azi dăm extemporal din amor

Nu știu cum să încep acest jurnal de călătorie, așa că mă voi apuca brusc de istorisit.

Din Arad și până în Ungaria, am dormit pe bancheta din spate, cu capul în poala mamei. Cred că îmi pot da dreptate toți copiii că în poală de mamă, somnul e cel mai liniștit. Cine nu mai face asta e un cretin. Nu trebuie să-ți fie rușine. Nici eu nu sunt foarte afectuoasă, dar acel tip de somn e sănătate curată. Pur și simplu întregul organism știe că nu ți se poate întâmpla nimic rău când ești atât de aproape de pântecul în care ai stat nouă luni înainte să te naști. Nu e romantic ce spun, e chimie. En fin. Am dormit profund și am și visat.

Apoi am ajuns undeva lângă un lac frumos cu rațe, ca să mâncăm.

Așteptam la coadă, la bar, pentru o cafea. În fața mea, se făcuse ciorchine un grup de bărbați arși de soare, masivi și înalți, cu gambe puternic conturate. În mod normal, o fată singură nu s-ar apropia de un așa grup, dar pe mine mă doare mereu la bască. Am stat fix în curul lor.

Cel mai masiv dintre ei și, după părerea mea, cel mai frumușel, m-a scanat în câteva secunde. Eram conștientă de faptul că arăt ca o puștoaică de 16 ani. Mai aveam și două codițe împletite și abia făcusem ochi. Dacă nu m-aș fi uitat atât de urât, adică dacă n-aș fi fost botoasă din naștere, probabil treceam drept simpatică.

Bărbații și-au luat berile și au trecut pe lângă mine, foarte aproape, atât de aproape că le puteam simți energia mustind. Tuturor. Deodată.

M-am așezat la masă. Chiar lângă masa lor. Frumușelul meu a întors capul și cu raze X mi-a văzut sânii pe sub tricoul alb. Apoi, raza privirii sale a fost fracturată de mama, soțul ei și frate-miu, care mi s-au alăturat.

Cum sunt o fire empatică, m-am gândit că necunoscutul se simte poate cam prost, uitându-se așa, fără rețineri, după ceea ce el crede ca fiind o minoră cu familia în vacanță. Deci i-am sărit imediat în ajutor.

Ca să le dau ungurilor ăstora un reper despre vârsta mea, mi-am aprins o țigară. Abia mă trezisem și n-aveam chef să fumez, dar, după cum am precizat, sunt o fire empatică. Generoasă. Deci în timp ce mama, Silviu și Alex mâncau, eu fumam calmă.

Admiratorii mei și-au relaxat trupurile încordate. În sfertul acela de ceas, cât și-au băut berile, îmi aruncau ochii, fără dram de subtilitate. Eu răspundeam la fel, pe la spatele mamei mele care vorbea non-stop. Dar cel mai drăguț îl priveam pe favorit. Sunt și o fire fidelă, am uitat să menționez.

Apoi s-au ridicat și s-au îndreptat spre bicicletele lor. În alt scenariu, s-ar fi urcat pe motoare. E-n regulă, știu să mă mulțumesc cu puțin. Am fost dresată.

A plecat frumosul meu, nu înainte de a mă privi lung și drept în ochi, în timp ce își dădea jos tricoul. I-am zâmbit cu subînțeles. Mama era cam contrariată. Frate-miu m-a certat:
- Deci de mine te iei că mă port ca un țăran, dar flirtezi cu ăsta care se scărpina așa la coaie în văzul tuturor?
- Tu trebuie să te comporți ca un domn, i-am spus. Cu ăsta nu m-aș căsători. Dar l-aș fute.

Apoi ne-am apucat să vorbim despre Amantul Doamnei Chatterley.

Am ajuns în Slovenia. Mama insistă, deloc discret, să oprim în Ljubljana și să ne plimbăm prin oraș, iar eu mă prind, bineînțeles că mă prind, ce îi trece prin cap. Știe, căci eu am fost o idioată când am acceptat contractul legăturii noastre ce se bazează pe o sinceritate fără ocolișuri, ce simbolizează Ljubljana. Acolo mă aflam anul trecut când am vrut și, unica dată când, după ce mi-am dorit, am și încercat, să îmi curm existența. Iar ea știe. Știe și face ochii ăia de animal disperat când pronunță ideea de a vizita puțin orașul. Silviu nu știe de ce o obsedează chestia asta, dar, fiindcă o iubește cu adevărat, nu încearcă să o descifreze, așa că doar îi replică:
- Nu oprim nicăieri, trebuie să ajungem mai repede în Italia.

Frate-miu e de acord. Eu sunt de acord. Mă prefac că nu înțeleg la ce se gândește mama, numai pentru că urăsc să fiu vulnerabilă.

Ca să nu mai spun că toată treaba asta cu sinuciderea deja s-a prăfuit. Nu mai e nimic interesant la acel episod. Am învățat că dacă ai lângă tine oamenii nepotriviți, poți să vrei să mori și poți și să o faci liniștit. Ideea e să nu te pui în situația în care să fii absolut singur. Mereu să te poți baza pe cineva. Și atunci o poți numi "prietenie". Dacă ai mult, mult noroc, chiar "dragoste".

Citesc Alessandro Baricco și, în paralel, Gheorghi Gospodinov. Acum îmi dau seama de coincidență: și de la italian, și de la bulgar, citesc a treia carte. Ce chestie!

Cred că e cea mai bună combinație pe care am făcut-o vreodată cu lecturi paralele. Cei doi se completează perfect pentru mine. Baricco mi se strecoară cu rafinament pe sub piele, prin sânge, până la bulbul bietei mele inimi sentimentale, descriind atâta frumusețe bizară cu scriitura lui fluidă, necesară ca apa, armonioasă precum un cer la locul lui... Gospodinov mă solicită foarte mult intelectual. Cu Gospodinov râd ironic, simt mai puțin, dar mă concentrez mai mult ca să nu-mi scape nimic din vârtejul în care mă aruncă stilul său.

Dacă a citi ar însemna a face amor cu autorul, știu exact cum ar fi cu fiecare. Nu voi descrie acum, dar mă excită și numai gândul că voi da drumul imaginației mele creatoare erotice, cândva. Să faci dragoste e o artă. Să scrii despre această artă e manifestare superioară a talentului.

E-atât de cald și însorit, că-mi vine să umblu dezbrăcată de tot, ca-ntr-un film de Roger Vadim, să mă pierd pe caldarâm, să îmi arunc lenjeria intimă pe vreun vârf de șindrilă și să dansez nebună! Știu că n-am frumusețea lui Brigitte Bardot, dar am aceleași raze. Trupul meu, sângele și sexul meu sunt minuni dumnezeiești.

Mi-am considerat întotdeauna poftele ca fiind investiții emoționale, dar trebuie să recunosc că am exagerat de fiecare dată. Încă nu știu să cântăresc cine m-a făcut să sufăr pentru că a dorit-o și cine m-a făcut să sufăr pentru că mi-am dorit-o.

Vanitatea e o gheară de acvilă.

Cu cât ne-apropiem mai tare de Italia, cu atât emoțiile mele cresc cu viteza unui ghepard. Ador Italia. M-așteaptă ca o amantă înflăcărată și foarte darnică.

Am discutat să ne oprim într-un orășel aproape de Veneția.

Îmi amintesc Veneția. Îmi amintesc toate locurile minunate în care am fost. Pentru mine au fost minunate toate. Pentru că eram foarte tânără. Dacă planul de a rămâne întotdeauna foarte tânără va funcționa, se poate să mă simt minunat până la adânci bătrâneți.
Sau până la următoarea sinucidere.

Am glumit.

Oricum, mă gândeam să mă mut în altă țară. M-am săturat de cât de prost fac dragoste românii. Așa că eu zic că e o idee trăsnet.