Bren tocmai s-a întors acasă după o noapte de muncă. La uşă sună Andy, fratele său. Bren nu răspunde. În cele din urmă, după lungi insistenţe, îi deschide. Se pare că mama lor e bolnavă şi vor merge toţi la spital s-o viziteze: Bren, Andy, Kev, celălalt frate şi Eddie, tatăl lor. Ar trebui să ajungă şi Deirdre, soţia lui Andy, împreună cu cel mic, Gordon.
Aici e locul de întâlnire, ceea ce nu poate decât să-l deranjeze pe Bren, care ţine atât de mult la intimitatea lui. În plus, nu a fost anunţat şi asta pentru că nimeni nu ştie clar motivul acestei vizite. Andy se aşteaptă la ce e mai rău, la cancer.
Apare şi Kev, dar nu aduce nici el vreo informaţie sigură. A sosit cât a putut de repede din Galway, unde lucrează în programare de când a renunţat la facultate. El bănuieşte că ar fi vorba despre menopauză, judecând după discuţiile cu tatăl lor. Cum acesta însă nu este prea comunicativ, nu a reuşit să afle mai mult. Andy îşi aminteşte chiar de discriminările pe care Eddie le făcea între cei trei copii şi de comportamentul lui oscilant: violenţă, ignor sau mici favoritisme, toate la un loc. Bren e din ce în ce mai iritat de atitudinea lui Andy care este prea curios. În zadar pune atâtea întrebări. Nu izbuteşte să afle mare lucru de la fraţii săi. El însuşi spune destul de puţin despre viaţa lui.
Sosirea lui Eddie nu clarifică nimic. Tatăl pare mai degrabă interesat de noile schimbări din vieţile copiilor săi decât de oferirea unor explicaţii. Cei trei îi răspund lapidar sau ezitând. Eddie insistă ca această vizită să iasă cât mai bine: trebuie să fie toţi şi să arate impecabil, întocmai ca o familie întregită şi fericită. Mama se simte tot mai singură şi mai obosită. Nu i-a fost uşor în ultima vreme şi a cerut o clipă de răgaz. A plecat de acasă şi s-a mutat la noua sa prietenă. Vestea scoate la iveală vechi probleme de familie. Confuziile şi supoziţiile legate de situaţiile celor patru personaje continuă.
Adevărul nu poate întârzia totuşi prea mult. Andy este de fapt disperat: a fost părăsit de Deirdre şi nu mai are nici slujbă. Visul său de a reuşi să întemeieze o familie fericită se destramă. Bren este suspectat de perversiuni ciudate. Kev mărturiseşte că a renunţat la şcoală şi la cei de acasă nu pentru un post oferit în Galway, ci pentru că acolo se afla fata de care se îndrăgostise. Povestea s-a dovedit a fi un eşec. Eddie, pe de altă parte, refuză să accepte faptul că şi el se află în pragul unei despărţiri, după ani de căsnicie în muţenie.
Dezvăluirile aduc un val de reproşuri şi de acuzaţii reciproce între membrii familiei. Din acest moment, sunt puşi în faţa luării unei decizii: pot alege să ierte şi să-şi exprime sentimentele sau dimpotrivă, să rămână în starea de izolare.
Fragment din Scena 3.
Eddie:...Uite care-i treaba, operaţiile astea au şi ele efecte secundare... şi-ar mai fi o chestie... mama voastră are şi ea nevoie de o vacanţă. N-am mai plecat undeva de câţiva ani buni şi voi ştiţi că ea şi-a dorit întotdeauna o... o rulotă cu care să poată călători. Acum, eu nu-mi pot permite să iau una, dar nu văd de ce n-am pune toţi bani ca să cumpărăm una pentru ea. Să plecăm şi noi undeva pentru câteva luni. Vorbesc de o rulotă la mâna a doua, am vorbit cu cineva şi n-ar veni decât vreo două mii de fiecare, iar voi oricum câştigaţi toţi destul de bine, nu cred c-ar fi o problemă pentru voi. (Pauză. Nimeni nu scoate o vorbă.) Ce? (Pauză.) Deci totu-i în regulă, nu? Perfect.Bren:...Sunt foarte mulţi bani, tată.
Eddie: Doar ce te-au promovat, deci mie să nu-mi spui asta.
Bren: Trebuie să plătesc rate / la casă.
Eddie: E pentru mama ta, Brendan, nu vrei tu să faci asta pentru ea?
Andy: Deci, vrei, de fapt, să fim de acord, înainte să mergem acolo, nu?
Eddie: Ca să-i facem şi noi o surpriză.
Andy: Deci mergem acolo şi îi dăm vestea asta, după care ea ne spune ce i se-ntâmplă de fapt, fiindcă tu n-o poţi face... pentru că ea ţi-a zis să nu spui. Dar tu poţi să ne zici, că ea n-o să afle nimic.
Bren: Ce?
Andy: Ştiu că nu vrei să vorbeşti despre asta, tată, dar... poţi să spui... e vorba şi de nişte bani, nu?...
Eddie: Tu chiar te-ai tâmpit la cap de la lovitura aia?
Andy: Ce? Nu, dar... bine, sigur, tu ştii mai bine. Atunci, de ce nu mergem o dată acolo, ca să putem să stăm mai mult cu mama, n-ar fi mai bine?
Eddie:...Aşteptăm să vină Deirdre şi Gordon.
Andy: Da, ştiu. Dar Deirdre şi Gordon pot să se ducă s-o vadă şi-n altă zi.
Eddie: Ţi-am mai zis doar că vreau să fim toţi acolo astăzi.
Andy: Ştiu asta, dar dacă se face patru şi n-au venit, va trebui să plecăm, înţelegi, e vorba şi de timp...
Eddie: Dar ea o să vină, aşa ai zis - că vine.
Andy: Da. Ştiu.
Eddie: Bun. Atunci - aşteptăm.
Andy: Bine.
Eddie: Bun. Deci, ne-am înţeles, da? Eu o să-ncep să caut rulotă... două mii de fiecare, cum am vorbit.
Andy: Da, sigur, am putea chiar să facem fotografia în faţa rulotei. Ca şi cum ar fi o casă nouă pentru noi, acum că suntem mari, nu? Nu-i aşa că-i o idee bună?...
Eddie: Una albă, curată şi drăguţă, nu foarte uzată, eu aşa m-am gândit.
Bren (lui Kev): Eşti de acord cu treaba asta, Kev? Două mii?
Kev: Păi, vezi tu cum stă treaba... Chiar asta vroiam să-ţi spun, tată, compania pentru care lucrez, fiind americană... umblă vorba că o să renunţe la o parte din oameni, ăsta-i adevărul.
Eddie: Da, dar tu doar ce te-ai angajat.
Kev: Ştiu, dar e o treabă internaţională, probabil că n-o să ne afecteze şi pe noi, dar totuşi ei spun că da.
Eddie: Deci până la urmă ce vrei să spui?
Kev: Vreau să spun că slujba, slujba pe care o am nu e sută la sută sigură... asta pe care o am acum, nu-i chiar atât de sigură.
Eddie: Nici o slujbă nu e sută la sută sigură, unde-ai mai auzit şi asta?
Kev: Da...
Eddie: Dumnezeule, Kevin, ar fi timpul să nu mai gândeşti ca un plod.
Kev:...Bine.
Eddie: Uite cum stau lucrurile - vreau să ies azi de-aici ştiind că le-am lămurit pe toate, deci putem să ne înţelegem ca oamenii?
Bren: Vrem să ştim la ce spital e. Tată?
Eddie: Putem să ne-nţelegem? / Putem?
Andy: Da, Bren o să fie trimis în faţa plutonului de execuţie dacă întârzie, nu-i aşa?
Bren: Dacă e la St. James, n-o să am timp să mă-ntorc.
Andy: Iar Gordon trebuie să doarmă la ora aia, tată, e ora lui de somn.
Eddie: E de-ajuns doar să-l vadă.
Bren: E St. James, Mater sau Beaumont, care din ele?
Eddie: Vreau să rezolvăm întâi ce-am vorbit, Brendan.
Bren: Da, dar la ce spital e?
Eddie: Putem să ne-nţelegem?
Bren: Ce spital e?
Eddie: Nu vrei să m-asculţi? / Nu vrei?
Bren: Ce spital?
Eddie: Nu e!... nu e la nici un spital, bine?
Bren:...Nu e în spital?
Eddie:...Uite, bine, am să vă spun tot. (Pauză) M-am întors luni dimineaţa acasă şi am găsit un bilet de la ea, pe masa din bucătărie. Iar în bilet scria că s-a dus să stea la o prietenă câteva zile, dar că să nu fiu îngrijorat, că o să sune ea...
Bren: Ce? Că o să sune ea / Ce vrei să zici?
Eddie: Nu mă laşi să termin? Aşa că m-a sunat, de fapt bătrâna aia, prietena ei - Jess o cheamă - ea m-a sunat, miercuri dimineaţă.
Bren: Cum adică "stă la o prietenă / acasă '', ce-nseamnă asta?
Eddie: Bătrâna mi-a zis că mama voastră e la ea, să nu-mi fac griji şi că ar vrea să ne vadă pe toţi vineri după-amiază, înţelegi?
Bren: Vrea să ne vadă pe toţi sau numai pe tine?
Eddie: Vrea să ne vadă pe toţi, nu pricepi? Are şi ea nevoie de o pauză, a fost la pământ de când a murit Madam C.
Bren: Bun, deci: mama nu e la spital - stă la femeia asta, Jess - vrea să venim toţi acolo - la femeia asta pe care n-am văzut-o în viaţa mea - după care o să se-ntoarcă acasă în weekend, adică mâine sau duminică, asta vrei să zici? Te-ntreb, fiindcă n-are nici o logică.
Eddie: Nu vreau decât să daţi nişte bani pentru o rulotă, să fiţi de acord cu asta, după care vreau să mergeţi să o vedeţi pe mama voastră. E chiar atât de greu de înţeles?
Bren: Da, e puţin cam greu.
Andy: Deci nu e în spital?
Eddie: E cu moralul la pământ.
Bren: A zis ea că e "cu moralul la pământ"?
Eddie: Doamne, Brendan, ai idee ce spui? (lui Andy) Ţie îţi spune Deirdre aşa ceva, Anthony? Ele n-o fac, nu-ţi spun lucrurile astea, tac şi... şi o dată te trezeşti că aruncă în tine cu o cutie de conserve. Iar apoi... apoi totul e murdar, totul e împuţit, pentru ea până şi să trăieşti e ceva murdar! Şi-apoi, apoi sare la tine. Ce, voi nu ştiţi, pe voi de câte ori nu v-a plesnit?
Andy: Dar nu e bolnavă, nu?
Eddie: Ştii ce spun, nu? Tu nu ţi-ai pierdut auzul o dată?
Andy: Ba da, pentru trei zile, încă mai simt mâna ei pe faţă.
Eddie: Nu că ar vrea să-ţi facă rău, / aşa se manifestă ea.
Andy: Dar n-a fost o mamă prea iubitoare, adică, mai auzi câteodată de mamele astea, din poveşti... ştii ce zic, n-a prea stat ea să ne facă prăjituri... sau să ne cânte ca să adormim, înţelegi? "Bună ca pâinea caldă", mai auzi pe careva, mama - mama cea bună şi cu tata.
Eddie: Şi care-i problema ta?
Andy: Zic şi eu că mai vezi câte un tată care aruncă un băţ şi câinele i-l aduce şi toţi se-mbrăţişează şi alte astea. Te pune pe gânduri. Adică, şi noi am mers o dată la paradă, de Ziua Irlandei, parcă aia a fost singura dată când am ieşit şi noi împreună, ca o familie, nu-i aşa?
Eddie: Cum? De Ziua Irlandei? Atunci, ce? A, da, şi ce s-a întâmplat atunci, ce-ai făcut? I-ai furat jucăria unui copil şi imediat a apărut poliţia să ne ia la-ntrebări şi... şi... şi pentru ce? Din cauza unui rahat de jucărie, din cauza ta, şi te mai miri de ce nu ieşeam cu tine în oraş?
Andy: Ce... păi, păi, păi asta s-a£-ntâmplat fiindcă nici nu ieşisem nicăieri, asta era, era un şoc, habar n-aveam cum să ne purtăm.
Eddie: A trecut vreun Crăciun fără să primiţi cadou?
Andy: Nu, dar... cine nu primeşte, nu?...
Eddie: Am ridicat vreodată mâna la voi?
Andy: Nu vreau să mă plâng, tată, vreau numai să...
Eddie: Atunci ce naiba vrei?
Andy: Nu ştiu, sunt nişte lucruri... Mama e bolnavă, sau ce-i cu ea?
Eddie: Bine, uite, nu suntem perfecţi, nimeni nu e, iar mama... îşi mai pierde şi ea cumpătul din când în când...
Andy: Da, ştiu, la fel şi Deirdre, fără nici o logică...
Montări în România: Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, 2005, spectacol lectură.
Dacă sunteţi interesat de textul integral al acestei piese, scrieţi-ne pe adresa [email protected]. Orice alte comentarii, sugestii, reclamaţii le aşteptăm la aceeaşi adresă.