În societățile noastre, de aici și acum, se manifestă tot mai puternic o amalgamare, presiunea acceptării unei confuzii, a unei omologării, a unei echivalări: aceea dintre a manifesta și a ataca, dintre dreptul democratic de a-ți exprima și chiar de a-ți striga public, în stradă, nemulțumirile și revendicările, criticile și dorințele, și încercarea nu doar de a ocupa spațiul public, ci de a ataca instituțiile și de a abuza sfera publică. Această alunecare, această diferență care trebuie restaurată a apărut evidentă în dezbaterile publice din luna iulie 2023 din Franța, cînd uciderea de către poliție a unui tînăr care refuzase să se supună unui ordin legal și justificat a declanșat un imens val de revolte populare, extrem de violente, cu scene de, aproape, război.
Deci: a manifesta, a te exprima, da, a ataca, nu. Prima ține de democrație, a doua, de anti-democrație.
La noi, AUR, această gAURă din peisajul politic românesc pe unde se încearcă "moșirea", extragerea și exploatarea, aducerea prin mari strădanii "tehnice" la suprafață a nemulțumirilor populare (nu atît sociale: altă diferență care ar trebui discutată, aceea dintre popular și social, care nu sînt deloc totuna) și folosirea negativă, pentru a crea dezordine, a energiilor lor "fosile": nemulțumirea populară, carburant social și politic poluant?
Da, probabil că ar trebui să vorbim de politică și deci de partide poluante, dat fiind că sînt la fel de nihilist-regresive, anti-progres, ca și inerția populară a folosirii carburanților fosili, pe bază de moarte "transfigurată" energetic. Democrație = ecologie.
Diferența dintre a (te) manifesta și a ataca, care sînt făcute să pară totuna, deși nu sînt - marchează chiar diferența dintre democrație și abuzarea ei populistă anti-democratică -, este, însă, la rădăcină, aceea dintre verbal și non-verbal sau extra-verbal, dintre manifestarea democratică prin mesaje preponderent verbale și, combinat plastic, imaginale, iconice și simbolice, și "performarea" extra-verbală, sau redus, rudimentar, onomatopeic verbală și preponderent "gestuală" și "acțională", marcînd diferența de educație și, adevăratul păcat, specularea ei, mesajele devenind simpli stimuli și îndemnuri la acțiune, de trecere la "atac".
Așa-numitul iliberalism este de fapt, la bază, un iletrism. Dar, trebuie insistat pentru evitarea confuziei, vina politică nu o constituie iletrismul în sine, acesta are cauze sociale, deci tot politice, dar nu imediate. Vinovată și de combătut este specularea acestei energii sociale "negre", incapacitatea și, de fapt, ne-dorința politică de a combate și de a corecta iletrismul, ci, dimpotrivă, dorința de a-l perpetua pentru a-l putea folosi ca, repet, energie socială fosilă anti-democratică.
Populiștii sînt niște puturoși, cei mai leneși oameni politici. Populismul este o paradoxală lene în acțiune.
Populism: a nu-ți propune să combați o stare critică (produsă în timp și a cărei corectare cere timp, adică proiect și, prin urmare, ștafetă istorice), ci a profita (în imediat) de ea. A ataca, prin urmare, temporalitatea acțiunii, adică istoria.
Populismul este un instantaneism, o lene temporală, tocmai de aceea perfect congruentă, ca regresism-antiprogresist, cu hiperdezvoltarea tehnologică, care tot un instantaneism anti-istoric și dez-istorizant este, o dorință de a ieși din istorie.
Dar cînd dorințele populare sînt "traduse", "mototizate" în/ca voință politică, atunci apare, clar, fără putință de tăgadă, dușmanul politic numărul unu de combătut.
Cum am putea însă prelua, re-capta, contra-deturna progresist energia fosilă, adică exploziv, incendiar leneșă, captată de gazoductele populismului?
Căci, în sensul reliefării aceleiași congruențe, a aceleiași alinieri, a aceluiași front global, există oare regimuri mai puturos (în toate sensurile) anti-democratice decît marii deținători teocratici de resurse naturale fosile (gen Arabia Saudită sau Rusia)? De care, altfel spus, mîndria, demnitatea universalist democratică occidentală, inerțial, din păcate, capitalistă și, deci, anti-ecologică, adică anti-democratică, ar trebui să se scuture, să nu mai accepte să tot depindă?
Teocrație - monoteism energetic, Dumnezeu-fosilă, subpămîntul proiectat în cer, închiderea lumii în peștera energetică. Zeul unic negru, adevărat Baphomet, falsul cer.
Capitalismul minează din nou, de fapt în continuare, foarte grav democrația, ținînd-o captivă a tiraniilor fosile.
Energia trebuie produsă, nu extrasă și speculată. Energia e doar socială, rar principala producție de energie o constituie democrația, care trebuie să aibă, să-și permită doar un singur "dușman": propria tendință spre perfectibilitate, mai bine zis spre ameliorare, liniile de deconstrucție pozitivă internă.
Deci: a manifesta, a te exprima, da, a ataca, nu. Prima ține de democrație, a doua, de anti-democrație.
La noi, AUR, această gAURă din peisajul politic românesc pe unde se încearcă "moșirea", extragerea și exploatarea, aducerea prin mari strădanii "tehnice" la suprafață a nemulțumirilor populare (nu atît sociale: altă diferență care ar trebui discutată, aceea dintre popular și social, care nu sînt deloc totuna) și folosirea negativă, pentru a crea dezordine, a energiilor lor "fosile": nemulțumirea populară, carburant social și politic poluant?
Da, probabil că ar trebui să vorbim de politică și deci de partide poluante, dat fiind că sînt la fel de nihilist-regresive, anti-progres, ca și inerția populară a folosirii carburanților fosili, pe bază de moarte "transfigurată" energetic. Democrație = ecologie.
Diferența dintre a (te) manifesta și a ataca, care sînt făcute să pară totuna, deși nu sînt - marchează chiar diferența dintre democrație și abuzarea ei populistă anti-democratică -, este, însă, la rădăcină, aceea dintre verbal și non-verbal sau extra-verbal, dintre manifestarea democratică prin mesaje preponderent verbale și, combinat plastic, imaginale, iconice și simbolice, și "performarea" extra-verbală, sau redus, rudimentar, onomatopeic verbală și preponderent "gestuală" și "acțională", marcînd diferența de educație și, adevăratul păcat, specularea ei, mesajele devenind simpli stimuli și îndemnuri la acțiune, de trecere la "atac".
Așa-numitul iliberalism este de fapt, la bază, un iletrism. Dar, trebuie insistat pentru evitarea confuziei, vina politică nu o constituie iletrismul în sine, acesta are cauze sociale, deci tot politice, dar nu imediate. Vinovată și de combătut este specularea acestei energii sociale "negre", incapacitatea și, de fapt, ne-dorința politică de a combate și de a corecta iletrismul, ci, dimpotrivă, dorința de a-l perpetua pentru a-l putea folosi ca, repet, energie socială fosilă anti-democratică.
Populiștii sînt niște puturoși, cei mai leneși oameni politici. Populismul este o paradoxală lene în acțiune.
Populism: a nu-ți propune să combați o stare critică (produsă în timp și a cărei corectare cere timp, adică proiect și, prin urmare, ștafetă istorice), ci a profita (în imediat) de ea. A ataca, prin urmare, temporalitatea acțiunii, adică istoria.
Populismul este un instantaneism, o lene temporală, tocmai de aceea perfect congruentă, ca regresism-antiprogresist, cu hiperdezvoltarea tehnologică, care tot un instantaneism anti-istoric și dez-istorizant este, o dorință de a ieși din istorie.
Dar cînd dorințele populare sînt "traduse", "mototizate" în/ca voință politică, atunci apare, clar, fără putință de tăgadă, dușmanul politic numărul unu de combătut.
Cum am putea însă prelua, re-capta, contra-deturna progresist energia fosilă, adică exploziv, incendiar leneșă, captată de gazoductele populismului?
Căci, în sensul reliefării aceleiași congruențe, a aceleiași alinieri, a aceluiași front global, există oare regimuri mai puturos (în toate sensurile) anti-democratice decît marii deținători teocratici de resurse naturale fosile (gen Arabia Saudită sau Rusia)? De care, altfel spus, mîndria, demnitatea universalist democratică occidentală, inerțial, din păcate, capitalistă și, deci, anti-ecologică, adică anti-democratică, ar trebui să se scuture, să nu mai accepte să tot depindă?
Teocrație - monoteism energetic, Dumnezeu-fosilă, subpămîntul proiectat în cer, închiderea lumii în peștera energetică. Zeul unic negru, adevărat Baphomet, falsul cer.
Capitalismul minează din nou, de fapt în continuare, foarte grav democrația, ținînd-o captivă a tiraniilor fosile.
Energia trebuie produsă, nu extrasă și speculată. Energia e doar socială, rar principala producție de energie o constituie democrația, care trebuie să aibă, să-și permită doar un singur "dușman": propria tendință spre perfectibilitate, mai bine zis spre ameliorare, liniile de deconstrucție pozitivă internă.