Evanghelii din Evanghelie

Citiți introducerea acestei cărți aici.


Doamna Dorina Miclea, soția Părintelui Ioan Miclea, după moartea acestuia, survenită în 1982, i-a adunat manuscrisele, destinate Bisericii, și care trebuiau să ajungă la Preasfințitul Alexandru Todea. Preasfinția Sa le-a preluat de la Blaj, în iarna lui 1984. Era însoțit de Părintele Ioan Roșca. Dar, la intrarea în Târgu Mureș, îi așteptau două mașini ale Securității. Cei doi au fost reținuți la Securitate până pe la ora 2 noaptea, apoi eliberați. Abia la ora 4 dimineața au ajuns la Reghin. Sacii cu manuscrise și documente au rămas la Securitate și nimeni nu i-a mai recuperat vreodată, chiar dacă Preasfințitul Todea i-a revendicat de nenumărate ori. Părintele Ioan Miclea își doarme somnul de veci la Blaj. Poate la Înviere ne va spune și nouă ce conțineau manuscrisele arestate. (Episcop Virgil Bercea)

Cele ce urmează în această carte sunt expunerea înțelesului anumitor idei ale Domnului, privitoare la cele mai actuale și permanente probleme ale vieții noastre de toate zilele. Ele sunt o sugestivă tălmăcire a șapte teze alese din Sfânta Scriptură: Sărăcia, Durerea, Iubirea, Autoritatea, Preoția, Pacea și Antitezele Evanghelice. Autorul a adunat texte concludente pentru intențiile sale. Chemarea stăruitoare a cititorului la izvorul curat al Evangheliei, îndrumarea lui spre simplicitatea liberatoare la care ne invită cu exigență totală Cartea Sfântă, nu poate decât să nutrească și să edifice. (Episcop Tit Liviu Chinezu)


Când îl am înaintea ochiului minții pe Hristos, primul lucru care mă impresionează și care dă tonalitate și culoare întregii sale persoane este Sărăcia; o sărăcie nobilă, curajoasă, aspră, năprasnică; sărăcia demnă, eroică, dumnezeiască. Nu-mi pot închipui, oricât m-aș căzni, pe Fiul lui Dumnezeu decât sărac. El, care a avut misiunea să fie doctorul celor mai arzătoare nevoi omenești, El, care a fost trimis de Tatăl să ridice trestia gata să se frângă; El care a venit să smulgă chipul lui Dumnezeu din cătușele materiei; să fie bucuria lacrimilor, apa însetaților, iertarea păcătoșilor, ochiul, piciorul, viața, Pâinea sfântă care dă, susține și întărește viața flămânzilor. Hristos nu putea fi decât Sărac. Doar era necesar ca în El să se realizeze aspirațiile celor două jumătăți de omenire. El avea să fie Dreptatea; or aici, pe pământ, chiar și cea mai dreaptă avere, dacă e examinată prin prisma gândurilor lui Dumnezeu, este Himalaya nedreptății; Hristos a trebuit să fie sărac, dacă a voit să vină într-o lume care se zbătea în lipsă. În lume, cei mai lipsiți sunt săracii; bogaților de atunci, ca și celor de azi, le lipsesc multe, fără s-o știe și s-o simtă, fiindcă nu pot simți, bogați fiind, lipsa Sărăciei, lipsa lui Hristos, identificat cu Sărăcia. Pe când săracii adevărați primesc orice, de aceea n-au respins și nu-l resping nici astăzi pe Hristos. Răscumpărarea unei lumi sărace nu o putea face decât un Dumnezeu Sărac.

De altă parte, dacă Dumnezeu a binevoit să se scoboare din cer, la om, pe pământ, n-a voit să umble cu jumătăți de măsuri; El este Absolut în toate; nu s-a oprit în scoborâre la treptele mai de sus ale omenirii, la regi, preoți, bogătași, burghezi, negustori, la afurisita noastră "societate bună", ci a mers până în adâncimile fără de fund ale ființei omenești, acolo unde goliciunea plesnește de rușine și tremură de înțepăturile gerului; unde foamea zgârcește, setea arde ca focul iadului; iar mâna descărnată primește un scuipat în locul unei monede albe. Hristos este al Săracilor; El s-a scoborât la ceea ce numesc dicționarele diavolilor; "societatea slabă, de jos, a haimanalelor" ce le întâlnești pe ulițele strâmte ale ghetourilor moderne; la pungașii de pe la vămile și porțile orașelor; în mijlocul păcătoșilor și al desfrânatelor. "Nu trebuie celor sănătoși doctor, ci celor bolnavi." Acest chip l-a luat Hristos: "chipul robului" (Filipeni II, 7), care are numai spate descărnate pentru pleasna de foc a celui ce s-a îngrășat din sângele și sudoarea Săracului.

Hristos bogat? Acest chip al lui Hristos nu-l cunoaștem; nu ni-l putem închipui; nu-l găsim nici într-unul din cele două Testamente ale Sale. Un Hristos gândit cu fața rumenă, cu barba frumos pieptănată, cu hainele călcate, cu picioarele în sandale cu curele împodobite, este Hristosul fanteziei, al bogaților, un Hristos burghez, mulțumit de faptul că treburile îi merg bine; acesta nu este al nostru: e o scornitură a acelora care au gusturile de tot fine, a pietății eretice și a bogaților care nu vor să vadă în mizeria lui Hristos osânda lor veșnică.

Hristos este altfel, a fost altfel, nu poate fi așa;. Întrebați, vă rog, milioanele de nemulțumiți ai unei sorți pământești vitrege; să mergem în viermăriile civilizațiilor noastre diabolice, în ateliere, uzine, mine, acolo unde se tăbăcesc pieile de copile, de fete, femei și bărbați, ca să se confecționeze din ele încălțăminte moi pentru câțiva vampiri care nu cunosc fața lui Hristos - dacă aveți curajul, întrebați-i, cum a fost Hristos? Chipul lui Hristos este sinteza sărăciei omenești: picioarele nu-i sunt fine, n-au pielița transparentă, sunt ale unui călător desculț; au pielea groasă, bătucită de bulgări; sfâșiată pe alocuri de colții cremenii ascuțite. Sângele care a curs din ele s-a încrustat cu praful drumului și s-a uscat. Mâinile lui? Fine, supra îngrijite, mâini curate? Ce batjocură a acestor mâini dumnezeiești! Sunt palmele obișnuite cu statornica încordare; palme care, atunci când strâng rindeaua, securea lată sau firezul, se fac una cu aceste unelte sfinte. Degetele zdrobite, noduroase și osoase, pline de cleiul bradului și al pinului. Fața? Dumnezeiasca lui Față! Este pânza țesută din umilință, resemnare, dragoste până la moarte și osteneală până la totală epuizare. O față arsă de soare, bătută de vânturi, aspră așa cum e viața celui fără căpătâi; o frunte de pe care se preling picuri reci de sudoare, tot atâția prevestitori ai sudorilor de sânge. Hristos a fost întruparea Sărăciei Absolute, a tuturor lipsurilor și mizeriilor din lume. Unicul Mare și adevărat Sărac.

Nu credeți! V-ați obișnuit cu o altă icoană a lui Hristos? E vremea s-o schimbați cu cea autentică, cu cea reală. Nu L-ați găsit în Evanghelie? Să-l căutăm împreună. Însă înainte, să-i căutăm neamurile. Mama sa, o femeie săracă; tatăl său, un tâmplar sărac; prietenii și cunoscuții săi, săraci; apostolii? sărăcia; precursorul? sărăcia îmbrăcată în păr de cămilă, hrănindu-se cu rădăcini și lăcuste, prin pustiul Iordanului. El însuși născut din familie săracă, într-un adăpost împrumutat nu de la oameni care au aur în loc de inimă, dar n-au inimă de aur, ci de la oameni care au inimă în loc de aur; într-un adăpost al dobitoacelor privilegiate care, totuși, nu se numesc oameni. În viața sa nu ajunge nici cel puțin "mic proprietar", ci mai curând un Vagabond, fără de loc stătător, fără un lucru al său; unul care n-are unde să-și plece capul său? Batjocorit, huiduit; nimeni nu-i dă crezământ; cei ce au monopolizat știința îl ignoră și totuși îl urăsc; cei slabi de cap nu-l înțeleg; cei neputincioși îl disprețuiesc; ca o haită de câini îl urmăresc pe cel fără de căpătâi. Ce fericite sunt vulpile, păsările, boii din grajd și oile din staul, câinii de la stână și lupul din pădure, în comparație cu Săracul, cu omul fără căpătâi. Așa își trăiește viața acela care "bogat fiind s-a făcut sărac, ca voi cu sărăcia lui să vă îmbogățiți" (II Cor. VIII, 9). Și dacă viața pământească și-a trăit-o din milostenie, printre săracii și necăjiții lumii, nu ne va fi mare mirarea dacă-l vom vedea în agonie pe căpătâiul de osândă al sclavilor, pe țeasta căpățânii. Și, în vreme ce cei din urmă cerșetori încă au - cel puțin după moarte - un mormânt al lor, care să le adăpostească oasele deșarte, fiindcă o "societate creștină" - în derâdere a creștinismului - care în mod consecvent le-a refuzat ajutorul până când erau în viață, se revanșează față de ei după ce au murit, rezervând doi stânjeni de loc afară de oraș, pentru cei săraci, străini și necunoscuți, care n-au cu ce plăti un loc mai de cinste - pentru Hristos nu se găsește pe întreg rotogolul pământului un petec de pământ care să fie al său, de aceea el este așezat într-un mormânt de împrumut...