Liviu Malița: Dramaturgia românească din perioada comunistă este, după 1989, puțin prezentă în repertoriile teatrelor. Care credeți că sunt explicațiile?
Ștefan Lupu: Consider normal faptul că teatrele, odată cu declinul sistemului după 1989, au început să monteze texte "libere". Acestea sunt textele care fac parte atât din dramaturgia universală, cât și din cea românească (excluzând perioada comunistă) și care se referă la libertatea de exprimare artistică. Aceste tipuri de texte erau interzise cu desăvârșire în România comunistă ori anulate înainte de premieră. Exista o comisie de evaluare "specializată", care decidea soarta spectacolelor sau a artiștilor. De ce? Pentru că multe dintre aceste scrieri atingeau subiecte delicate care puteau sfida într-un fel sau altul ideologia partidului. Se considera că anumite montări pot influența negativ masele de oameni. Din cauza mesajelor, a conținutului acestora, republica socialistă se simțea obligată să elimine orice urmă de libertate în gândire, atât în rândul artiștilor creatori, cât și în rândul publicului. Dramaturgia din perioada comunistă era grav manipulată de către sistem. Publicul trebuia să vadă spectacole care se refereau la puterea de muncă a românului și la înflorirea unei societăți... nu tocmai sănătoase. Dramaturgii nu scriau de fiecare dată ce simțeau cu adevărat; fie scriau pentru partid și astfel făceau parte din sistemul propagandist, fie reușeau cu iscusință să păcălească cenzura. Există câteva piese din această perioadă, codificate le-aș numi eu, care au reușit să supraviețuiască și, deși abordează teme universal valabile, acestea sunt considerate datate. Tendința teatrală actuală este orientată către dramaturgia autorilor vestici și nu numai, către montări care se încadrează într-o stilistică modernă.
L.M.: Dacă ați fi în postura de a propune spre a fi montată o piesă aparținând acestei dramaturgii, care ar fi aceea? Vă rog să argumentați, pe scurt, alegerea.
Șt. L.: Dacă ar trebui să montez o piesa din această perioadă, aș alege una dintre cele absurde sau tragi-comice, piese care să oglindească mentalitatea poporului român. Cel mai probabil aș apela la scrierile lui Eugen Ionescu. Totodată, Angajare de clovn de Matei Vișniec este un titlu pe care l-aș pune în scenă. Acest dramaturg surprinde extraordinar de bine condiția artistului, dar și condiția umană ori absurditatea acelei perioade, în care așteptai o viață întreagă în fața unei uși fără ca cineva să o deschidă vreodată. Piesa relevă zbuciumul interior al individului, dar și strategia disperată de supraviețuire care spune atât de multe despre perioada comunistă. Dramaturgul esențializează astfel condiția "omului-clovn" în fața unui drum închis (ușa), fără speranțe și fără soluții.
L.M.: Există vreun rol din această dramaturgie pe care vi-ar plăcea să-l interpretați? De ce?
Șt. L.: Dacă am încadra piesa Rinocerii scrisă de Eugen Ionescu în această perioadă, personajul Bérenger este rolul pe care mi-ar plăcea să-l interpretez. Acest personaj simbolizează îndoiala propriei existențe, când toți oamenii din jurul lui se transformă, luptându-se astfel cu propria conștiință pentru a-și accepta condiția de "animal SOCIAList".
*
Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/produs/sa-nu-privesti-inapoi/.
(volum coordonat de Liviu Malița)