu, chiar cert că acțiunea-Ami Barak sau, dacă îmi este îngăduit, politica de prietenie a artei ("politiques de l'amitié", la plural, spunea, cîndva, unul dintre maeștri mei, marele gînditor al ospitalității Jacques Derrida) pe care o desfășoară Ami Barak, cel destinat chiar prin nume, potrivit uneia dintre limbile în care a ales să trăiască (franceza), să întrupeze Prietenul, l'Ami, l'ami Ami, - este, așadar, cert, cel puțin pentru mine, că Ami Barak întrupează viitorul meseriei pe care și-a ales-o, a vocației care l-a ales, aceea de curator ca îngrijitor, ca om nu al atît (sau nu doar) al îngrijorării, cît al grijii prevenitoare și preventive față de artă și al îngrijirii artei: după curatorul-comisar (cum se spune mai curînd în franceză, dar și, aici, într-un sens mai pronunțat politic) sau Demiurg egocentric și atotputernic al artei contemporane, curatorul-prieten și curatorul care își asumă grija față de artă, avînd grijă de artă și de artiști, îngrijind, chiar, arta atunci cînd aceasta poate fi afectată (chiar de ea însăși). Curatorul multilateral Ami Barak este o figură de viitor nu numai pentru profesia propriu-zisă, ci pentru o umanitate care s-ar decide, în sfîrșit, să se lasă afectată de artă, împrietenită cu arta.
Mircea Cantor, Ciprian Mureșan, Victor Man, Ion Grigorescu, Douglas Gordon, Melik Ohanian, Taryn Simon, Juliao Sarmento, Peter Kogler, Bruno Serallongue, Decebal Scriba, Ana Adam, Pusha Petrov - iată doar cîteva, foarte puține nume din infinitatea artiștilor contemporani de care s-a îngrijit Ami Barak, moșindu-le public arta, punîndu-le-o, adică, în formă de expoziții, personale sau colective, căutînd și găsind permanent concepte și titlturi cît mai expresive și mai atractive și scriind neîncetat texte de însoțire cît mai pătrunzătoare și mai provocatoare, potrivit unei duble misiuni, sau unei misiuni cu dublu versant (ca să nu spun "tăiș"): atît pentru public, cît și pentru artiștii înșiși. Arta trebuie să intre în lume, să pătrundă realitatea.
Ami Barak a studiat Istoria si Teoria Artei la Institutul "Nicolae Grigorescu" din București între 1970 și 1974, și-a desăvîrșit apoi studiile la Facultatea de Istoria Artei din cadrul Universității Tel Aviv și a obținut titul de doctor la Universitatea Paris I Panthéon Sorbonne în 1986, instituție unde avea să și predea mai tîrziu. Este membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă (AICA) și fost președinte al IKT (Asociația Internațională a Curatorilor de Artă Contemporană). Între 1993 și 2002 a fost directorul Fondului Regional de Artă Contemporană (FRAC) Languedoc-Roussillon din Montpellier, iar între 2003 și 2008, responsabilul artistic al Departamentului de artă urbană al Primăriei Parisului.
Dintre proiectele de anvergură mai recente trebuie amintite cele cinci ediții (2016-2020) ale Salonului din Montrouge, marile expoziții de grup Ex-East - Histoires passées et récentes des avant-gardes roumaines (Espace Niemeyer, Paris, 2019) și La Brique - Cărămida (Kunsthalle Mulhouse, 2019), bienalele Role-playing. Rewriting mythologies (Daegu, Coreea de Sud, fotografie, 2018), La vie mode d'emploi (Art Encounters, Timișoara, 2017), De quoi l'image est-elle le nom? (Momenta Biennale de l'image, Montréal 2017), Art for the World (din cadrul Expoziției Universale de la Shanghai, 2010) și (alături de Maria Rus Bojan și, în plan secund, de subsemnatul) Performing History (Pavilionul României, Bienala de la Veneția, 2011), sau, mai recent, expoziția colectivă Quo Vadis Homini, Danube Dialogues Festival (Novi Sad, Serbia, 2020). Etc. etc. etc.
Așa cum recunoaște el însuși, Ami Barak a curatoriat - adică a îngrijit, s-a îngrijit de - sute de expoziții, individuale, colective, mari, mici și enorme, a adunat laolaltă sute de artiști din toate generațiile, celebri, recunoscuți și emergenți, în galerii și în hale, în instituții specializate și în spații publice, organizînd expoziții și susținîndu-le, cum spuneam, neobosit prin texte și prin tururi ghidate.
Curator, critic și consilier artistic independent, singura întrebare pe care ne-o putem pune în legătură cu Ami Barak este: cine, ce artist contemporan nu se va fi bucurat de profesionalismul prieteniei lui, de grija și îngrijirile lui? Mai degrabă aceștia ar putea fi amintiți, ca o curiozitate. Și spre regretul lor, în primul rînd.
În încheierea încercării mele de portretizare, aș dori să atrag atenția asupra faptului că dacă decernarea titlului de Doctor Honoris Causa se întîmplă, astăzi, tocmai la Cluj nu este deloc o întîmplare. Chiar dacă luminoasa personalitate a lui Ami Barak ar trebui onorată în multe alte înalte instituții de artă și/sau de învățămînt din România, legătura lui cu Clujul este în același timp mult mai veche și deschisă spre viitor. Astfel, încă din 1999, el realiza, la Casa Tranzit, expoziția Urbanités, care reunea opere din colecția FRAC Languedoc-Roussillon, devenind apoi, încă de la apariție, colaborator special permanent al revistei Balkon, transformată ulterior în Idea artă + societate; apoi, în 2013, îi aducea laolaltă la Cluj, printre alții, pe Douglas Gordon, Peter Kogler, Allora & Calzadilla, Adel Abdessemed sau Ciprian Mureșan în expoziția Arca lui Noe de la Spațiul Intact; în 2014, îl reunea cu sine pe Adel Abdessemed, în expoziția Bird / Oiseau, tot la Spațiul Intact; iar acum, nu peste multe zile, mai exact pe 7 iunie 2023, la Centrul de Interes se va deschide o nouă expoziție colectivă îngrijită de el, cu un titlu care ar putea da un nume înseși epocii noastre: Diasporic.
Don't stop, keep on curating us, keep on healing us, Ami!
Nu este ușor să vorbești sau să scrii despre un prieten. Sau, dimpotrivă, pare foarte ușor: prietenii, atunci cînd există, par ceva natural, de la sine înțeles. Iar atunci cînd nu există, la fel: absența lor pare o componentă a lumii înseși.
Dar nu este deloc așa. Prietenia este un dar. Iar acest lucru este cu atît mai valabil în cazul prietenului pe care ne facem onoarea să-l onorăm astăzi. Ami Barak este Prietenul prin vocație, iar ceea ce face ca prietenia lui - iradiantă, solară, universală - să pară naturală, de la sine înțeleasă, deci aproape imperceptibilă - asemenea aerului sau luminii -, este faptul că ea te precedă, părînd a te aștepta numai pe tine, pe tine anume, pentru a te întîmpina și a-ți așterne, a-ți deschide lumea, a te confirma în existența și în proiectele tale și a te încuraja să persiști în realizarea lor. Prietenia lui Ami Barak ți se adresează înainte chiar ca tu să apuci, eventual, dacă ești capabil, să îi răspunzi, ca și cum ar fi lumea însăși. Individualizantă și personalizatoare, ea te include, de fapt, într-o comunitate deschisă, infinită, a prieteniei. Și, în felul acesta, transformă, preschimbă lumea însăși, și nu prin vreo revoluție - nu știu dacă greșesc spunînd că Ami Barak nu apreciază acest cuvînt pe cît de suprasemnificat, pe atît de uzat -, ci cu anticipație, ca un act prim, primordial, de creație, de modelare și modulare a atmosferei lumii.
Amarnic te-ai înșela însă dacă ai crede că prietenia-lume, darul ontologic de prietenie cu care te întîmpină Ami Barak înseamnă relaxare și permisivitate. Nu: prietenia lui Ami Barak - sau mai corect ar trebui spus: prietenia Ami Barak - înseamnă apel la rigoare, îndemn permanent la efortul de ținere a promisiunii față de tine însuți în primul rînd, prietenia lui dovedindu-se astfel un fel de serviciu intim, era să spun "externalizat", întrupat în altul, ca altul: Ami Barak te ajută și, în felul acesta, te obligă să devii mai bun, adică să-ți ții promisiunea care devine, astfel, destin. Este un alt eu însumi, acționînd însă printr-o magie albă, ca și cum ar fi, cum spuneam la început, ceva de la sine înțeles, însăși natura lumii.
Or, ceea ce face, cred, și mai adînc, și mai fin particularitatea vocației lui Ami Barak este contopirea vie a ideii de prietenie cu ideea de artă: prietenie ca artă și, mai ales, arta ca prietenie. Pentru Ami Barak, ca model și îndemn, arta înseamnă în primul rînd deschidere către altul, pre-întîmpinare a lui, "moșire" imperceptibilă dar imperativă de a-l face pe altul să devină el însuși, să devină conștient de propriile promisiuni și, în felul acesta, să încerce să și le țină. Într-o lume a adversității, a insularizării, a parohializării, a exclusivității și a exluderii, deci a competiției înțelese în negativ așa cum este, exacerbat, nu numai lumea contemporană, ci lumea contemporană a artei, prezența și acțiunea lui Ami, prezența lui și serviciile deopotrivă publice și intime aduse, asigurate, ca printr-un angajament sau ca o misiune publică, de el trebuie percepute nu numai ca o nesperată excepție, ci ca un supra-dar.
Arta nu poate exista fără prietenie, și prietenia, fără rigoare - adică fără un infinit profesionalism: la ce bun prietenul dacă nu ca să îți aducă aminte de tine însuți, să nu te lase să fugi de tine însuți? Profesionist desăvîrșit și multilateral, Ami Barak ar putea îngriji toată arta, s-ar putea îngriji de toată arta în momentul ei permanent inaugural, ca apariție care trebuie mediată spre lume, ajutată, susținută și păzită (în primul rînd, poate, de ea însăși) să devină lume și să facă, astfel, lumea mai bună. Altfel spus, curată, "curatoriată".
Și iată, poate, cuvîntul-cheie pe care îl căutam și pe care sper să îl fi găsit pentru a-l caracteriza și mai aproape, cît mai aproape de adevăr pe Ami Barak, în acțiunea lui continuă, neobosită. Plasînd, acum, discuția la un alt nivel, trecînd, altfel spus, spre nivelul istoriei și al actualității, este foarte posibil, este, cred eu, chiar cert că acțiunea-Ami Barak sau, dacă îmi este îngăduit, politica de prietenie a artei ("politiques de l'amitié", la plural, spunea, cîndva, unul dintre maeștri mei, marele gînditor al ospitalității Jacques Derrida) pe care o desfășoară Ami Barak, cel destinat chiar prin nume, potrivit uneia dintre limbile în care a ales să trăiască (franceza), să întrupeze Prietenul, l'Ami, l'ami Ami, - este, așadar, cert, cel puțin pentru mine, că Ami Barak întrupează viitorul meseriei pe care și-a ales-o, a vocației care l-a ales, aceea de curator ca îngrijitor, ca om nu al atît (sau nu doar) al îngrijorării, cît al grijii prevenitoare și preventive față de artă și al îngrijirii artei: după curatorul-comisar (cum se spune mai curînd în franceză, dar și, aici, într-un sens mai pronunțat politic) sau Demiurg egocentric și atotputernic al artei contemporane, curatorul-prieten și curatorul care își asumă grija față de artă, avînd grijă de artă și de artiști, îngrijind, chiar, arta atunci cînd aceasta poate fi afectată (chiar de ea însăși). Curatorul multilateral Ami Barak este o figură de viitor nu numai pentru profesia propriu-zisă, ci pentru o umanitate care s-ar decide, în sfîrșit, să se lasă afectată de artă, împrietenită cu arta.
Mircea Cantor, Ciprian Mureșan, Victor Man, Ion Grigorescu, Douglas Gordon, Melik Ohanian, Taryn Simon, Juliao Sarmento, Peter Kogler, Bruno Serallongue, Decebal Scriba, Ana Adam, Pusha Petrov - iată doar cîteva, foarte puține nume din infinitatea artiștilor contemporani de care s-a îngrijit Ami Barak, moșindu-le public arta, punîndu-le-o, adică, în formă de expoziții, personale sau colective, căutînd și găsind permanent concepte și titlturi cît mai expresive și mai atractive și scriind neîncetat texte de însoțire cît mai pătrunzătoare și mai provocatoare, potrivit unei duble misiuni, sau unei misiuni cu dublu versant (ca să nu spun "tăiș"): atît pentru public, cît și pentru artiștii înșiși. Arta trebuie să intre în lume, să pătrundă realitatea.
Ami Barak a studiat Istoria si Teoria Artei la Institutul "Nicolae Grigorescu" din București între 1970 și 1974, și-a desăvîrșit apoi studiile la Facultatea de Istoria Artei din cadrul Universității Tel Aviv și a obținut titul de doctor la Universitatea Paris I Panthéon Sorbonne în 1986, instituție unde avea să și predea mai tîrziu. Este membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă (AICA) și fost președinte al IKT (Asociația Internațională a Curatorilor de Artă Contemporană). Între 1993 și 2002 a fost directorul Fondului Regional de Artă Contemporană (FRAC) Languedoc-Roussillon din Montpellier, iar între 2003 și 2008, responsabilul artistic al Departamentului de artă urbană al Primăriei Parisului.
Dintre proiectele de anvergură mai recente trebuie amintite cele cinci ediții (2016-2020) ale Salonului din Montrouge, marile expoziții de grup Ex-East - Histoires passées et récentes des avant-gardes roumaines (Espace Niemeyer, Paris, 2019) și La Brique - Cărămida (Kunsthalle Mulhouse, 2019), bienalele Role-playing. Rewriting mythologies (Daegu, Coreea de Sud, fotografie, 2018), La vie mode d'emploi (Art Encounters, Timișoara, 2017), De quoi l'image est-elle le nom? (Momenta Biennale de l'image, Montréal 2017), Art for the World (din cadrul Expoziției Universale de la Shanghai, 2010) și (alături de Maria Rus Bojan și, în plan secund, de subsemnatul) Performing History (Pavilionul României, Bienala de la Veneția, 2011), sau, mai recent, expoziția colectivă Quo Vadis Homini, Danube Dialogues Festival (Novi Sad, Serbia, 2020). Etc. etc. etc.
Așa cum recunoaște el însuși, Ami Barak a curatoriat - adică a îngrijit, s-a îngrijit de - sute de expoziții, individuale, colective, mari, mici și enorme, a adunat laolaltă sute de artiști din toate generațiile, celebri, recunoscuți și emergenți, în galerii și în hale, în instituții specializate și în spații publice, organizînd expoziții și susținîndu-le, cum spuneam, neobosit prin texte și prin tururi ghidate.
Curator, critic și consilier artistic independent, singura întrebare pe care ne-o putem pune în legătură cu Ami Barak este: cine, ce artist contemporan nu se va fi bucurat de profesionalismul prieteniei lui, de grija și îngrijirile lui? Mai degrabă aceștia ar putea fi amintiți, ca o curiozitate. Și spre regretul lor, în primul rînd.
În încheierea încercării mele de portretizare, aș dori să atrag atenția asupra faptului că dacă decernarea titlului de Doctor Honoris Causa se întîmplă, astăzi, tocmai la Cluj nu este deloc o întîmplare. Chiar dacă luminoasa personalitate a lui Ami Barak ar trebui onorată în multe alte înalte instituții de artă și/sau de învățămînt din România, legătura lui cu Clujul este în același timp mult mai veche și deschisă spre viitor. Astfel, încă din 1999, el realiza, la Casa Tranzit, expoziția Urbanités, care reunea opere din colecția FRAC Languedoc-Roussillon, devenind apoi, încă de la apariție, colaborator special permanent al revistei Balkon, transformată ulterior în Idea artă + societate; apoi, în 2013, îi aducea laolaltă la Cluj, printre alții, pe Douglas Gordon, Peter Kogler, Allora & Calzadilla, Adel Abdessemed sau Ciprian Mureșan în expoziția Arca lui Noe de la Spațiul Intact; în 2014, îl reunea cu sine pe Adel Abdessemed, în expoziția Bird / Oiseau, tot la Spațiul Intact; iar acum, nu peste multe zile, mai exact pe 7 iunie 2023, la Centrul de Interes se va deschide o nouă expoziție colectivă îngrijită de el, cu un titlu care ar putea da un nume înseși epocii noastre: Diasporic.
Don't stop, keep on curating us, keep on healing us, Ami!