pumnal într-o pagină de jurnal

apa e albastră apoi turcoaz apoi de azur apoi de cristal m-arunc rece rece foarte sărată totuși până la fund capul rece cât e de bine sunt goală în apă nimic nu mă poate lua de aici plutesc ca un fluture mort pe suprafața mării sineală la mer la mer așa albastru numai la voroneț apoi ies soarele mă străpunge cu sute de raze de aur direct în spate înjunghiată ard ard mă preling pe o piatră mare și uscată fierbinte piatra se face neagră de la trupul meu ud mă usuc imediat stau la soare pe piatra mare sunt un șarpe ador ador adorm c'est si bon

M-am apucat de Paul Valery. Ne înțelegem bine. Mi l-a recomandat Cioran așa că am încredere. Mă scoate din sărite foarte rar. Îmi place umorul său. E un tip sensibil.

Eu nu mă înțeleg. Unde încap atâtea iubiri în sufletul meu? Bine că-s toți morți...

Dar ce mă fac cu cei vii?

Mă îndrăgostesc prea repede, prea ușor, prea intens. Fulgerător. Nu pierd vremea. Sunt un fulg netopit.

Ei, n-am pus stăpânire pe emoțiile mele, dar am pus stăpânire pe alegerile mele. Acum fac trebușoara aia: iubesc și las. Dacă îmi dă Dumnezeu pedeapsă pentru înfrânare, e un judecător absurd! N-o să-mi dea. Lecțiile mele sunt altele decât ale celor care, într-adevăr, vor fi pedepsiți pentru că au lăsat când puteau să iubească.

Mie să mi se mai taie rația de dragoste, iar altora să li se mai dea o porție.

Inima asta a mea nu face pauză deloc.

Când îmi las inima să respire?

Nu mi-ar fi fost mai simplu nici ca bărbat (heterosexual).

Tipuri de fete care mă dezarmează (fără a fi lesbiană (sau cine știe?)):

ingenua autentică (pasăre rară), în chip clișeic trebuie să fie blondă (nuanța mierii sau fie, chiar vopsită, albul acela din filmele cu elfi), părul, desigur, lung, drept sau buclat, ochi albaștri, complet și adânc albaștri, nasul minuscul, gură frumoasă, nu prea mare, dar cu buze cărnoase, zâmbet de doină (nu știu să explic altfel), un corp subțire, de pânză, nu foarte înaltă, o rezistență la viciu ieșită din comun, minte limpede, o fire veselă și grijulie, o atmosferă interioară care cere și oferă protecție, liniștită ca o câmpie ninsă, sensibilă fără a fi răsfățată, grațioasă ca o sculptură albă în formă de lebădă, loială, care e capabilă să asculte fără să vorbească, ore în șir, și care înmagazinează tot ce a ascultat, ușor de manipulat, ușor de ucis, imperios necesară vremurilor cuprinse de venin, dar cred că e pe cale de dispariție

pisica blândă (un tip pe care multe impostoare încearcă să și-l însușească (și, din păcate, chiar reușesc să păcălească (eu însămi am fost crunt trasă pe sfoară))), mie îmi place cu părul blond-roșcat, inevitabil zăpăcit, ochi albaștri-gri sau verzi de iarbă, pistrui, alunițe bezmetice, trăsături neregulate, dar care împreună, compun un chip fermecător de copilă sălbatică, moderat de înaltă, subțire ca ața, cu zvâc în trup, poate cu talent la dans, de ce nu?, deci craci frumos modelați, amuzantă de dimineața și până seara, cu o fire fierbinte, cu un limbaj necenzurat, întotdeauna picantă și francă, care surprinde printr-o duritate de soldat, cu un suflet imens, bun, generos, întotdeauna săritoare și dinamică, un bufon shakespearian care simte mai multe decât lasă să se vadă, o lumină efervescentă care știe să se stingă pentru alții, fumătoare, cu tatuaje tâmpite, cu timbru vocal special, cu alergie la praf ca să strănute drăguț

zeița din marmură și plastic (destul de comună și răspândită pe teritoriul Europei de est), o frumusețe răpitoare, cu trăsături slave, buze pline (în care, eventual, mai pompează botox), pomeți desăvârșiți, nas perfect, cu vârful în vânt, părul lung, buclat, nici nu are importanță culoarea, dar eu prefer șaten deschis, așezat în pieptănături franțuzești sau grecești, ochi căprui, solari, chihlimbarii chiar, or verzi-albaștri, trup de statuie, alb precum o clepsidră umplută cu smântână, tonifiat, sâni mari cu sfârcuri erecte, talie fină, fund bombat, picioare lungi (din păcate, la configurația asta, picioarele sunt lungi și drepte și cam atât, nu prea frumoase sau grațioase, nu prea senzuale, dar asta e), unghiile sunt întotdeauna spectaculoase, machiajul e pretențios, o pseudo-artistă care n-are, în fine, niciun talent real, nici nu scrie prea bine, nici nu cântă, nici nu dansează, e un bibelou care se revoltă împotriva condiției de bibelou în timp ce nu poate renunța cu adevărat la această condiție, știe câteva titluri de filme de artă și câteva mari muzee importante și defilează cu asta, când se apucă de o carte grea, neapărat imortalizează momentul, dar nu termină niciodată de citit acea carte (menționez că zeița din marmură și plastic este profund nevinovată!!! a nu fi confundată cu pseudo-intelectualele care luptă pentru audiență, nu, nu; zeița din marmură și plastic nu e ipocrită, e doar prost educată, e lolitiană, manifestă candoare în stângăciile sale și, tocmai de aceea, e atât de frumoasă)

muza (ceea ce am încercat eu mereu să fiu și n-am reușit), cel mai bine e dacă e brunetă, cu părul des și bogat, poate chiar creț, preferabil ondulat, n-are importanță care e culoarea ochilor, ochii trebuie să fie mari și spectaculoși, plini de flirt, plini de senzațiile unei lumi interioare stridente, nas puternic, frumos or chiar un nas de turcoaică, nu contează prea mult, contează să aibă gropițe în obraji, gropiță în bărbia mândră, sprâncene conturate și dese, un râs vulcanic, zguduitor, corpul apetisant, pielea fină, nu albă ca laptele, poate chiar bronzată, o fire enigmatică, o constantă luptă între rafinament și vulgaritate, o sexualitate ridicată, un apetit nepotolit, o răutate frivolă, o conștiință șubredă, o poftă de viață, de alcool și de sex care fierbe, obligatoriu o dansatoare foarte bună (cum te miști pe muzică, așa faci și dragoste), o personalitate care domină, nu prea preocupată de lumea înconjurătoare, superficială, veselă, dramatică, care, în singurătate (sau în intimitate) își permite să simtă (și să-și manifeste) profunda nefericire, nostalgie, fără pudoare, fără bariere, o ființă-felină-canină, concretă și abstractă, deopotrivă, care se dă în vânt după poezie, romanțe, muzică lăutărească și care se îmbracă ca din altă epocă

M-am gândit dacă mai există vreun tip care să mă atragă cum fac acestea patru. Nu. Ele patru sunt marile mele "CRUSH-URI".

Bărbații? Ha! Bărbații îmi plac toți.

nu, nu, n-am putut să fiu tipul de muză, n-am cum să duc muza până la capăt, în mine e ceva ce strigă împotriva creaturii, eu vreau să fiu creatorul, nu mi se dedică poeme, eu scriu poeme, nu am fost actrița principală, am fost reg.............. sau am fost? oare n-am fost? sau am fost și aici și acolo? deodată? și regizor și actor? o dedublare inconștientă? sau o dedublare din inconștiență? câtă jumătate mi-a mâncat alcoolul în ăștia șase ani în care am turnat fără milă în fiecare zi?

cum închid trapa asta din ceafă și mă curăț de mine însămi? vreau să rămân mai puțină, să șterg ce a trecut în afara conturului și să rămân doar muza. se poate? se poate? se poate? se poate? se poate? vreau, vreau... vreau un poem în numele meu! și vreau... trandafiri roșii la poartă... și mai vreau... mai vreau...

la naiba!

Închisă
capturată
în lanțuri
prada propriului eu

În ultima vreme am vise pline de iertare. Noaptea, în vis, mă împac sau mă înțeleg bine-bine cu oameni cu care, ultima oară, în realitatea reală, mă uram. Ce ar trebui să fac? Eu i-am iertat cu ajutorul visului pentru că ne-am distrat al naibii de bine. Mamă, cu unii am râs! Cu unii m-am pupat pe gură! Mie, acum, dacă mă întâlnesc cu ei pe stradă, îmi vine să îi pup. A fost vis, a fost doar vis, dar iertarea mea e aievea.

Nu merge așa, Katyushaaaaaaaaaaaa!
Bine.
și strâmb din nas.

Altă problemă: cum să-mi întorc din mers picioarele și să resetez mecanismul? Sunt doar o fetiță, sunt doar o fetiță! Gata, recunosc! Nu-mi pasă, să fie altele femei! Muieri! Muze! Ce-or vrea! Eu încă îmi rod pielițele degetelor până la sânge, încă îmi rostogolesc mucii după ce mă scobesc în nas, încă îmi trag chiloții din cur în plină stradă, încă sar garduri sau mă urc în copaci, cad și mă julesc în genunchi, încă dau pe mine suc, încă înfulec înghețata rece toată și dintr-o suflare fără suflare, încă mă culc uneori fără să mă spăl pe dinți pentru că oricum nu-mi pute gura dimineața, și, în genere, nu put deloc, mai niciodată, fiindcă pielea mea e pielea unei fetițe!!! Înțelegeți??? Am făcut toate prostiile planetei fiindcă trăiesc într-o carte de basme! Nu e nimic adevărat! Încă râd de o mie de ori la o glumă făcută de o mie de ori! Cânt când îmi vine, prind la încredere ușor, spun fraze stupide în încercarea mea de a fi spirituală...

exemplu: cineva spune "francezii nu-s așa sălbatici ca portughezii"
eu răspund: "bineînțeles. portughezii stau la ocean"

Conversație din imaginația mea pe care trebuia să o scot de doua zile din creier, altfel explodam.

Unde rămăsesem?

Vreau să primesc flori... vreau să primesc trandafiri mari și roșii sau roz bon-bon... să îmi îngrop nasul și apoi toată ființa într-un trandafir uriaș, catifelat, bulgăresc, spaniol....... Doamne, Doamne....

Iartă-mă, sunt doar o copilă... o copilă...
Cum era? Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl atotțiitorul, făcătorul cerului și-al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și-ntr-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, care din Tatăl s-a născut, mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină... da', mă, încă-l știu. Sigur că-l știu. Nu-l zic în fiece seară, dar îl zic. Când mă trece, când îmi vine. Nu e treaba nimănui.

Katyusha?
Da?
Dacă ai avea un buton pentru a fi veșnic un copil sau un buton pentru a avea veșnic, de-acum încolo, numai partide de dragoste sublime, pe ce buton ai apăsa?

Nu e corect. Nu e corect.

Nu ziceai că ești o fetiță? Fetițele nu au nevoie să facă dragoste.

Dar.

Nu?

Dar.

Ce vrei, Katyusha? Ce vrei, Ecaterina? Ce vrei, Elena? Ce vrei, Catrina? Ce vrei, Krasna? Ce vrei, Caterină? Ce vrei, Yekaterina?

Poate că un trandafir, pentru început...

sunt o matryoshkă pe o scenă

"Sunt ca un Stradivarius pe care ai cânta" și aici distrug citatul - pe care ai cânta Portofele, portofele de la Ionel Tudorache.

Păcat de mine, păcat de mine...