Introducere la Evanghelii din Evanghelie

Citiți un fragment din această carte aici.


Preotul greco-catolic Ioan Miclea (1902-1982) este cel mai important reprezentant al teologiei și filozofiei neotomiste din România. Volumele, studiile și articolele pe care le-a publicat în perioada interbelică dau mărturie despre unicitatea unui gânditor ancorat în revelația biblică, în experiența ecleziastică nemijlocită și în metoda argumentativă a lui Toma din Aquino, reactualizată creator. Din păcate, interzicerea Bisericii Greco-Catolice de către regimul comunist, în decembrie 1948, a însemnat și ostracizarea lui Ioan Miclea. Scrierile sale din anii de restriște au rămas fără cititori. Ele nu au putut germina în spațiul public, unele fiind pur și simplu distruse de teama represiunii. După 1990, familia și câțiva discipoli fideli au scos la lumină câteva inedite.

În 1995, apare Existența istorică a lui Isus Hristos la Editura Casa Creștină din Cluj-Napoca. În 1996, Tertulian Langa publică și prefațează Teoria originalității în filozofie, o pledoarie în favoarea teologiei tomiste ca regulă de gândire și de viață (Editura Ars Longa, Iași). În 2005, profesorul Mircea Popa editează straniul roman apologetic, Geniul cocoșatului (Editura Saga din Cluj-Napoca), iar la treizeci de ani de la moartea autorului, în 2012, același Mircea Popa, împreună cu Felician Micle, fiul lui Ioan Miclea (tatăl și fiul își scriau numele diferit), publică o bijuterie de sertar intitulată Gânduri în comprimate. Reflecții, aforisme, paradoxuri (Editura Saga din Cluj-Napoca). Ulterior, Mircea Popa, de data aceasta împreună cu Svetlana Micle, s-a ocupat de punerea în circulație a tezei de licență în filozofie, pe care tânărul Ioan Miclea a susținut-o, în 1948, sub îndrumarea lui Lucian Blaga, Coordonatele culturii medievale (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2016).

Pe lângă aceste recuperări importante, gândirea lui Ioan Miclea a făcut obiectul câtorva teze de licență și doctorat: Marin-Victor Lupu, Reîntoarcerea unui filozof: Părintele Ioan Miclea (teză de doctorat), 2006, Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca; Paul Butnaru, Il contributo di Ioan Miclea alla rinascita del tomismo nel novecento in Romania (teză de doctorat), 2012, Pontificia Università Laternanense, apărută la Editura Sapientia, Iași; Crina Margareta Matei, Ioan Miclea, filozof neotomist (teză de licență), 2001, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Cluj-Napoca; Raluca-Angela Ghizdavu, Activitatea de preot misionar și profesor (catehet), desfășurată de pr. prof. Ioan Miclea în perioada de clandestinitate a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (1948-1982) (2002), Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Cluj-Napoca. Ioan Miclea aparține, grosso modo, generației lui Vasile Băncilă, Anton Dumitriu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu.

Deși publicase nu mai puțin de zece volume și aproape o sută de studii / articole în perioada interbelică, impactul său public nu a depășit spațiul Ardealului. Cauzele acestei solitudini sunt diverse. În primul rând, Ioan Miclea intrigă prin natura sa "janusiană", fiind deopotrivă teolog (preot) și filozof (profesionist). O asemenea conviețuire, a sacerdotului (învestit cu har dumnezeiesc) și a filozofului (căutător al adevărului prin intermediul rațiunii, al gândirii conceptuale), e greu de admis pentru spiritul modernității blocat în axioma specializării: un teolog nu poate gândi filozofic, un filozof nu poate trăi comuniunea cu misterul divin. Ioan Miclea a fost o piatră de poticnire atât pentru teologii călduți, cât și pentru filozofii "de breaslă". În al doilea rând, el aparține Bisericii Greco-Catolice, instituție cu un prestigiu și un rol imens pentru istoria românilor ardeleni, înainte de 1918, dar care, în contextul României Mari, devine minoritară. Ecoul intelectualilor blăjeni, odinioară asurzitor, va fi tot mai redus, până la amuțirea lui completă în decembrie 1948.

Nu în ultimul rând, destinul preotului Ioan Miclea se va răsfrânge și asupra operei sale, după interzicerea Bisericii Greco-Catolic. Noica și Dumitriu, de pildă, s-au reintegrat, prin cedări și mici compromisuri, vieții (semi)culturale românești de după 1965. Eliade și Cioran și-au continuat opera publică în exil. Dacă ar fi cedat trufiei faustice și ar fi optat pentru operă, nu pentru Evanghelie, Ioan Miclea ar fi ajuns, poate, la fel de cunoscut precum sunt "corifeii" citați mai sus. Dar adevăratul teolog, indiferent de curentul filozofic pe care-l întrupează vremelnic, trăiește după modelul cristic. În cazul său, cu totul special, adevărul rațional și existențial concordă cu Adevărul răstignit. Din această perspectivă, scrierile părintelui Ioan Miclea sunt mărturii duhovnicești.

Autorul s-a născut pe 25 aprilie, în localitatea Racova din Satu-Mare. Avea doi frați și patru surori. O familie de țărani gospodari. A urmat clasele primare în satul natal, apoi, după Unire, liceele din Șimleul Silvaniei și din Blaj. În "Mica Romă", Ioan Miclea i-a avut colegi pe viitorii episcopi martiri Ioan Suciu și Tit Liviu Chinezu, ultimul, atras de filozofie, prefațându-i și Evangheliile din Evanghelie. În 1929, termină Facultatea de Teologie, apoi, căsătorindu-se cu Dorina Sabău, devine preot în Vaidei, județul Mureș. Din 1931, va preda religia la Școala Normală de Învățători, Liceul "Papiu Ilarian" și Liceul Francez din Târgu Mureș. Colaborează intens la diverse publicații: ziarul Unirea din Blaj; revista Progres și cultură din Târgu Mureș; Observatorul din Beiuș; Convorbiri literare din București; Cultura creștină din Blaj etc. În 1939, debutează editorial cu volumul Jacques Maritain, omul, filozoful și creștinul (Blaj). Vor urma: Tangențe românești la filozofia creștină (Blaj, 1940); Principii de pedagogie creștină (Blaj, 1942); Filozofiile și filozofia creștină (Blaj, 1943); Oare așa s-a gândit Hristos sau Evanghelii din Evanghelie (Blaj, 1943); Realismul în filozofia românească (Blaj, 1944); Apologetica religiei creștine, manual pentru clasa a VI-a secundară (Blaj, 1946); Elemente de politică creștină (București, 1947).

Odată cu reforma antidemocratică a învățământului, din 1948, și a interzicerii Bisericii Greco-Catolice (1 decembrie 1948), Ioan Miclea e arestat și închis la Dumbrăveni, fără nicio acuzație formulată legal și fără proces. Îmbolnăvindu-se grav, e trimis acasă, pentru a se stinge în sânul familiei. Dar va supraviețui. După o relativă însănătoșire, va deveni hamal în gara din Blaj, îngrijitor al parcului orășenesc și "om cu lopata". Astfel își va întreține cei patru copii, reușind să redacteze și o serie impresionantă de lucrări. Concomitent, redactează Memorii către autoritățile comuniste (inclusiv către N. Ceaușescu) cerând, cu argumente istorice și juridice, reintegrarea în drepturi a Bisericii Greco-Catolice. Se stinge din viață pe 2 octombrie 1982. *

Ediția prezentă a volumului Evanghelii din Evanghelie preia textul din 1943, cu numeroase ameliorări. S-au aplicat normele ortografiei actuale și s-au corectat multe greșeli de literă, prezente în ediția interbelică. Traducerile din limbile străine îmi aparțin. Profesorul Vasile Burja a întocmit un set important de note explicative, utile cititorului nespecialist în teologie și filozofie. Titlul complet al ediției din 1943 era Oare așa s-a gândit Hristos sau Evanghelii din Evanghelie. În ediția prezentă, am optat pentru varianta, scurtă și elocventă, Evanghelii din Evanghelie.

(Cristian Bădiliță)