Liviu Malița: Dramaturgia românească din perioada comunistă este, după 1989, puțin prezentă în repertoriile teatrelor. Care credeți că sunt explicațiile?
Gheorghe Albert Costea: Îmi este destul de dificil să mă pronunț în privința acestui aspect, cel puțin pentru perioada de dinainte de mijlocul anilor 2000, atunci când eu am urmat Facultatea de Teatru și am început să lucrez efectiv ca actor (se întâmpla în 2008 - 2009). Ca elev de liceu, știu că am citit ceva Aurel Baranga și am montat împreună cu colegii Teodor Mazilu (Proștii sub clar de lună). Probabil că asta găsisem la biblioteca liceului...
Ce se întâmplă ulterior acestei perioade se suprapune și cu o tendință din ce în ce mai accentuată de a susține, în mod programatic, creația contemporană și dramaturgia contemporană românească. La Teatrul din Craiova, de exemplu, există un program anual, inițiat de Mircea Cornișteanu, dedicat tinerilor regizori și scenografi. Printre condițiile concursului de proiecte, se regăsea și faptul ca textul să fie unul românesc, de preferabil fără să mai fi fost montat anterior (!). La Craiova, s-au montat în continuare sau erau deja în repertoriu atunci când eu am fost angajat spectacole pe texte de Marin Sorescu sau I.D. Sîrbu. Acum, de exemplu, lucrăm Vărul Shakespeare. Îl resimt mai mult ca pe un proiect impus de sus - pentru revizitarea unui text al dramaturgului care dă numele teatrului. Mi se pare o propunere mai degrabă artificială, care nu își găsește rezonanța în preocupările mele artistice sau cu timpurile pe care le trăim. Sunt extrem de multe referințe, în text la Securitate, la o lume a scriitorilor acelor vremuri, care, pentru a fi înțelese de publicul de astăzi și mai tânăr, cred că ar avea nevoie de o mai bună contextualizare, mai mult decât o montare a textului propriu-zis.
L.M.: Dacă ați fi în postura de a propune spre a fi montată o piesă aparținând acestei dramaturgii, care ar fi aceea? Vă rog să argumentați, pe scurt, alegerea.
Gh. A. C.: În parte, evitând răspunsul, deoarece îmi lipsesc lecturi recente ale unora dintre piese sau chiar complet, dar nu exclusiv, eu aș propune o revizitare și o dramatizare a literaturii pentru copii scrise de Marin Sorescu (tocmai pentru că, cel puțin la Craiova, ar putea să acopere atât un segment de omagiere a personalității care dă numele teatrului, cât și o producție pentru publicul foarte tânăr). Altfel, poate în aceeași notă, aș propune Gellu Naum.
L.M.: Există vreun rol din această dramaturgie pe care vi-ar plăcea să-l interpretați? De ce?
Gh. A. C.: Pentru mine, în general, nu există anumite roluri pe care să îmi doresc să le "interpretez"... Am mai afirmat aceasta public, nu este din nou o eschivă de la a da un răspuns clar întrebării dumneavoastră.
*
Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/
(volum coordonat de Liviu Malița)