22.02.2007
Suntem parcă tot mai mult prizonierii propriilor noastre reflexe, de la vestimentaţie, la consumul de alimente sau de presă şi neocolind cultura. Nici în materie de muzică situaţia nu este cu mult diferită. Cu toate acestea, comportamentul publicului nostru - din Bucureşti cel puţin - rămâne în continuare imprevizibil.

Programul propus de Orchestra de Cameră Radio şi Corul Radio avându-l la pupitru pe italianul Roberto Salvalaio şi ca solişti pe soprana Diana Trivellato, bandoneonistul Peter Soave şi recitatorul Tullio Cardona a conţinut o interesantă colecţie de piese compuse de inventatorul tango-ului simfonic, în prima parte cu lucrări precum Sinfonietta, Decarissimo (lucrare cunoscută în formula interpretativă clasică semnată de însuşi Astor Piazzolla şi Nuevo tango quintet, datând din 1961), apoi cu alte miniaturi precum Păsările pierdute, Ave Maria, Copilul din Bachin şi Trei tangouri.

La prima vedere cel puţin, dacă e să ne raportam la reflexele publicului bucureştean parcă tot mai receptiv în ultimii ani la muzica sud-americană - de la cea a telenovelelor, la Buena Vista Social Club sau... Astor Piazzolla, în studioul "Mihail Jora" nu ar mai fi trebuit să fie loc să arunci un ac la ora concertului. Cu toate acestea, deşi sala de concert nu a fost nici pe departe goală graţie fidelilor Formaţiilor Muzicale Radio, totuşi componenta mondenă a lipsit practic cu desăvârşire. Acest lucru nu a avut însă nici o legătură, din fericire, cu calitatea concertului, o călătorie plină de viaţă şi culoare în universul argentinian aşa cum a fost el transpus în sonorităţile orchestrei simfonice de Piazzolla, cel mai cunoscut şi mai popular compozitor argentinian.

Vizionar, deschizător de drumuri, Astor Piazzolla a avut - ca şi George Enescu, într-o anumită măsură - acel dar de a transpune într-un limbaj complex şi universal folclorul celor din rândul cărora au pornit. Devenită cu repeziciune populară, o parte a creaţiei sale a redevenit la rândul ei folclor, fiind cântată sau doar fredonată de oameni din toate colţurile lumii, care de cele mai multe ori nici nu mai ştiu cui aparţin de fapt respectivele linii melodice.

Soliştii serii s-au încadrat perfect în această dimensiune pretenţioasă, performanţa lor fiind plină de naturaleţe şi elevată în acelaşi timp. Bandoneonistul Peter Soave s-a dovedit a fi cu adevărat un bun cunoscător al stilului, dovedindu-se un solist de forţă, un adevărat expert al acestui tip de repertoriu. Discursul său a potenţat acompaniamentul condus cu supleţe în linia temperamentului latino de dirijorul Roberto Salvalaio, Orchestra de cameră Radio implicându-se într-o manieră de mari profesionişti, aşa cum ne-am dori să o vedem de fiecare dată. Adaptaţi stilului, atenţi şi eficienţi la dificultăţile ritmico-armonice venite dintr-un tipar spiritual înrudit, dar totuşi atât de diferit, membrii orchestrei au impresionat atât prin coeziunea sonoră, cât şi prin reuşite individuale.

Oratoriul Poporul tânăr - în original "El Pueblo Joven" - compus de Piazzolla pe versuri de Horacio Ferrer la Paris, în 1970 (prima audiţie a avut loc la Saarbuck, Germania în 1971) a întregit programul. Fiind o piesă din categoria celor care surprind pe cei care îl asociază pe Piazzolla doar cu pasionalul tango, această lucrare poate provoca ridicări de sprâncene prin anumite derapaje stilistice ce sună destul de curios pentru noi. Stilul definitiv şi irevocabil eroic aluneca pe neaşteptate în fragmente pop de cea mai comercială factură. Lucrul acesta este însă absolut normal într-un caz în care temperamentul scuză mijloacele.

Şi de acestă dată, în stagiunea Formaţiilor Muzicale Radio am auzit altceva. Iar reţeta repetată a acestui tip de întâlniri cu muzica şcolilor naţionale ar putea creea o benefică dependenţă de frumos şi diferit.
© Foto: Marius Macsenţian

0 comentarii

Publicitate

Sus