Am născut-o într-o noapte de joi pe la doi. Mi-au trebuit câțiva ani, niște experiențe trăite, un pic de maturitate până să simt că e timpul oportun. Dar, în acea noapte de joi, sensul a început să prindă contur. O responsabilitate imensă în care mi-am dedicat timp și trăiri. Creștea frumos, zi după zi. Când a sosit vremea să o dau lumii, ai venit tu, atotștiutorul, și mi-ai spus că am eșuat, că mai am de învățat, că sunt o amatoare. Mi-am luat povestea între palme și am distrus-o, filă cu filă.
Alex Caragian
Criminalul a declarat că, citez, două puncte. Așa, mai departe c-am citit declarația; apoi? Apoi și-a pus șapca și a plecat să-și ia un meniu. De ce? De pui. Nu, de ce a plecat? Îi era foame. Nu înțelegi, vreau detalii ca să interpretez justificarea sa, modul de gândire; mă refer ce a făcut după crimă? S-a urcat în mașina victimei și a plecat la fast-food. Teribil. Da, se pare că era un trafic teribil. Însă mai teribil este ce a comandat de mâncare. Puiul? Pentru el și încă unul pentru fiul său.
Dan Banu
Femeia avea ochii închiși. Fluturele ce-i crescuse pe buze scutură de trei ori din aripi. Bărbatul, strecurat prin gândurile femeii ca prin apa unei cascade, căta poteca spre pădure. Privirea dinăuntru a femeii îl urmări. Ca pasul cerbului era mersul bărbatului. La fel și mândria. Fluturele scutură iarăși aripile. Apoi auzi glasul bărbatului și râsete. Ielele, gândi și se răsuci pe o parte. Bărbatul se răsturnă ca o jucărie într-un borcan. Râsetele nu încetară. Deschise ochii. Fluturele zburase.
