Își ascunsese sarcina cum putuse mai bine de ochii răi și gurile bârfitoare ale satului. Oricum n-ar fi crezut-o nimeni că e al popii. Doar ar fi dat cu pietre și nici măcar n-o chema Magdalena. Și pentru ce? Cum o lăsase mă-sa, la naștere, pe treptele din fața bisericii, așa urma să facă ea acum. Orbecăi prin întuneric după o bucată de lemn, mușcă cu ură din ea, împinse și icni din pântec. Îl trase de capul plin de sânge afară și cu ultimele puteri rupse cordonul cu dinții. Leșină înainte ca fătul să scâncească.
Costi Gălățanu
Auzea țipetele noră-sii și se făcea din ce în ce mai mică. Își trase plapuma pe cap, sperând că se va isprăvi, dar cu fiecare icnet de durere i se mai deschidea o rană pe suflet. Cele de pe trup se cicatrizaseră demult. Urletul nepoatei o făcu să sară ca arsă. Dădu ușa de perete, apucă vătraiul și lovi cu ochii închiși. Se făcu liniște. Deschise ochii. Cea mică scâncea, neînțelegând ce se întâmplase. Ce-ai făcut, mamă? șopti noră-sa. Ce n-am îndrăznit să-i fac lu' taică-su. Să mă ierte Dumnezeu.
Florina Hegedüs
Îi țin urma pasului vrăjită de fluturarea rochiei de borangic, lungă vaporoasă plutind peste nisipul cald zburlit de vânt jucăuș. Imaginea ei rezona intens cu cromatica sufletului meu. Și-am urmărit-o, până la plaja unde își lăsă veștmântul să-i alunece, și-mi părea și mai înaltă și mai suplă cu părul prins într-un coc roman, părea o legătură între pământ și soare. Privea copleșită zbaterea valurilor încăpățînate să ajungă la mal. M-am apropiat, am luat-o în brațe contopindu-ne pe nisip. Și mi-am strivit umbra.
