Nadejda, o fetiţă de 11 ani, cu tot felul de ticuri care îi crispează faţa şi-i deformează corpul, urmăreşte pitită după un tomberon ce se întâmplă în casa în care alţi copii, cam de aceeaşi vârstă cu ea, se joacă de-a mama şi de-a tata. Voin are 12 ani şi pozează în tată citind ziarul cu ochelarii pe nas. Mama Milena, sora lui Voin, mai mică cu un an, roboteşte prin bucătărie într-un halat colorat, iar Andrei, de 10 ani, este băiatul lor şi nu-şi găseşte astâmpărul. Familia se pregăteşte de masă.
Tatăl citeşte cu glas tare ultimele ştiri privind situaţia economică a ţării, din ce în ce mai proastă. Deşi este avertizată în repetate rânduri de soţul ei că pereţii au urechi, Milena nu se poate abţine să nu blameze statul. Furia lui Voin se declanşează în clipa în care Andrei, băiatul lui, abia un copil, începe să îşi exprime şi el ura, chiar dacă numai pentru supa prea sărată a mamei. Bărbatul îşi iese din minţi şi îşi loveşte copilul. O pălmuieşte şi pe soţie din când în când. Cuvântul lui este lege în casă. Andrei trebuie să înveţe să respecte regulile de bază: "capu-n nisip, fundul la perete", "nu văd, nu aud şi mai ales, nu gândesc", "nici o dovadă, nici o semnătură, nici o declaraţie, nici un gând, mă grăbesc, nu ştiu, n-am timp, nu sunt eu ăla". Nici măcar în mamă, tată, bunic sau soră nu poţi avea încredere. "Oamenii sunt duşmanii omului!".
Nadejda se dă de gol şi întrerupe jocul celor trei. Voin şi Andrei se trag speriaţi înapoi. Nu au curajul să pună mâna pe "spion". Milena reuşeşte însă să-o prindă pe Nadeja, care e crispată de frică. Imobilizată şi brutalizată, Nadejda cere îndurare pe muteşte. Se comportă ca un câine la comandă şi asta o îmbunează pe Milena. Îi agaţă un lanţ de gât şi o leagă de tomberon.
Jocul poate fi reluat acum deşi, iniţial, Andrei vrea sa renunţe la rolul său. Ştie că e normal ca părinţii să-şi bată copiii, aşa cum şi Milena ştie că femeile pot să fie pocnite de soţii lor, dar s-a săturat să fie el tot timpul copilul şi să mănânce mereu bătaie. Totuşi, înscenarea continuă. Mama este înştiinţată printr-un plic că a fost concediată din cauza că cineva a turnat-o că a vorbit împotriva cuiva. Voin îi spune că el a turnat-o şi să aibă grija pe viitor ce vorbeşte. Tatăl, în schimb, şi-a primit salariul, dar asta nu înseamnă că cel mic va avea adidaşi noi. În timp ce părinţii lui dorm, copilul incendiază casa şi fură banii. "Se aude doar geamătul câinelui".
Andrei reintră în scenă cu noua sa pereche de Reebok. Se îndreaptă către Nadejda, care se comportă în continuare ca un câine, pe care încearcă să o ademenească cu ciocolată, iar ea se apropie suspicioasă în vreme ce băiatul dă să o lovească. Nadeja fură ciocolata şi reuşeşte să scape de loviturile lui Andrei.
Reapar Milena şi Voin în costume arse. Tatăl şi băiatul învaţă acum limba engleză în şoaptă (cuvinte ca mormânt, tumoare, război, victime, şobolani). Mama, o femeie emancipată, bate cu rapiditate la maşina de scris (fără a avea însă hârtie în ea). E vizibil iritată de prezenţa celor doi, dar încearcă totuşi să se concentreze. Milena pare că a uitat de familia ei. Nereuşind să-i atragă atenţia, Andrei, acum de 40 de ani, ia un pistol din sertarul mesei şi îşi împuşcă părinţii. Totul sub privirile Nadejdei.
Pe scara pe care mai înainte murise Voin, stă Andrei de data aceasta mâncând cu pofta o ciocolată şi privind-o pe Nadejda care se agită ca un căţel fricos şi pofticios. Se porneşte o ploaie care spală petele de sânge. Andrei este strigat de undeva de sus de Milena, iar Nadejda rămâne sub picuri, fără adăpost şi fără cuvinte.
Jocul continuă. În încăperi diferite, tatăl şi mama numără la unison resursele care vor asigura supravieţuirea familiei: Milena grămezile de nuci, zahăr şi sfeclă, Voin banii. Totul este bine depozitat şi compartimentat. Au ceva pus deoparte, dar trebuie să fie prudenţi şi să facă economii. Voin spune că e spre binele familiei, deşi el însuşi depăşeşte raţia de mâncare ce i se cuvine. Milena se preface că-l aprobă şi nu comentează dovezile de egoism şi de avariţie ale soţului său. În aceste condiţii, câinele Nadejda e un lux pe care nu şi-l pot permite. Cel mult poate fi o rezervă de hrană. Andrei este acum o fetiţă, al cărui drept la zestre este negat. Gândul unei căsătorii iminente îi provoacă un atac tatălui, fatal. Mama îl jeleşte, în vreme ce Andrei îi dă şi acesteia o lovitură mortală. Apoi părăseşte casa cu sacii de bani şi de mâncare şi cu osul pe care îl ronţăia Nadejda.
Mai târziu, Andrei se apropie de Nadejda, acum redevenită fetiţă, interesat s-o cunoască şi aceasta pare să răspundă. Orfană fiind, se indispune numai atunci când băiatul o întreabă de părinţii şi de locuinţa ei. Fredonează câteva cântece populare împreună şi sfârşesc prin a se rostogoli pe scenă împlinind o dragoste violentă.
Apoi membrii familiei revin la posturile lor: Voin, Milena şi Andrei la masă, Nadejda în colţ. Toţi oftează, deprimaţi şi taciturni. Îşi împărtăşesc coşmarurile, care au legătură între ele, şi iau sedative. Vestea că acestea ar putea să fie retrase de pe piaţă provoacă moartea mamei şi a tatălui. De fapt, vestea era o glumă a celui mic.
În următoarea secvenţă, Milena îi povesteşte lui Voin despre noile manifestaţii din oraş. Andrei vine entuziasmat acasă relatând atmosfera din timpul demonstraţiilor de stradă la care el a participat. Un asemenea comportament de "trădător şi de drogat mituit de capitalişti, de Kohl şi de Clinton" nu putea rămâne nepedepsit de tatăl care îşi bate fără milă băiatul. Mama îi aprobă decizia. Refuzându-i-se dreptul la opinie, copilul îşi omoară părinţii cu lanţul în care stătea Nadejda. Câinele lipseşte, a fost furat.
Andrei şi-a făcut bagajele să plece în Vest. Îşi ia rămas-bun de la Nadejda, care se agaţă cu disperare de el şi de la părinţii săi care mor de durere.
Spre finalul jocului, îl găsim pe Andrei în colţul în care era înainte căţelul. Tatăl şi mama stau învineţiţi la masă. Nadejda reapare atunci de după tomberon, implorându-i să se trezească, promiţându-le imposibilul. Când aud că fetiţa a aruncat o bombă, Voin şi Milena tresar. E prea târziu însă. "În depărtare se aude sunetul unei explozii. Toţi rămân nemişcaţi."
Scena a VIII-a.
(Scena la fel ca înainte, Milena. şi Voin sunt aşezaţi la masă. Milena. face un ghem, Voin o ajută - ţine restul de lână. Nadejda nu mai e în colţul său. A rămas doar zgarda pe care o avea la gât.)Milena: Am auzit că în oraş se fac demonstraţii.
(Milena deapănă lâna. Vorbeşte parcă-ar citi o carte de reţete culinare. Voin, absolut dezinteresat, îi urmăreşte lucrul.)
Voin: Zău? (Amândoi tac. Muncesc.)
Milena: Ai grijă să nu-ţi scape firul.
Voin: Am grijă. (Tac.)
Milena: Au anunţat la radio... treaba asta cu demonstraţiile.
Voin: Zău. N-am auzit. (Scapă firul.)
Milena: Voine! Nu ţi-am spus să ai grijă?
Voin: Îmi pare rău. (Descurcă lâna. Continuă să lucreze.)
Milena: Spuneau că e multă lume.
Voin: N-am auzit.
Milena: Au furat ceva.
Voin: Zău? Cui?
Milena: Nouă. Poporului.
Voin: Mie nu.
Milena: Spuneau că le cărau cu sacii. Bani, hârtii, nişte documente.
Voin: Zău? Pe ale mele nu le-au furat.
Milena: De unde poţi să şti?
Voin: Ştiu. Nu am nici bani şi nici hârtii.
Milena:... şi nişte documente.
Voin: Cel pe care l-au furat, bine i-au făcut. Ăla care are în ziua de azi bani, sigur i-a furat.
Milena: Spuneau că hârtiile alea ar fi fost mai importante.
Voin: Mint. Nu există ceva mai important decât banii.
Milena: Există. Ziceau că documentele.
Voin: Să fie. Asta pe mine nu mă priveşte.
Milena: Unde e căţelul?
Voin (Calm): L-au furat.
(Milena, şi mai calm, primeşte ştirea, ca şi cum asta ar fi ceva foarte logic).
Milena: A.
(De undeva din depărtare, din afara scenei, se aude sunetul unui fluier de arbitru. Privesc miraţi în direcţia din care se aude fluieratul. În această clipă, apare Andrei. fluieră. Ţine în mâini steagul Republicii Dominicane. E vesel.)
Andrei: A-nceput, a-nceput! A-nceput, a-nceput!!!
Milena: Ce ai acolo?
Andrei: Un steag.
Milena: A, un steag...
Voin: Asta pe mine nu mă priveşte.
Andrei: E - gata - e gata!
Milena: Andrei, nu mai striga aşa. Am obosit. Am tricotat toată ziua.
Andrei (Cotrobăie prin bucătărie. Găseşte o bucată de pâine. Rupe din ea. Mănâncă.): Am fost în piaţă. Să vezi ce balamuc. Ei porneau spre noi, noi porneam spre ei. Ei aruncă cu gaze lacrimogene, noi fugim care-ncotro. Ei cred - gata, s-a terminat, dar începe vântul, spulberă gazele lacrimogene, noi ne-ntoarcem şi strigăm: "Arestaţi vântul! Arestaţi vântul!"
Milena: Andrei mamă, puteai s-o păţeşti.
Andrei: Cine? Eu s-o păţesc?! Ăia-s nişte labagii, mamă.
Voin: Andrei!
Andrei:... scuză-mă, tată. Ne ameninţă, fricoşii; să-i fi văzut cum erau echipaţi - căşti, bastoane. Dar erau căcaţi pe ei...
Voin: Andrei!
Andrei (Simultan.):... iartă-mă tată, n-au suflet, lucrează pe bani, sunt plătiţi şi s-au căcat pe ei, să nu cumva să moară pentru o jumătate de porc, nişte căcănari, scuze tată, scuze...
Voin: Andrei!!! (urlă)
Andrei: Iartă-mă tată. M-am aprins, nu mai înjur, gata.
Milena: Vrei să mănânci ceva, mamă?
Andrei: Vreau. Ce avem de mâncare?
Voin: N-avem nimic.
Milena: Cum să nu avem? Ne-a rămas ceva de la prânz.
Voin: Pentru el - nu e nimic.
Andrei: Da ce-am făcut? Ce te-a apucat, bătrâne?
Voin (Lovind cu pumnul în masă.): Suflet vândut, să te hrănească ăla care te plăteşte!!!
Andrei: Ce ai tată? Cine să ma plătească?
Voin: Ăla care ţi-a dat valută să umbli pe străzi, să te baţi cu poliţia, ca un vagabond!!!
Andrei: Dar eu nu m-am bătut, doar am strigat...
Voin: Şi la cine ai strigat, rahat american? La cine ai strigat tu?! La poliţiştii noştri? La oamenii noştri? Pentru cine ai strigat? Pentru fascişti, pentru Hitler şi Helmut Kohl? Pentru jegosul de Clinton care ne-a dezbinat poporul?
Andrei: Tată... Mamă, spune-i şi tu...
(Milena priveşte în jos.)
Voin: Ce are să-mi spună ea mie?
Milena: La radio au anunţat că nu Clinton ne-a dezbinat.
Voin: Ce-au anunţat?! Care radio, ce prostii... (smulge radioul din priză, cu tot cu priză.) N-o să-mi spună ei mie ce să fac, aici, în ţara mea. N-o să mă cumpere ei pe mine pe un pumn de dolari, nu merge aşa frăţioare! (Aruncă radioul.)
Milena: Voine! (Iese fugind, se uită la radioul spart).
Voin: Să nu mai văd prostia aia în casa mea, s-a înţeles? (Se referă la radio.)
Voin (Către Andrei.): Să văd pupilele! Arată-mi pupilele!!!
Andrei: Ce ai tată, vezi că-mi scoţi ochiul.
Voin: Te scot eu pe tine afară din casă, huligane! Să-ţi văd pupilele, drogatule! Vă-mpart droguri acolo, vă burduşesc buzunarele cu bani, vă dezbină familiile, mama lor de nemţi!!!
Milena: Unde împart droguri?
Voin: Cum unde, pe străzi!
Andrei: Jur pe mama, tată, nu...
Milena: Să nu juri pe mamă, porcule. Să văd. (Vrea să se convingă şi singură de dovezi.)
Voin: Arată mâinile! N-auzi?! Ridică-ţi mânecile.
Andrei: Ce droguri, mamă, pe cuvânt că nu...
Milena (Şi mai nebună ca Voin.): Gura! Ridică mânecile.
Andrei (Execută.): Vezi, nu e nimic. Nu mă droghez, pe cuvânt, ce v-a apucat?
Milena: Nu se vede nimic. Dă-ţi jos pantalonii.
Andrei: Mamă...
Voin: În vest au inventat nişte droguri speciale, care se transmit prin hipnoză... până în creier.
Andrei: Haide, tată...
Milena: Dă-ţi pantalonii jos!
Andrei (Execută.): Vezi că nu e nimic...
Voin: Le injectează drogurile în dinţi.
Milena (Îl apucă pe Andrei de cap.): În dinţi? Cască gura.
Andrei (Încercând să fie realist): Doamne, Milena, cum în dinţi?
Milena (Nu mai ştie noţiunea de realitate): Să nu-mi spui tu mie, Milena.!
(Îl apucă de falcă.)
Milena: De-asta te-am crescut eu de când erai un kil de carne, ca să ajungi să te târăşti pe străzi cu drogaţii?!
Milena (După ce-l analizează.): N-are nimic.
Voin: Al cui e steagul ăsta? (Silabiseşte.) Re-pu-bli-ca...
Andrei: Republica Dominicană.
Milena: Unde-i asta?
Andrei: În America Latină.
Voin: La negri, acolo?
Milena: Negrii sunt recunoscuţi că umblă cu droguri.
Voin: Pentru nişte negri te baţi tu cu poliţia?
Andrei: Nu m-am bătut, tată.
Voin: Negrii te plătesc să-ţi pustieşti tu ţara?
Andrei (Aproape pierzându-şi răbdarea): Nu sunt plătit de nimeni, cine ţi-a mai spus şi prostiile astea?
Milena: Cum îi hipnotizează, Voine, ia spune? Asta sigur negrii o fac. Cum au ei ochii ăia...
Andrei: Ce hipnoză, mamă, ce tot vorbiţi?!!
Voin: Ţi-ai găsit cui să te vinzi, Americii de Sud. Să te închini steagului lor. În buricul Serbiei, leagănul provinciei Kosovo, a ţarului Lazar şi Duşan cel mare!!! (rupe steagul). Mă cac eu pe istoria lor, lor să le facă politică Clinton ăla, pe noi să ne lase în pace!
Milena: Ciori răhăţite! Rahaţi de negri!
Andrei: Mamă, e ruşine...
Milena: Ce-ai spus?
Voin: Cum vorbeşti cu mama ta? (Se apropie de Andrei cu restul de steag în mână.)
Andrei: N-are rost să vorbească aşa.
(Voin începe să dea în Andrei cu brutalitate. Îl bate cu sălbăticie. Urlă.)
Voin: Mamei tale îi răspunzi aşa, gunoi mituit? Cine te-a crescut aşa, Musolini? Cine te-a alăptat câine viclean, generalul Romulus şi Remus?
Milena: Uşor Voine. Îl omori.
Voin: Lasă-l, să-l omor, rahat cu ochi ce e. (Milena îi desparte).
Milena: Gata! O să înfunzi închisoarea.
Voin: Ce închisoare? Cine-o să mă judece? Nu cumva o să mă judece la Haga?
(Milena reuşeşte să-l ia pe Andrei din mâinile tatălui).
Milena: Destul.
Voin: Mama lui de trădător.
Andrei (Printre lacrimi): Nu sunt trădător...
(Voin se calmează. Se duce până în casă, aduce televizorul, se aşează în faţa televizorului închis. Se uită atent.)
Milena (Către Andrei.): Ridică-te. De azi încolo nu mai ieşi din casă. Până-n curte poţi să ieşi, mai departe nu. Să-i mai prind pe huliganii ăia că-ţi strecoară droguri.
(Andrei nu ştie ce să mai spună. Se uită la ei, apoi, încet, jignit, se retrage în pat. Milena. se aşează la masă, ia ghemul de lână. Continuă să lucreze. Se uită, din când în când la televizor. Amândoi se comportă ca şi cum ar asculta ştirile. Din când în când dau din cap, comentează.)
Voin: Ţ-t£-ţ. Ascultă ce spun.
Milena: Ascult.
Voin: Ţ-ţ£-ţ (Amândoi, atenţi.)
Voin: Să ne vândă ei ţara... străini burduşiţi cu bani. (Voin scuipă.)
Milena: Dacă ar exista o lege ca să-i bage după gratii pe nenorociţi. Ne otrăvesc copiii.
Voin: Ţ-ţ£-ţ. (Scuipă iarăşi. Andrei se ridică din pat. Iese din cameră, din casă.)
Milena: Unde vrei să pleci?
Andrei: Să văd unde-i căţelul.
Milena: Poţi să mergi până în curte. Mai departe nu.
(Andrei iese în faţa casei).
Voin: Nu mai avem căţel.
Andrei (Se opreşte.): Ce vrei să spui?
Voin: Aşa, bine - nu mai avem. Ni l-au furat.
Andrei: L-au furat? Şi voi nu faceţi nimic?
Milena: Păi ce să facem? Au venit, mamă, hoţii şi l-au furat.
Andrei: Au venit şi l-au furat. (Iese trist.)
Voin: Acum i-a venit dorul să se joace cu căţelul... smiorcăitul.
(Andrei vine până în colţul unde era locul căţelului. Ia zgarda şi-o înfăşoară în jurul palmei. Porneşte spre casă.)
Milena: Unde te duci?
Andrei: Să mă culc.
Milena: Asta ai voie.
(Andrei intră în casă, trece pe lângă cei doi părinţi, care sunt fiecare concentraţi pe lucrul lor. Se opreşte în spatele lor. Brusc le pune lanţul în jurul gâtului. Îl strânge, îi omoară. Milena şi Voin cad, fără glas. Andrei priveşte scurt corpurile celor doi părinţi. Ridică din umeri.)
Andrei: Nu se putea altfel.
BEZNĂ.
Dacă sunteţi interesat de textul integral al acestei piese, scrieţi-ne pe adresa [email protected]. Orice alte comentarii, sugestii, reclamaţii le aşteptăm la aceeaşi adresă.