Alb

Un parlamentar propune obligativitatea legală de a face arhitectura doar albă. Cum comentăm, că nu văd să o facă nimeni dintre cei aleși, între altele, și pentru ca să reprezinte arhitecții în spațiul public?

În primul rând, este adevărată și verificată științific și istoric (arhitectura Mediteranei e, într-adevăr, eminamente albă), aserțiunea potrivit căreia suprafața albă, reflectantă, e cu câteva grade mai... rece decât una colorată intens, dacă nu neagră de-a binelea. Am ales aceste două extreme, întrucât combinația lor, plus multă oglindă, pare să fie combinația la modă acum, chiar dacă e funerară și schizofrenică, cel puțin în interioarele de locuințe. Dar o asemenea măsură, singură, nu rezolvă problema caniculei urbane. Poate doar parțial, pentru cei din interior. Dar legislația noastră, acordată la cea UE, deja prevede să proiectăm clădiri respectând standardul nZEB, adică near-zero energy buildings. Albirea fațadelor ar face parte dintr-o asemenea legislație deja existentă, în sensul că este doar unul dintre procedeele prin care să se reducă până aproape de zero pierderile, sau emisiile, de căldură spre exterior. Termoizolarea eficientă este soluția, în raport cu care albirea fațadelor este doar un moft. Și apoi, în fața aspririi la extrem a climei de la noi, ar trebui să fim proactivi, adoptând nu doar culoarea arhitecturii vernaculare (și a celei culte, adeseori) de la Mediterana, ci întreg pachetul de decizii urbanistice și arhitecturale care fac suportabilă locuirea în zonele calde. Las la o parte întrebarea pusă de Curtea de Conturi Ministerului Agriculturii: de ce nu ați făcut nimic în fața deșertificării sudului României? Întrebarea, căreia am încercat de-a lungul timpului să îi tot dau răspunsuri publice, este de ce nu regândim orașele în termeni, vorba scriitorului, de verdeață și răcoare?

Suprafețele de verde nu aparțin doar parcurilor. Am propus eliminarea marilor suprafețe reflectante ale piețelor civice din București și municipiile reședință de județ și înlocuirea lor cu pâlcuri de arbori care să participe, cât de puțin, la microclimat. Toate străzile importante ar trebui umbrite, proiectând clădirile cu colonade la parter, pe sub care să treacă trotuarele. S-a mai propus asta în lumina planului director din 1935 pentru București, se găsește propunerea în numărul dedicat Bucureștilor din revista, pe atunci Secolul XX, re-invocată de dl.arh. Alexandru Beldiman. Apoi plantarea de arbori de umbră pe toate bulevardele cu deschideri mari, luînd spațiul necesar din cel al circulației auto, da! Care va trebui redusă la minimum în centru, fie taxând-o aspru, ca la Londra, sau interzicând-o, ca în multe orașe cu centru istoric, pe seama extinderii transportului public și a vehiculelor nepoluante. Căldura va trebui recoltată și stocată de pe fațade și de pe terase, cu panouri fotovoltaice, dar există și elemente pentru ferestre normale care colectează căldura și o preschimbă în electricitate, după cum există și vopsea (bine, albă!) fotovoltaică. Ce preferă comanditarul: terasă verde, care înlocuiește suprafața de teren de la sol și o extinde prin adăugarea de fațade verzi; sau terasă cu panouri fotovoltaice, de prosumator sau, în locuri izolate, cu baterii de capacitate mare, capabile să păstreze electricitatea recoltată ziua (Tesla are deja această ofertă pentru locuințe). Apă în oraș, dacă există, (râuri, lacuri), trebuie făcută să participe într-un astfel de ecosistem. Nu folosește la nimic Dâmbovița lui Ceaușescu, betonată. Dar, cu malurile înverzite și conectate astfel, lateral, la alte și alte drumuri verzi sau parcuri, da, ar contribui la reglarea climei urbane. La fel la Tulcea, de pildă, unde faleza, reconstruită, nu oferă pic de umbră ci, dimpotrivă, laolaltă cu refăcuta la fel de prost piață civică, încălzește și mai tare oricum insuportabil de fierbintea vară locală. Iar Dunărea trece degeaba pe lângă orașul insolat.

Să ne uităm o clipă la casele făcute de meșteri neșcoliți și de proprietari fără studii de climatologie. Fațada principală e umbrită de bolți de viță de vie, care oferă, adiacent casei, un loc de răcoare, unde se poate trăi vara, în chip plăcut, iar toamna oferă și suficienți struguri pentru consumul familial de vin (și, apoi, de tescovină). Să ne uităm la poalele de acoperiș extinse și sprijinite cu console de lemn, din arhitectura vernaculară din Anatolia, din Grecia, ba chiar și din Bulgaria. O fațadă albă umbrită e și mai eficientă decât una doar albă. Și exemplele de bun simț ar putea continua și ar putea fi aplicate la noi, dacă chiar s-ar dori. Dar e prea insolant / dezolant la stat și prea mult pustiu, deja...