*
Așa cum excepțional ne sugerează, recent, Giuliano da Empoli, mai cu seamă în Inginerii haosului, dar și în Magul de la Kremilin, că ar trebui să ne gîndim epoca, și cum un Heidegger (unul dintre ei, banalul, oarecarele cu nume, pentru a da nume) exemplifică magistral-monumental-monstruos, dezvoltarea tehnologică merge mînă în mînă, nu în contradicție, cu regresul și cu regresiile morale și politice, societale. Pare, ne-am obișnuit să vedem o contradicție între cei doi poli, dar de fapt este o aliniere, alimentată (sau poate doar exprimată) de falsa egalitate, de confuzia (întreținută) dintre progres și dezvoltare.Combinația, alinierea actuală, emblematică, din nou, pentru actualitate, pentru falsa actualitate a actualității, dintre dezvoltarea tehnologică și regresia și regresul democratice este, desigur, fatală, dar, de fapt, logică: ne contrazice doar așteptările, iluziile cu privire la caracterul asimptotic al apropierii dintre democrație și tehnologie, dintre morală și tehnică, cînd de fapt acestea sînt apropiate nu tendențial, ca telos, ci în mod originar, al doilea termen al diadei preluîndu-l mascat pe primul, ca demisie și delegare: ne încredințăm morala, tehnicului. Bruno Latour a analizat cîndva aplicat această structură de delegare, în mod concret și mai ales cu toată pozitivitatea care îl caracteriza: în cazul centurii de siguranță, emblematic, desigur - ceea ce face ca democrația să poate fi asimilată unei tehnici, unui dispozitiv tehnic de "de-bestializare" (cum ar spune Sloterdijk): democrația ca tehnică pedagogică, tehnică non-tehnologică sau extra-tehnologică singura capabilă să compatibilizeze progresul și dezvoltarea, adică însăși falia constitutivă a modernității, aceea dintre Lumini și capitalism (industrializarea tuturor raporturilor). Tehnologicul a "răpit" (cum epocal spunea Kundera despre Occident - care?) însă Luminile și a ascuns "tehnicitatea" democrației, reificînd-o capitalist.
*
Și ajungem, din fericire foarte repede, la conștientizarea faptului că tehnologia, tehnoreligia anti-tehnică (adică anti-morală și anti-democratică) IA "generativă", adică subiect creator reificat (pe urmele "dispărului" proletariat) al enunțării și acțiunii, este perversă pentru că imită digital analogicul, fiind o falsă mare invenție și propagînd crearea de lumi (im)posibile prin dubla tendință de a inventa fapte și de a ignora adevăratele fapte prin propagarea de stereotipuri și prejudecăți, în perfectă congruență cu populismul, căruia mai bine i-am spune, în contra acuzei de "progresism", dar și pentru a-l diferenția de conservatorism, neo sau vetero, regresism.Post-adevăr? Nu (doar): ficționalizare și fictivizare a adevărului. Cu două trepte sau fețe: adevărul este o ficțiune, să inventăm așadar adevărul!
Sau cum a fost deconstrucția întoarsă împotriva ei înseși - poate din pricina rădăcinilor sau a solului ei, vai, heideggerian, și a nereușitei ei, de pînă acum cel puțin, și în ciuda eforturilor lui Derrida, de a se desprinde din complicitatea cu distrugerea... Începută ca îndemn moral împotriva, tocmai, a distrugerii, deconstrucția a fost, iată, pînă una-alta înfrîntă și recuperată tocmai de dublul ei, de dușmanul ei intim, distrugerea. În loc să salveze de la distrugere, deconstrucția este distrusă ajungînd să fie folosită "tehnic" ca distrugere. Deconstrucția, o "tehnică" și o "metodă", un "procedeu": perspectivă instrumentală inerent distructivă...