M-am așezat la masa de BlackJack și starea mea de spirit s-a îmbunătățit. Cu toate că nu ai prea multe decizii de luat, la jocul ăsta simt că îmi aduc aportul. Atunci când îi iau toate fisele cuiva și efectiv îi usuc sufletul, simt că eu am făcut asta. E o iluzie, bineînțeles, pentru că regulile sunt făcute în așa fel încât pe termen lung casa câștigă întotdeauna. Dar e mai incitant decât la ruletă. Ca jucător e și mai interesant, acolo chiar ai multe decizi grele de luat, dar nu mi se dă voie să joc... politica cazinoului. Cu toate că mi se rupe de regulile lor, pe asta chiar nu am cum s-o fentez, pentru că atunci când devii dealer ești adăugat pe lista neagră și niciun cazinou din țară nu-ți mai dă voie să joci.
Jucătorul din fața mea strânsese destul de multe fise pe tura Laurei. Sper că târfa asta nu-l lăsase să câștige doar pentru că arăta bine. Aveam de lucru, până la miezul nopții trebuia să fac o magie și toate fisele lui să ajungă în banca mea. Cu toate că regulile sunt stricte și nu poți să deviezi nici măcar cu o virgulă, totuși poți să faci un lucru, poți să intri în mintea lui și să te joci puțin cu el. Poți să-i influențezi mărimea bet-ului și timing-ul prin micro gesturi care-l pot irita. Ca dealer știi mereu ce cărți mai sunt de venit și poți să folosești asta în favoarea ta... mă rog, în favoarea cazinoului.
Nenorocitul m-a ținut la masă până la șase dimineața. Se tot învârtea în cerc, pierdea, apoi recupera, apoi iar pierdea, apoi iar recupera, și tot așa. Până la urmă a plecat cu un profit de 2.825 de lei. "Ducă-se", mi-am zis. La șapte eram în vestiar și mă schimbam. M-am urcat în mașină și am plecat acasă, să dorm câteva ore.
La 6 seara, telefonul suna în disperare. "Alo!?", am spus cu ochii plini de somn. "Ce faci, încă dormi?", "Eu nu dorm niciodată, baby, doar meditam". "Și la ce meditai?". "La nimic, tocmai aici e șmecheria. Îmi golesc mintea, iar Universul mi-o umple cu înțelepciune. Aud tot, văd tot, știu tot". "Mhm, un fel de zeu". "Măi, nu un zeu universal, dar cu siguranță sunt zeul tău". "Nu prea cred". "Data trecută când eram în pat, spuneai altceva". "Uite că m-am răzgândit". "Aha, deci tu ești un semi ateu". "Cum adică?". "Atunci când ți-e bine uiți de mine, iar când dai de greu cazi în genunchi și... te rogi". A început să râdă. "It's funny because it's true, baby". "Hai lasă vrăjeala, când vii să mă iei?". "Într-o oră".
Nu suport să conduc în orașul ăsta mai devreme de 12 noaptea. E mult prea aglomerat. Toți sclavii ăștia care se întorc de la muncă, se duc la mall, se duc la cinema, doar să-mi încetinească mie deplasarea. De-aia sunt nocturn, îmi place liniștea și exclusivitatea. Nu suport să am același program cu pulimea.
O adusesem la un restaurant scump, foarte scump. Auzisem de el de la niște jucători de poker care jucau la masa la care eram eu dealer. Oamenii discută tot felul de lucruri la mesele alea. E și de înțeles, având în vedere că stau unii cu ceilalți și câte 9-12 ore. Odată niște chinezi m-au plătit să stau peste program. Cică le aduceam noroc, așa că am stat și am împărțit la cărți 18 ore încontinuu. Ăștia sunt super oameni, zău. Eu abia mai reușeam să mă concentrez să împart cărțile, iar ei jucau de zor. Și știți ceva, mi-au dat impresia că puteau să mai joace încă pe atât, doar că "peștele" a plecat și s-a spart masa. Dar nu mă plâng, era o masă de cash, la VIP. Merită să faci eforturi din acestea, majoritatea jucătorilor care au acces la mesele alea sunt foarte generoși.
"Comandă orice vrei, nu te uita la preț", i-am zis. "Uuu, sărbătorim ceva?" "Da, ziua de Joi", am replicat pe un ton serios. Știu la ce te gândești, crezi că am făcut asta doar ca s-o impresionez. Dar nu-i deloc așa. În fapt, ea mă cunoștea bine, știa că sunt doar un amărât de dealer la cazinou. Știa cât câștig, știa că ieșirea asta avea să mă coste probabil un salariu întreg. Dar nu-mi păsa, în seara aia voiam să mă simt bogat. Făceam asta pentru mine. Până la urmă, viața e scurtă, trebuie să aduni experiențe, nu bani. Bine, dacă poți să le aduni pe amândouă, atunci e perfect.
"Deci, ai vorbit? I-ai zis de mine?". Ea a sorbit elegant din paharul cu șampanie, apoi m-a privit într-un fel cum știa că-mi place să mă privească. "Nu știu ce să vă spun, domnule Todorache... credeți că sunteți calificat pentru acest job?". Am intrat puțin în jocul ei. " Doamnă ***** ******, cred că nu știți cu cine stați de vorbă!".
Stai așa o secunđă! Scuze că te scot din film, dar îmi dau seama că în momentul ăsta probabil te întrebi: "Băi, ce ciocanul lui Thor e cu steluțele astea?". Uite ce-i: pentru tine (cititorul), numele ei n-are nicio relevanță. Dar în lumea asta sunt niște oameni pentru care numele fetei are foarte mare relevanță. Așa că din motive juridice, prefer să-i cenzurez numele. Da, da, știu că puteam să folosesc un nume fictiv. Dar știi ce? Uite cum facem: îi pui tu un nume. În mintea ta, ai dreptul s-o numești cum vrei tu. Bun, acum revenim la poveste.
"Păi nu știu, dar aș vrea să aflu". "Sigur, am CV-ul la mine", am spus uitându-mă în jos. Ea a început să râdă, iar eu am început s-o tachinez pe motiv că și-a ieșit din personaj, iar acum trebuie să-i chem un Uber.
După scena asta a urmat o discuție mai serioasă pe care n-o s-o ilustrez aici, pentru că sunt lucruri personale pe care n-am chef să le împărtășesc cu tine. Apoi am discutat și despre așa zisul job, dar nici despre asta nu-ți spun pentru că nu vreau să-ți dau spoilere din povestea următoare. Ce pot să-ți mai spun e că în final am urcat și în camera de hotel. Dar nu intru în detalii, că acolo sunt scene cu secs, iar eu nu sunt nici Sandra Brown, nici ***** *********. De data asta, nu din motive juridice am cenzurat cel de-al doilea nume, ci doar așa, să te întrebi tu "oare ce-a vrut să spună autorul?".
(va urma)