și-a zis în oglindă. Are un copil frumos, inteligent, sănătos. Are o soție frumoasă, veselă, inteligentă. Opusă lui. Contrariile se atrag. Are tot ce-și poate dori un individ normal, o casă în rate, o mașină la mâna a doua, soacra departe de el, peste 1.200 de euro salariu, prieteni, nu. Probleme, da, emoționale și mentale. A încercat deja vreo 3 tentative de refuz al vieții. E mereu trist. Malign. O căpușă. Și-a trăit ultimele trei luni ca-n basme. Excursii, restaurante și petreceri. Boala Lyme.
Claudia Ene
După mai bine de cinci ani, sculptura era gata. Nu mai avea nicio rațiune pentru a fi. Bărbatul îngenunche în fața iubitei sale de marmură și începu să-i sărute tălpile, coapsele, coatele, obrajii. Îi mângâie părul împletit și o trase, jucăuș, de urechi. Totul era ca atunci când ea încă era. Diminețile erau marcate cu priviri complice, serile - cu sărutări tandre. O singură noapte mai trebuia repetată. Cea în care, trezindu-se dintr-o beție, se năpusti asupra-i cu un topor. Așa, a doua zi o putea lua de la capăt.
Camelia Popescu
O vedeam cum a fost o viață întreagă - o cenușăreasă. În fiecare zi și om și muiere în gospodărie, cum zice ea. Și m-am gândit cum ar fi să fie prințesă pentru câteva ore. I-am propus să o fardez, să o îmbrac frumos și să îi fac niște fotografii. A încăput într-o rochie de seară. Cum, necum i-am găsit o pereche de conduri. Acum mama stă chinuită pe tocuri cui, țeapănă într-o poziție de fotomodel. Clipește la fiecare blitz și nu știe ce să facă cu mâinile. Of mamă, eu te-am făcut, tu mă omori.
