Ca fost umil truditor în ale cântatului la un instrument muzical, pot spune că sunt încercat câteodată - ce-i drept destul de rar - de un plăcut, în ultimă instanţă, sentiment de invidie faţă de cei aflaţi pe scenă. Fie pentru muzica pe care o interpretează, fie pentru arta lor.
Asistând la recitalul susţinut de cuplul cameral compus din violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Horia Mihail, am avut bănuiala că voi fi încercat de - ce-i drept tardive - păreri de rău că nu sunt în locul lor pe scenă, al amândurora în acelaşi timp, bineînţeles, atât pentru repertoriul ales cât şi pentru arta lor, care atrage, cum era şi de aşteptat, din ce în ce mai multă lume.
Găzduit de Studioul "Mihail Jora" al Societăţii Române de Radiodifuziune, cei doi tineri - doar la propriu - au evoluat în manieră de mari artişti oferind versiuni de disc (tentativă probabil eşuată de tusea sonoră a unui public parcă din ce în ce mai bolnav) Suita italiană şi Divertimento de Stravinski şi suita Impresii din copilărie de Enescu.
Aveam faţă de Suita Italiană de Stravinski un ideal sonor, părere care cu siguranţă că astăzi ar provoca multe priviri ironice din partea cunoscătorilor. La vremea respectivă această lucrare mi-a produs mare bucurie atunci când am ascultat-o în transcripţia pentru violoncel avându-l ca protagonist pe Daniil Shafran. Ambientul sonor clocotitor, pasional, cu care regretatul mare violoncelist răstălmăcea această bijuterie a repertoriului cameral de secol XX este astăzi de domeniul trecutului. În locul ei am receptat o concepţie, epurată, luminoasă, chiar esenţializată şi totuşi (aici arta celor doi îşi spune cuvântul) temperamentală şi bine adaptată fuziunii stilistice a piesei, tehnică cu care Stravinski arunca o privire mult înainte către muzica secolului XXI. Trecând cu dezinvoltură de la stilul renascentist italian, la accentele hispanice, maghiare sau ruseşti, de la tonal la modal, violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Horia Mihail au încântat prin modul în care au gândit această muzică. Ulterior, în Divertimento, o lucrare parcă mai puţin scânteietoare, dar de o mai mare profunzime, coeziunea construcţiei muzicale acelor doi solişti a continuat să fascineze publicul. Alexandru Tomescu ni se dezvăluie din ce în ce mai mult ca o personalitate artistică neîmpăcată doar cu succesul neîntrerupt de care se bucură deja de ani buni, iar Horia Mihail îşi asumă cu cea mai mare hotărâre poziţia de exponent al unei generaţii de mare valoare pentru viitorul artei interpretative româneşti.
Hotărâţi să îşi asume rolul pe care îl au de jucat în societatea ţării lor într-o manieră în care mai nimeni nu a mai făcut-o până acum, cei doi alături de violoncelistul Răzvan Suma continuă să dea anvergură poziţiei lor de formatori de opinie artistică, prin amplificarea activităţii pe care şi în acest an Romanian Piano Trio o va desfăşura în oraşele ţării.
În partea a doua a recitalului, Impresii din copilărie de Enescu a sunat aşa cum este nevoie să sune tot timpul muzica celui mai important compozitor al românilor. Cântec al naturii, al unui dor de necuprins, al visării şi al unei grave introspecţii, muzica lui Enescu aşa cum a fost înţeleasă de Alexandru Tomescu şi Horia Mihail a fost - ca şi cea a lui Stravinski - o muzică a întregii lumi. Nimic forţat, totul sincer şi nevitregit nici de excesul de raţiune şi nici de cel al unui temperament scăpat de sub control, aşa a fost să fie această versiune de referinţă a Impresiilor din copilărie.
Cum să nu invidiezi, la modul înalt, bucuria cu care ne dăruiesc muzica aceşti artişti? Cum să nu fim de invidiat noi, cei de aici, pentru şansa de a fi pentru mulţi ani de aici înainte, spectatori ai concertelor şi recitalurilor lui Alexandru Tomescu şi ale lui Horia Mihail?