Edward este un matur cu sufletul unui "puşti de 14 ani, blocat în aceeaşi zi pe care o retrăieşte mereu". Scrie scenarii de film pe baza amintirilor din copilărie şi câştigă o căruţă de bani din asta. Temele sale predilecte sunt violenţa şi răzbunarea. Îl chinuie întrebarea "De ce Adam nu l-a ucis pe Cain?".
Scena care revine obsesiv în mintea sa este, de fapt, o zi din viaţa lui. Eddie are 14 ani, Robby, fratele său, 12 ani, iar Misty, sora lor, 6 ani. Băieţii se joacă împuşcându-se cu gloanţe imaginare. La un moment dat, se iau la bătaie şi Robby, enervat de faptul că Eddie îl face "prost", încearcă să îl sugrume. Eddie se răzbună lovindu-l pe Robby în osul cocsal, cel pe care i-l fracturase tatăl lor. Maltratările şi violenţa făceau parte din tratamentul uzual care li se aplica în familie. Doar fetiţa e protejată, ea nu are nici o vânătaie.
Producătorul negociază cu Edward modificarea scenariului. Finalul trebuie să-l absolve cumva pe erou de orice vină în moartea răufăcătorilor. Totul trebuie să pară o pedeapsă meritată şi imposibil de evitat. Edward ezită să se angajeze. Producătorul îi promite multe ca să îl convingă, inclusiv o felaţie făcută de o asistentă proaspăt angajată.
Edward vrea să plece la Lutz, să îl întîmpine pe fratele său, Robert, după 23 de ani de închisoare pentru uciderea tatălui, mamei şi surorii sale. Robert va fi eliberat pentru că statul nu mai are banii necesari pentru a-i plăti medicaţia. Înainte de a pleca ajunge la o înţelegere cu producătorul.
Edward lucrează la refacerea scenariului şi, simultan, pare să lucreze la refacerea scenei crimei din copilăria sa. Robby şi Misty îl ajută la reluarea scenei de mai multe ori, dar încercarea de a transforma finalul este zadarnică. Tatăl e ucis de Robby din cauza violenţele sale, mama e ucisă pentru că a tăcut mereu. Edward vrea să ştie de ce a fost el cruţat, şi nu Misty. Poate pentru că, înfricoşat, a făcut pe el.
În scenariile lui Edward copii scapă mereu, în viaţă copilul, Misty, a fost împuşcat de Robby. Robert oferă o motivaţie a gestului său: "Trebuia să înţeleagă toată lumea cât eram de furios." Edward e cuprins de remuşcări la gândul că ar fi putut face ceva ca să împiedice moartea surorii.
Scenariul e finalizat şi predat producătorului. Edward e marcat de munca sa. Producătorul e încîntat, chiar dacă ştie că o scenă, cea cu moartea fetiţei va cădea.
Edward nu e foarte fericit să îşi întîlnească fratele, dar simte că o confruntare cu Robby poate fi unica şansă de a depăşi pragul vârstei de 14 ani, de a scăpa de spaime şi de a învăţa să meargă mai departe, să iubească.
Robert, Silver, noua sa prietenă, şi Edward se cazează la un hotel pe cheltuiala lui Edward. Edward îl urăşte pe Robert, e furios pe el. E furios şi că fratele său face sex în camera de alături. Cînd termină partida de sex, Robert vine să îşi ia medicamentele. Fiind ţinuţi sub observaţie, cei doi foşti deţinuţi, Robert şi Silver, trebuie să respecte dozajul de tranchilizante prescris. Îi explică lui Edward că în acea zi din copilăria lor a simţit că furia sa era prea mare pentru a fi satisfăcută fără a omorî. Şi că nu l-a omorît pe Edward pentru ca acesta să confirme violenţele tatălui şi pasivitatea mamei. Şi să îl ajute să fie achitat de morţile lor.
Robert ia tranchilizantul şi pentru câteva momente e confuz. Edward profită de aceste momente pentru a-l convinge pe fratele său să ia încă o pastilă şi încă una şi tot aşa, pînă cînd acesta moare de supradoză. Finalul scenei e ca un fragment din scenariile lui Edward, el e criminalul perfect care a creat o poveste din care să iasă nevinovat, dar Silver, care văzuse totul, apare şi îl sugrumă cu cordonul halatului de baie. Apoi totul se întunecă.
Edward se află în faţa unui poliţist. Ca şi cum şi-ar trăi scenariul, vorbind despre sine la persoana a treia, Edward îşi justifică crimele: în ciuda faptului că îşi iubea fratele, Robert trebuia omorât pentru că el era sursa răului. În plus, Silver, pentru că avea relaţii sexuale cu acesta, nu putea fi cruţată. Edward nu pare conştient de crime, decît în momentul în care realizează că hainele lui sînt pline de sînge. Dar nu are remuşcări, erau doi criminali ce trebuiau ucişi în scenariul său. Se sună la psihiatrie pentru a anunţa noul caz: Edward, un erou criminal.
Fragment din Scena 3.
Edward: Ce-i?Robert: (batjocoritor) Am văzut moartea în faţă.
Edward: Mai taci.
Robert: Nu, tu să taci.
Edward: Nu, tu să taci.
Robert: Nu, tu să taci.
Edward: Fă-mă!
(Robert mimează că ţine în mâini o puşcă mare şi încărcată şi că ar putea trage cu uşurinţă în Edward.)
Misty: Ia mai tăceţi! Amândoi!
(Robert ţinteşte aiurea şi se opreşte asupra lui Misty şi trage. Ea se ghemuieşte, cade pe spate. A murit. Edward suspină şi îşi acoperă faţa cu mâinile.)
Robert: Mereu uiţi partea asta. Mereu sari peste ea. Mereu scrii despre un copilaş care se află în pericol, în calea ucigaşului şi publicul gândeşte 'oh, nu, nu copilul.' Mereu îi descrii în primejdie de moarte ca apoi să-i salvezi. Îi salvezi deşi şti prea bine că, mai întâi de toate, lucrurile nu stau chiar aşa. Copiii nu sunt protejaţi. Copiii sunt nişte ţinte interesante. Moartea lor zice ceva despre intensitatea urii resimţite şi cât de fidel eşti tu violenţei. Copiii nu sunt protejaţi de vreo mână dumnezeiască care opreşte gloanţele chiar când acestea să-i rănească. Gloanţele îi ajung mai repede pe copii fiindcă ei le caută cu lumânarea.
(Edward merge lângă Misty. O ţine de mână. O mângâie pe cap.)
Edward: Misty?
Robert: Tu n-ai făcut asta.
Edward: Nu.
Robert: Ai stat pur şi simplu şi te-ai uitat la mine şi urina ţi se prelingea pe picior.
Edward: Ce-ai făcut?
Robert: Nu ce ziceai tu. Stăteai şi te uitai la mine. Şi eu am dat drumul puştii din mâini.
Edward: Era chiar lângă piciorul meu. Aveam 14 ani.
Robert: Dar Adam nu-l ucide pe Cain. Nu în povestea asta.
Edward: De ce nu? De ce nu-l ucide pe Cain? Puşca este chiar la piciorul lui. Ar trebui să o ridic şi să ucid ticălosul care tocmai mi-a ucis surioara. Era doar un copil. De ce? Nu era decât o copilă.
Robert: Trebuia să înţeleagă toată lumea cât eram de furios.
(Respiraţia lui Edward devine şuierătoare. Nu poate respira. Supărarea îi cauzează un atac de astm.)
Robert: Unde-ţi este inhalantul, Eddie?
Edward: L-am lăsat la şcoală.
(Respiraţia lui Edward este tot mai şuierătoare. Starea lui este îngrijorătoare.)
Robert: Poftim, foloseşte-l pe-al meu.
Edward: Pleacă de lângă mine.
Robert: Nu-i nimic. N-am să-i spun tatei că l-ai uitat iarăşi la şcoală.
(Robert pune inhalantul la gura lui Edward. Apasă o dată şi atacul de astm regresează. Misty ridică capul de pe podea.)
Misty: Ai avut un atac de astm după ce m-a împuşcat Robby?
(Edward încuviinţează din cap.)
Misty: Patetic.
Edward: Ar fi trebuit să-l opresc. Ar fi trebuit să fac ceva. Haideţi s-o luăm de la capăt. Hei, Robby, haide de la început.
Robert: Ăăăăăă, de la ' N-ai coaie s-o faci!'
Edward: Deci el îl împuşcă pe tata şi eu sar, ă, să vedem. Prind puşca poate de aici, de la mijlocul ţevii şi...
(Ca doi actori care nu cad de acord cum să joace scena, Edward şi Robert încearcă rescrierea evenimentelor.)
Robert: Şi eu fac scheme în spatele tău încercând să o împuşc pe mama. Dar tu-mi stai în cale. Nu reuşesc să ţintesc. Oh nu! Oh, nu! Şi până la urmă tot trag! Bam!
Edward: Dar ratezi!
Robert: Nu ratez.
Edward: Ba da.
Robert: Ba nu. Şi acuma mă rotesc încercând să ochesc fetiţa. Pe copila cea scumpă. Copilul era prea mic şi în plus mai era şi fetiţă şi de aia tata nu dădea şi în ea. E doar un copil, Eddie! Cum ai s-o protejezi?
(Edward sare în bătaia puştii, între Misty şi Robert. Stă acolo tremurând.)
Robert: Dacă stai în faţa ei am să te împuşc pe tine, şi apoi am s-o împuşc şi pe ea, chiar dacă ai să faci pe tine.
(Sună un telefon.)
Edward: Nu Robby. Nu fă una ca asta. Te rog.
(Telefonul sună întruna. Robert îl bagă la subsuoară. Dar sunetul acestuia nu-l lasă să se concentreze.)
Robert: Nu răspunzi?
Misty: Nu îmi amintesc ca în acea noapte să fi sunat telefonul.
Robert: Nici n-a sunat. Telefonul tău sună. Sună. Sună în camera ta de hotel din Los Angeles.
Edward: Oh, scuze. Scuzaţi-mă. Durează un moment. Nu faceţi nimic până mă întorc. Promiteţi-mi.
Robert: Mda, mă rog.
(Edward merge până la birou şi ridică receptorul. Robert o ajută pe Misty să se ridice de pe jos. Traversează scena şi devin producătorul şi asistenta acestuia.)
Edward: Alo.
Producătorul: Ai o voce de parcă te-am trezit. Ai face bine să nu dormi. Am nevoie de paginile alea şi ai face bine să fie geniale.
Edward: Tocmai lucram la asta.
Producătorul: Ai terminat?
Edward: Încă mai lucrez.
Producătorul: Geniale? Sângeroase? Pline de răzbunare? Dar eroul rămâne nepătat, nu? Aşa-i?
Edward: Mai lasă-mi încă două ore.
Producătorul: Am s-o trimit pe asistenta mea. O mai şti? Mary. I-ai rămas dator cu o cină.
Asistenta: Ellen. Numele meu este Ellen, domnule.
Producătorul: Poate că ar trebui să-ţi fac şi eu o vizită. Nu că m-aş îndoi de calitatea muncii tale, dar aş vrea totuşi să verific ce-ai scris înainte de a pleca la Moss.
Asistenta: Lutz, domnule. Trebuie să plece la Lutz.
Producătorul: Exact.
(Robert şi Misty se întorc în camera de hotel a lui Edward.)
Edward: Ba aş fi putut. Nu trebuie decât să derulăm puţin înapoi.
Robert: Cât?
Edward: Cam până pe la mijlocul paginii 6.
Robert: Luminează-mă.
Edward: Mă sugrumi. În ziua în care ţi-am rupt noada.
Robert: A, da. Uitesem ziua asta. Şi ce se întâmplă?
Edward: Tu zici: 'Uite ce-am făcut din cauza ta!'
Robert: Şi apoi?
Edward: Şi eu am zis 'Nu-s eu de vină, prostule. Prostule, prostule.'
Misty: Chiar nu-mi amintesc toate astea.
Edward: M-ai prins de gât şi mă sugrumai şi eu te-am lovit în fund. Şi vezi tu, dacă nu te-aş fi lovit te-ai fi putut aşeza. Şi dacă te-ai fi aşezat nu ai mai fi luat puşca şi dacă nu ai mai fi luat-o, ei atunci, ştii tu.
Robert: OK. Să vedem dacă merge.
(Edward şi Robert iau poziţia pe care tocmai o amintesc.)
Misty: Şi eu ce fac?
Edward: Ă... plângi?
Misty: Ce patetic. Nu vreau să plâng.
Edward: Tu doar plângi, OK?
Misty: Nici vorbă, vreau să fac ceva mai interesant, mai...
Edward şi Robert: Tacă-ţi fleanca, Misty.
Misty: Bine. Nesimţiţilor.
Edward: Bun. Să reluăm. Trebuie să prind avionul.
Robert: Gata?
Edward: Am zis asta de mult. Să-i dăm drumu'.
Robert: Uite ce-am făcut din cauza ta!
Edward: Nu-s eu de vină, prostule. Prostule, prostule
(Dintr-o dată, Robert începe să-l strângă de gât pe Edward. Îl strânge de-a binelea.)
Misty: Termină! Termină! Robby!
Edward: Nu, nu, prea strâns. Nu mai am aer. Robby nu pot vorbi. Ar fi trebuit să te conving să nu faci una ca asta în loc să te lovesc în fund. Robby, mă strângi prea tare, Robby, Rob, Ro...
(Robert strânge într-atât încât Edward nu mai poate vorbi. Edward începe să se zbată şi să-l lovească pe Robert.)
Misty: Robby, Robby! Lasă-l! Îl strângi prea tare! Nu înţelegi! Vrea să te salveze. Robby termină! Încetează Robby! Termină! Robby!
(Edward nu poate scăpa din strânsoare. Ridică piciorul, îl izbeşte pe Robert în axilă. Robert cade şi Edward cade peste el. nu se mai bat. Robert duce mâna la locul dureros. Edward se ridică. Stă în picioare şi priveşte spre fratele său, care este ghemuit la pământ. Edward este cutremurat, speriat şi supărat.)
Edward: Ticălosule.
Misty: Nu.
Edward: M-a lovit!
Misty: Nu îţi trece dacă dai în el.
Edward: M-a speriat. M-a lovit.
Misty: Şi? Ai murit?
(Edward o priveşte de parcă s-ar uita la o nebună. Apoi îl loveşte pe Robert, drept în coccis. Robert urlă de durere.)
Edward: Cred că am să-i mai dau una.
(Se sting luminile. Robert urlă de durere în întuneric.)
Montări în România: Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, 2005, spectacol lectură.
Dacă sunteţi interesat de textul integral al acestei piese, scrieţi-ne pe adresa [email protected]. Orice alte comentarii, sugestii, reclamaţii le aşteptăm la aceeaşi adresă.