Dramaturgia comunistă românească e anacronică

Petre Băcioiu, actor și regizor de teatru și film (n. 15 martie 1950, Pitești). A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale (1973); doctor al Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca (2008). Angajat, din 1976, al Teatrului Național din Cluj; profesor de Actorie și Retorică la Școala Populară de Arte "Tudor Jarda" Cluj (din 2009). A interpretat un număr impresionant de roluri de teatru; a jucat în filmele Amintiri din epoca de aur, scenariul Cristian Mungiu, regia: Hanno Hőfer (2009) și în Torniamo a casa, regia: Valerio Jalongo (1999). Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004).

Liviu Malița: Dramaturgia românească din perioada comunistă este, după 1989, puțin prezentă în repertoriile teatrelor. Care credeți că sunt explicațiile?
Petre Băcioiu: Teatrul este "o redare transfigurată a vieții" (Aristotel), "o analogie a ei" (Appia) sau "un dublu" al existenței noastre (Artaud). Aș conchide, definind teatrul ca o "măsură" a timpului. Dramaturgia comunistă românească e anacronică, măcar prin faptul că a redat doar "mărețili realizări" ale "anilor lumină", realizări emanate de mințile unui cuplu dictatorial de analfabeți ("tovarășa" - 3 clase; "tovarășu'" - 4 clase). Nici astăzi, cultura nu e "la modă". Agramatismele și incultura "se poartă" și în plin capitalism, dar, măcar, "carnavalul" revoluției ne-a dat posibilitatea de a alege, dincolo de "maculatură", și texte inteligente.

L.M.: Dacă ați fi în postura de a propune spre a fi montată o piesă aparținând acestei dramaturgii, care ar fi aceea? Vă rog să argumentați, pe scurt, alegerea.
P.B.: În perioada comunistă, un pic de "savoare" aveau piesele lui Aurel Baranga. Și asta, pentru că, dincolo de conținutul doctrinar, aveau haz. Erau comedii de caracter, în care personajele "tovărășești" nu erau chiar activiști de partid; erau un fel de "oameni" supuși vremurilor. Aș pomeni câteva titluri: Opinia publică, Interesul general, Mielul turbat (aș putea spune: "piesa mea de debut" la Naționalul clujean). Aș mai adăuga: D.R. Popescu, Acești îngeri triști (la Teatrul de Nord din Satu Mare, am jucat Ion), câteva piese de Teodor Mazilu și, poate, și altele mai puțin "teziste", mai "neideologizate". The rest is silence!

L.M.: Există vreun rol din această dramaturgie pe care vi-ar plăcea să-l interpretați? De ce?
P.B.: Atunci, cu zeci de ani în urmă, când jucam în piese "tovărășești", eram tânăr. Mă amuzam jucând; interpretam roluri de "juni", de regulă, comici, pentru că nu eram chiar un Adonis. Acum, cu mintea de azi, să nu zic "bătrână", ci... vintage, sunt "croit" pentru personaje mai mature, mai înțelepte, mai... "solomoniene".

Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/produs/sa-nu-privesti-inapoi/.